Branding de criză

Vremurile de restrişte nasc idei măreţe, prin urmare iată ce le-a scremut capul unor arţi talentaţi care au rebranduit (vai cum sună cuvântul ăsta!) diverse mărci cunoscute, astfel încât să aibe o hăinuţă potrivită momentului critic:
















Sursa

Glossy şi îndobitocirea maselor

Deşi nu scriu de obicei posturi pentru diverse concursuri, propunerea fetelor de la HotCity m-a intrigat. Vor să ştie dacă revistele pentru femei au potenţialul de a-şi tâmpi audienţa.

Răspunsul meu e BINEÎNŢELES!!! De la Cosmopolitanul cu (aceleaşi) sfaturi despre cum să-ţi satisfaci iubitul în pat sau care sunt cele mai incitante poziţii, până la Avantajele care ne prezintă bloggeriţe cvasi-necunoscute, toate revistele pentru femei nu fac altceva decât să perpetueze stereotipul femeii airhead, cu capul în nori, căreia nu-i pasă decât de hăinuţe, cosmetice, băieţi şi reţete culinare.

Nu gândeam mereu aşa, a fost un proces îndelungat, care a durat ani. Acest proces a început în momentul în care mama a început să cumpere revistele pe care le aşteptam cu nerăbdare cel puţin o dată pe lună. Îmi amintesc şi acum teancurile de Olivia sau de Lumea Femeilor pe care le stocam în debara, că cine ştine când le mai răsfoim sau cine ştie dacă ne trebuie vreo reţetă de sufleu cu portocale? Până şi eu, copil de şcoală generală de vremea ceea, puneam bani deoparte şi îmi cumpăram Bravo, Popcorn sau Super şi le devoram într-o oră. Când am ajuns la liceu îmi plăcea mult revista 20 De Ani, mai ales că de multe ori venea şi cu "surprize" - mai o ojă, mai o pereche de papuci sau vreun gablonz ieftin, ce mai, super chilipir!

După câţiva ani mi-am luat un job la care făceam zilnic monitorizarea de presă. Şi în monitorizarea respectivă intrau, evident, şi o tonă de reviste glossy, care mai de care mai colorate şi mai pline de "sevă" creativă şi jurnalistică. Ce bucurie pe capul meu! Mai ales că după ce decupam ce era de decupat din ele le puteam lua acasă! Şi-mi luam, bineînţeles, un teanc de reviste pe care le citeam din scoarţă în scoarţă cu aceeaşi plăcere cu care aş fi savurat o îngheţată (cu avantajul că revistele glossy nu îngraşă, ele doar îndobitocesc). Însă, după cum vă puteţi imagina, entuziasmul meu nu a durat mai mult de 3 luni. De ce? Pentru că în toate fiţuicile vedeam acelaşi lucru, aceleaşi articole reciclate sau traduse din vreo ediţie străină, aceleaşi sfaturi despre cum să pui mâna pe bărbatul ideal, cum să reacţionezi dacă prietena cea mai bună preferă să-şi petreacă timpul cu iubitul în loc să iasă la o bârfă cu tine sau despre cum să faci impresie bună la serviciu. Adică bullshit! La un moment dat ajunsesem să nici nu mai citesc, doar mă uitam la poze şi aruncam revista cât colo.

Apoi, când m-am mutat din ţară, plictisită fiind şi neavând nimic mai interesant de făcut m-am abonat la Cosmo. Super. Din câte pagini avea, mai mult de jumătate erau reclame. Vreun interviu cu o starletă, nişte pictoriale, nişte advertoriale, vreo două articole despre love&sex şi-n rest sănătate de la Gogu. Până într-un moment când mi-am zis, "Fată, dacă vrei să te simţi inteligentă nu mai citi Cosmo, pune mâna pe o carte!" Zis şi făcut, am dus telefonul la ureche şi am anulat abonamentul. Când m-au întrebat de ce, le-am spus că sunt dezamăgită de conţinutul editorial şi că nu mai vreau să colectez maculatură. Mi-au dat o pagină de net şi m-au rugat să răspund unui survey, în care să le spun cum şi-ar putea îmbunătăţi revista. Am luat adresa dar nu am completat niciodată chestionarul. Nu cred că ar fi ajutat la ceva. Revistele pentru femei vor fi mereu la fel: o formulă de îndobitocire a maselor feminine, un mod de a promova pitzipongeala şi de a scoate bani de la advertiserii care dau mii de euro pe un spread de revistă. Că deh, tre' să mănânce şi gura lor ceva, că din tariful de 6,9 RON nu faci mare brânză.

