I am LL and I'm a PC

E o reclamă drăguță la PC-uri, gen testimonial, în care un om obișnuit spune câte ceva despre sine, după care declară că e ”PC”, adică e fan al PC-urilor.

De când am computer cu Vista (adică din iulie 2007) am blestemat PC-urile de toți moșii și strămoșii, nu vreți să știți ce vorbe de dulce îi adresam bietului meu laptop. Nu mă înțelegeți greșit, îmi place mult grafica, îmi place Vista în general, dar pe computerul meu se mișca absolut infect.

Ei bine, de când mi-am dat seama că cei 512 mega de RAM nu îi ajung Vistei nici pe o măsea și am făcut upgrade la 2 GB RAM, Acerul meu z-b-â-r-n-â-i-e. Acum pot să declar cu mâna pe inimă, I am LL and I' a PC :) Concluzia: voi sta mult mai mult pe net și poate chiar voi intra pe messenger (până acum dacă deschideam prea multe ferestre de chat mi se bloca sistemul). Yahoooo!!!

Ziua bună se cunoaște de dimineață

Azi e soare și frumos afară în sfârșit. M-am trezit pentru prima oară pe lumină, 7:24 arăta ceasul, o îmbunătățire reală față de zilele trecute când mă trezeam la 4:00 am și pe la 19:00 dormeam deja ca o valiză uitată în gară.

Ieri, deși era frig am mers la piscină (în ocean nu mă aventurez încă, sunt valuri enorme, până și surferii de pe North Shore spun pas) și m-am scăldat un pic, după care am ieșit dârdâind, m-am dus acasă și mi-am făcut un ceai fierbinte. Azi e soare, munții nu se mai văd în ceață și pun pariu pe orice că nu plouă în Wahiawa (unde toarnă aproape în fiecare zi).

Cred că azi fac lobby pentru mers la plajă, măcar așa să-mi înmoi degetele în apă și să caut balene. JP mi-a zădărnicit acest vis zicand că trebuie să fiu ori într-o barcă, ori pe vreo stâncă de pe North Shore sau un watch point. Don't worry, sâmbătă îmi voi vedea balena, nu contează unde trebuie să mă cocoț.

Rezumând, veștile bune pe ziua de azi: avem soare, am dormit, am primit infuzia de optimism. Whoo hooo, everything's great again!

Hai cu lepşele!

Ca să îmi treacă lenea două (de fapt trei) fete cucuiete din blogroll m-au lepşuit cu câte ceva. Carola şi Denisa consideră că blogul meu este fabulos one way or another, iar dacă ele cred asta cum pot eu să le contrazic, pot doar să le mulţumesc frumos şi să roşesc ca o girly-girl ce crede Denisa că sunt :)

Leapşa cu pricina prevede să numesc alte bloguri absolut fabuloase, dar credeţi-mă toate blogurile pe care le citesc sunt fabuloase, pentru că altfel nu mi-aş mai da osteneala. Le voi împărţi în categorii şi vă voi spune cine unde intră şi de ce îmi place:

Fabulous veterans: aici includem blogurile pe care le citeam înaine să deschid LeahLusch, blogurile care m-au inspirat şi care m-au ţinut cu ochii lipiţi de ecran luni întregi: Andressa, Anurim, Boo, Inozza (acum e pe privat), Kidha, Optzecea, Madelin, Smilla, Suzi, Zappy.

Fabulous fashionistas: blogurile care ţin loc de reviste glossy, fete de la care învăţ enorm în fiecare zi: Alice, Anca, Carola, Dada, Lola, Nookie, Style Puzzle.

Fabulously personal: bloguri personale, scrise cu mult farmec, bloguri de prietene, pe care le urmăresc în fiecare zi: GloriaJ (pe care din multe puncte de vedere o simt ca pe o soră mai mare), Irina, Nelly şi Sara (păcat că ele nu scriu mai des, au condei toate trei), Denisa, Montecore şi HoneyBunny (ea este my weekly update on tv shows).

Îmi cer scuze pentru lipsa de link-uri, dar mi-e super lene să fac asta acum. Le găsiţi pe toate pe coloana din dreapta şi dacă nu le citiţi deja, foarte rău, e cazul să vă apucaţi!

A doua leapşă restantă vine de la HoneyBunny si de la Sisiphe, care vor să ştie musai care sunt cele 6 lucruri care mă fac fericită. Păi numai 6? Aş avea mult mai multe, dar hai să vedem:

1. Să fiu înconjurată de oameni pe care îi iubesc (familie, JP, prieteni)
2. Să mă joc cu pisica
3. O carte bună
4. O zi perfectă
5. O reuşită sau un succes oricât de mic ar fi el
6. O reducere substanţială la nişte pantofi fabuloşi :P

Şi acum să lepşuiesc alte 6 persoane: Gloria, Nelly, Sara, Denisa, Irina şi Montecore. Ha!

Still sleepless, just not in Seattle

Am ajuns încă de ieri după amiază, dar nu am avut chef de scris. Tot ce am făcut a fost să dorm și să lenevesc, stând ca huhurezul noaptea pentru că nu m-am ajustat încă la fusul orar. Azi noapte m-am trezit la 1, apoi la 4, am adormit din nou la 8, deci mi-am ratat șansa de a intra în ritm pe ziua de azi.

Mă supără faptul că e vremea e răcoroasă și că cerul e înnorat. Azi aveam chef de plajă, dar nu a fost să fie pentru că stă să plouă. Poate mâine. În weekend vreau să merg să văd balene, e în plin sezon și cică se văd foarte bine în anumite părți ale insulei.

Am văzut-o pe Amber, care deși însărcinată în cinci luni e tot mititică, la fel ca un copilaș. Dacă nu ar da-o de gol umflătura din stomac, nici n-ai zice că e gravidă. Arată drăguț totuși și zice că doarme toată ziua. Va avea un băiețel, pe care îl va numi Mason Jayden. Îmi place Jayden, sună bine.

Mi-e lene să despachetez, mi-e lene să fac orice. Azi nu am avut chef nici să citesc bloguri, parcă sunt obosită tot timpul. L-am ajutat pe JP să-și învețe pentru un test și am mâncat supă la plic pentru că mi-a fost lene să-mi fac altceva. Parcă niciodată nu mi-a fost atât de greu să mă ajustez la fusul orar, dar îmi trece curând, sper.

Voi ce mai faceți?

Sleepless in Seattle

Din păcate nu am ajuns la Honolulu (încă), mi-a întârziat 1000 de ani avionul, s-au moșcăit regal cei de la vamă și iată cum petrec eu o noapte neprevăzută în Seattle.

Cel puțin cei de la Immigration și Northwest Airlines au fost băieți de treabă și mi-au dat un voucher pentru hotel și mă vor pune în primul zbor către Honolulu mâine dimineață. Sunt cheaună de somn, mă doare capul de la jet lag și de la emoțiile legate de pierderea avionului și totuși nu pot să dorm - not so happy right now.

Măcar dacă s-ar fi întâmplat mai pe lumină, făceam și eu un tur al împrejurimilor. Poate altă dată și poate în condiții mai fericite...

Yupyyyyy

După cum probabil v-aţi dat seama din titlu, am reuşit să iau viza, nu fără emoţii, dar orşcum. Deşi iniţial tanti de la ambasada Thailandei îmi spusese că nu se poate, că hâr, că mâr, eu am insistat politicos şi ferm şi am obţinut în ceasul al 11-lea dreptul de călătorie, valabil până în august. Noroc că eu am bilet în martie :) Whew!

By the way, dacă aveţi vreodată drum pe acolo, asiguraţi-vă că depuneţi dosarul din timp, duceţi-vă cu cel puţin o săptămână înainte, ca să nu aveţi surprize. Şi aveţi grijă să aduceţi toate documentele cerute şi să nu faceţi nicio greşeală pe formularul de aplicaţie, altfel fiecare eroare vă costă cel puţin o zi.

Aşadar bine că a trecut şi asta, acum fac bagaje, iar mâine voi zbura înapoi pe plaiuri yankee. O să pun poze din Thailanda când mă întorc din vacanţă, până atunci, Hawaii here I come again!

Mulţumesc pentru infuzia de good karma, pentru degetele încrucişate şi pentru acatistele la biserică (dacă au fost!)

Tootles, see ya later!

Some good karma, please!