PS: Dacă v-a plăcut postul meu mă puteţi vota lăsând un comentariu aici! Thanks :)

Atenție Orangiști!

Azi, în timp ce eram cu ai mei la cumpărături, primește mama un telefon pe numărul de Orange. Pentru că nu se auzea bine, mi l-a pasat mie, poate mă înțeleg eu cu el.

La capătul firului - un nene, care se recomanda a fi de la serviciul cu clienții Orange. Mi-a cerut să tastez un cod - 100*4*537726 Call - l-am tastat, neștiind inițial despre ce era vorba. Credeam că mama avea idee, din moment ce mi l-a dat la telefon. În fine, tastez, fără niciun rezultat, îmi dădea o eroare. Individul îmi cerea să tastez în continuare, până nu mai primesc acel mesaj de eroare. M-am enervat și i-am spus omului să sune mai târziu pentru că e aglomerație și nu îl aud bine și nici nu e momentul potrivit. Omul insista cu tupeu, spunând că e important. Eu, în continuare neștiind despre ce e vorba, l-am întrebat care este, de fapt, scopul acestui demers. El mi-a spus o poveste cum că ne-au facturat cu 200 euro mai mult și că dacă reuşim să tastăm codul ni se dau banii înapoi... moment în care îmi pică fisa!

I-am zis că mi se pare surprinzător ca un angajat Orange să sune duminica seara şi că mi se pare suspect faptul că mă pune să tastez acel cod. I-am spus că voi suna personal la Orange să verific, moment în care a încercat să mă convingă că nu e nevoie. I-am închis și am sunat la 411.

Acolo, numai roboți! Nu am reuşit nicicum să dau de un operator căruia să îi semnalez tentativa de fraudă. În fine, am ajuns acasă şi le-am dat un mail pe abuse@orange.ro, însă tot nu mi se pare ok faptul că nu poţi vorbi cu un angajat, căruia să îi poţi semnala acest lucru în timp util. Am instruit-o şi pe mama să nu mai răspundă unor astfel de solicitări şi vă anunţ şi pe voi, ca să nu cădeţi în cursă.

Două vorbe

În ultima vreme nu am mai avut nici timp, nici chef să scriu, sesiunea și disertația nu mă ajută și nu mă inspiră deloc în acest sens. Vestea bună este că orice supliciu are un sfârșit, și nici acesta nu iese din tipare. Prin urmare examenele sunt aproape gata, la fel și lucrarea - mai trebuie un pic puricată, iar weekendul ăsta plănuiesc să dorm în neștire dacă se poate. Și acum mă doare capul de-mi crapă, iar pe Dudu o doare fix în cot și a pus, pentru a câta mia oară, Miles Away a Madonnei... Cine are un pistol, vă rog?

Home alone

Aseară am fost singură acasă, party of one, bine hai, party of two dacă puneţi la socoteală şi pisica, deşi ea a fost pasivă în afară de momentele în care a cerut mâncare şi atenţie. Mama cu tata plecaţi în provincie, Dudu la party (yeah, she was not supposed to, but shhhhh!), eu acasă. Sinceră să fiu n-am mai stat o noapte singură acasă de nu mai ţin minte. Chiar am stat să mă gândesc şi nu am putut găsi un moment de completă singurătate nocturnă. Nu ştiu alţii ce fac atunci când sunt singuri noaptea, dar eu sigur nu dorm, ci stau ca un ghizuroi pe net, mă uit la seriale, ascult muzică, mă probez cu haine mai vechi şi cu pantofii soră-mii şi mănânc cereale cu iaurt.

Spre exemplu aseară, după ce a plecat Dudu şi i-am făcut instructajul ("vino la ce oră vrei atâta timp cât vii întreagă, pentru că dacă ţi se întâmplă ceva on my watch ne omoară tata pe amândouă and I swear I'll come back to haunt you!") am intrat pe net, am ascultat melodiile mele preferate de la Bon Jovi (I am a sucker for him!), am jucat un joculeţ cu bile şi am stat pe bloguri şi pe tot felul de site-uri până la 12:00, când am vorbit pentru vreo oră cu JP pe mess, după care mi-am dat seama că am uitat să mă uit la ultimele 4 episoade din Gossip Girl. Thanks to HoneyBunny, am avut şi subtitrări în engleză că sunt cam tare de urechi şi nici nu puteam să dau volumul prea sus că băteau vecinii în ţeavă. Acum sunt la acelaşi nivel cu voi ceilalţi and I still love Chuck. And Blair.

Şi vorbind de Chuck and Blair (pentru necunoscători un cuplu de copii de bani gata extrem de răutăcioşi, sick and twisted, dar foarte interesanţi ca personaje), mi-am dat seama că am trecut de stadiul în care îmi plăceau caracterele pozitive din filme sau seriale. Acum e all about the bad boys, îmi plac personajele negative, cu cât mai bitchy cu atât mai bine. De ce? Cum? Unde s-a produs transformarea? La fel şi cu finalurile: cele fericite, tip happily ever after nu mă mai satisfac. E mai interesant să vezi lucruri neprevăzute, finaluri pe care le credeai imposibile, turnuri de situaţie şi personaje nefericite. Sigur, nu mi-ar plăcea acelaşi lucru în viaţa reală, dar asta e diferenţa între realitate şi ficţiune, în ficţiune se poate întâmpla orice, în realitate ai o arie restrânsă de posibilităţi. Gata cu aberaţiile, plânge pisica să-i dau de mâncare!

Concluzia acestei seri: I suck as a babysitter!

Leapșă cu poze

Pentru că Nookie și Carola m-au tagguit, pentru că în ultima vreme nu am mai prea postat pe blog și pentru că azi am îndeplinit toate task-urile propuse și nu am mai procrastinat cum mi-e prostul obicei, voi da curs acestei lepșe:

1. Go to the 4th folder where you store your pictures.
Fotografiile mi le țin pe D:, într-un folder denumit foarte sugestiv Pozne, iar cel de-al 4-lea director conține pozele din Hawaii.

2. Pick the 4th picture in that folder.
Am ales-o, e verde, din goana mașinii, iat-o:

3. Explain the picture.
Poza e făcută pe drumul către Plantația Dole, reprezintă o vale foarte pitorească din orășelul Mililani, văzută de pe autostrada H2 din Oahu. Am surprins-o rapid, din mersul mașinii, dacă vă uitați cu atenție veți observa reflexia camerei în geam.

4. Tag 4 people to do the same
Eu voi alege 2 x 4 adică 8, pentru că am primit leapșa din două locuri. Așadar, să ne prezinte pozele următorii: Nelly, Irina, Sara, Magda, Gloria, Mihai, Teo și Excepțiul. Cine mai dorește, cine mai pofește, luați leapșa cât e caldă :)

Mulţumesc!

Dragilor,

Am închis chestionarul, graţie vouă şi altor persoane draguţe şi binevoitoare am adunat 150 de răspunsuri, mai mult decât suficient pentru ceea ce îmi trebuia.Aşadar vă mulţumesc foarte mult pe această cale şi vă ofer bomboanele promise :)

Acum îmi mai rămâne doar interpretarea rezultatelor, tragerea concluziilor şi a mâţei de coadă precum şi, evident, scrierea infamului capitol 3. Asta poate după ce reuşesc să le corectez pe primele două :S Uraţi-mi succes în continuare şi disciplină de fier până pe 23 ianuarie!

Ştia Irina ce ştia când vorbea de January blues, la fel mă simt şi eu, fără chef de nimic şi cu o grămadă de termene limită care stau ameninţător deasupra capului meu precum sabia lui Damocles.

Dar trebuie să ne relaxăm, să luăm viaţa în piept gândind pozitiv şi să fim Zen. Spor la sesiune, la teze, la examene, proiecte şi şedinţe!

Me needs help!

Dragilor,

Ştiu că v-am bătut la cap destul cu lucrarea mea de disertaţie şi sunt convinsă că o să vă mai bat la cap cu ea până pe 15 februarie, însă acum mai am nevoie şi de puţin ajutor. Prin urmare, dacă aveţi timp, chef şi răbdare să răspundeţi la 16 întrebări despre CSR, vă invit să vă daţi cu părerea aici. Întrebările nu sunt nici grele, nici multe şi m-aţi ajuta enorm dacă aţi răspunde sincer. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi colaborare.

XOXO,
Gossip Girl :P

Propunere

Eram într-o seara la Diverta cu o prietenă de-a mea şi ne uitam la ultimele apariţii. I-am arătat "Surorile Boleyn" (traducerea cărţii "The Other Boleyn Girl") şi mi-a zis că asta e carte de citit acasă în pat, nu de trambalat cu ea prin transportul în comun. Şi mi-am dat seama că are dreptate, deşi eu nu am nicio problemă cu căratul unei cărţi mai groase. De aceea iubesc genţile oversized, unde pe lângă ultimul roman de citit se găsesc portofelul, telefonul, serveţelele şi alte zeci de nimicuri fără de care nu pot trăi, chiar dacă rareori le folosesc.

Dar să ne reîntoarcem la cărţile groase. Majoritatea cititorilor din ziua de azi citesc în mijloacele de transport în comun, este un mod care face timpul să treacă mai repede, nu te mai gândeşti cât de enervant e să fii blocat la semafor, nu te mai holbezi la cei din jur şi ai o scuză pentru a evita toate interacţiunile nedorite. Dacă mai ai şi căştile în urechi, cu atât mai bine, eşti şi surd şi orb, călătoreşti în propria ta lume până la serviciu / şcoală / loc de întâlnire, etc.

Şi totuşi, pentru oamenii care nu îşi limitează lecturile la cărţi paperback sub 300 de pagini ca să intre în geantă şi să fie uşor de folosit în tramvai, am o propunere. Ce-ar fi dacă editurile ar introduce cărţile cu capitole detaşabile? Adică: azi merg 20 de minute cu metroul x 2 (40 de minute), plus timpul de aşteptare, ce-ar fi să-mi iau la mine 3 capitole de citit (80 de pagini versus 600)? Sau, merg cu trenul, am bagaj, ce-ar fi să detaşez capitolele pe care le-am citit deja? Eu cred că este o idee foarte bună.

Există totuşi un inconvenient: cei aiuriţi s-ar putea să nu mai poată pune capitolele cap la cap, acestea fiind risipite prin diverse genţi, sertare sau uitate prin metrou. But then again, aiuriţii pot să folosească romanele legate. Cred că ar trebui să brevetez această idee :)

PS: Ştiu că sunt în urmă cu Cartea Săptămânii, mă chinui să termin Meridon ca să vă povestesc despre întreaga trilogie Wideacre.

Frici

Am primit o leapşă despre frici de la DeUnDutchable (btw, să-mi spui o dată ce înseamnă nick-ul tău), pe care m-am gândit să o onorez.

Mie nu mi-e frică de multe lucruri, sunt cam inconştientă de fel. Dacă mă laşi singură într-un loc necunoscut, mă descurc să ajung acasă şi nu mă descurajez uşor. De asemenea, nu mi-e frică de oameni, vorbesc cu străinii, sunt prietenoasă şi chiar nu îmi mai e teamă să vorbesc în public.

Mi-e frică în schimb de singurătate. Nu suport ideea că într-o zi e posibil să mă trezesc fără nimeni pe lume, că nu îi voi mai avea alături pe cei dragi. Îmi place să ştiu că oriunde-aş fi, oricât de departe, voi avea mereu familia şi prietenii la care să mă întorc.

Îmi mai e frică de nereuşită şi de ridicol. Nu îmi place să ratez ceva, nu suport să am "restanţe", poate de aceea nu am avut niciuna, niciodată în facultate. Prefer să nu mă înscriu într-un concurs pe care ştiu că nu îl pot câştiga sau din care nu pot ieşi onorabil, doar de teama de a nu fi văzută ca o ratată.

Frica de ridicol este probabil bine înrădăcinată prin educaţia dată de mamaie, în care principiul de bază era "să fii respectuoasă şi să nu te faci de râs". A fost un element esenţial în formarea mea, care uneori m-a făcut să fiu mai rezervată decât ar fi trebuit şi să îmi pară rău pe termen lung. Totuşi, frica de ridicol e constructivă de cele mai multe ori şi, cred, merge mână în mână cu bunul simţ. Probabil Pitzipoanca.org ar da faliment dacă mai multe fătuci ar avea frică de ridicol şi nu şi-ar mai posta poze crăcite în toate ipostazele pe hi5.

Îmi mai e frică de mail-urile fără subiect. Pentru că, din experienţă proprie, aceste mail-uri conţin veşti proaste sau potenţial neplăcute. Aşa a fost mail-ul dat de Dudu când m-a anunţat că tataie nu mai e, aşa îmi trimitea JP când ne mai certam şi aşa îmi trimitea şefa mea când era ofticată sau când îmi dădea vreun task nesuferit. Mail-urile fără subiect sunt EVIL, aşa că beware!

Nu mi-e frică de păianjeni, şerpi şi broaşte, în schimb mi-e scârbă de ele, nu le-aş vrea în preajmă. La fel şi de meduze. În schimb, mi-e o frică grozavă de miriapode, nişte monştri veninoşi de care te poţi trezi muşcat când ţi-e lumea mai dragă. Mă feresc de miriapode ca dracul de tămâie, stropesc săptămânal cu insecticid pe lângă casă şi caut cu atenţie în pantofii lăsaţi afară peste noapte înainte de a mă încălţa.

Cam astea sunt fricile mele cele mai arzătoare, voi mai updata dacă îmi mai amintesc ceva. Leapşa se va duce, ca de obicei, la cine are chef să scrie! Deci, dragilor, de ce vă temeţi?

Primul post pe 2009

Și iată că a venit și 2009. La București e soare și ger. Îmi place deja cum arată anul nou.

Auzeam aseară la știri că va fi un an norocos pentru mine, fiind anul Bivolului de Pământ în zodiacul chinezesc. Pe net am citit că voi avea un an cu ”bune și cu rele”, relele fiind provocate de impulsivitatea mea nativă. E adevărat, mă aprind repede, dar îmi trece la fel de ușor, sunt omul care uită și iartă și nu păstrez niciodată ranchiună. Deci dacă mă cert cu voi și sunt rea, puteți să combateți bruta din mine aici!

Zice la zodiac că aș face bine să mă îmbrac în roșu, noroc că roșul este una dintre culorile mele preferate și dețin câteva piese de foc în garderobă ;) Nu cred neapărat în previziuni astrologice, dar mă amuză să le citesc. Uneori se potrivește, alteori nu. Eu cred cu tărie în ideea că norocul ți-l faci singur (de cele mai multe ori), dar că în anumite circumstanțe ești ajutat și de forțe supranaturale. Încă mă mir de previziunea pe care a primit-o mama când eu eram încă în liceu. O clarvăzătoare i-a spus că mă voi căsători cu un străin și voi locui departe. Ani mai târziu previziunea s-a arătat a fi adevărată.

Totuși, dacă mi-ar fi dat un glob de cristal în care mi-aș putea vedea viitorul, l-aș refuza politicos. Încă vreau să fiu surprinsă. Nu vreau o viață planificată, prefer să nu știu ce îmi aduce ziua de mâine. Urăsc rutina, iar dacă intru în ea simt că mă plafonez. Îmi plac surprizele (plăcute) și vreau ca anul 2009 să mă surprindă. În dimineața asta m-a surprins cu soare și cu un email frumos.