Ok, zilele astea am o problemă stringentă, cauzatoare de nervi și fluturași la stomac. Aștept o viză care s-ar putea să nu vină la timp și care mi-ar cam strica ploile pentru câteva zile, ca să nu mai vorbim că mi-ar strica vacanța dacă n-ar veni deloc.

Da, pentru că românii au nevoie de viză pentru Thailanda. La fel ca și bulgarii, dar ca nicio altă țară din minunata Uniune Europeană. Aștept cu interes momentul în care, ca cetățean român și european ce mă aflu mă voi putea plimba liniștită prin Japonia, prin Australia sau chiar și prin Burkina Faso dacă așa mi se pupezează.

Până atunci, trebuie să întocmesc un dosărel stufos, să plătesc un fee / entry, să mă proțăpesc în fața ambasadei și să aștept cu zilele, poate-poate mi-o da și mie cineva dreptul să îi vizitez... Și când mă gândesc că până la sfârșitul lui 2002 puteam obține viză pentru Thailanda pe aeroport îmi vine să mă zgârii pe ochi!!!!

Prin urmare, am nevoie de ceva good karma, pumni strânși, degete încrucișate, acatiste la biserică, baftă, milă și pomană, că altfel mai rămân vreo câteva zile pe plaiuri mioritice (neplanificat)...

Obsesia zilei

Mă obsedează melodia asta de când m-am trezit şi nu-mi găsesc leac. Na, să vă obsedeze şi pe voi:


mihai margineanu- mai stii
Asculta mai multe audio Muzica »

Mai ştii...cum te strigam pe atunci:
Icoană cu picioare lungi
Veneai pe râu sau râu erai
Curgeai în mine până-n rai
Cu limba preschimbată-n bici
Vânai pe coapse iepuri mici
Aveai un zâmbet cam mieriu
Erai mireasmă, eram viu.

Dar of! of! of! desiş de ochi
Acum de mine trag 3 popi
Carnea miroase de pe-acum
A scândurică de salcâm
Pe când orzeşte muşchi de cai
Mie ţărâna-mi spune: Hai !
Mie ulcica-mi spune blid
De dragoste...rostogolit.

Mai ştii...cum te strigam pe atunci:
Icoană cu picioare lungi
Veneai pe râu sau râu erai
Curgeai în mine până-n rai
Cu limba preschimbată-n bici
Vânai pe coapse iepuri mici
Aveai un zâmbet cam mieriu
Erai mireasmă, eram viu.

Cartea Săptămânii - New Moon (Twilight saga)

Luna Nouă este cea mai recentă carte pe care am terminat-o și pot spune că m-a surprins plăcut. Fie m-a mușcat și pe mine microbul, fie New Moon a fost mai bine scrisă decât Twilight, sau poate faptul că am avut așteptări foarte scăzute de la acest roman m-a făcut să îl apreciez mai mult.

Aventurile Bellei și ale lui Edward continuă cu o despărțire. Edward consideră că este mult prea periculos să mai rămână în preajma fetei, așa că el și familia Cullen își iau tălpășița din Forks și se mută în LA. Or so they say.

Este chiar deprimantă partea în care Bella mopes around și-și plânge pierderea și chiar mi se pare că autoarea a pus un pic prea mult accent pe patetismul scenei, dar am înțeles ideea, trebuia să fie trist. În fine, după ce-și revine oarecum după despărțirea de Edward, Bella se împrietenește cu Jacob (știți indianul ăla drăguț din rezervație) și află foarte multe lucruri interesante despre acesta și despre prietenii lui, în timp ce încearcă să își testeze limitele dedându-se la tot felul de activități periculoase. Între timp, Victoria, iubita lui James, vampirul omorât de familia Cullen, o vânează pe Bella, iar Jacob și prietenii lui fac tot posibilul pentru a o proteja.

Nu vreau să intru și mai mult în detalii, însă prin câteva turnuri de situație Bella și Edward ajung din nou împreună, iar el ia serios în considerare posibilitatea de a își transforma iubita în vampiroaică pentru a o proteja de pericolele la care e supusă prin esența ei umană. Nu se întâmplă încă în acest volum, so hold your horses!

Ce să spun, a fost mai ok decât mă așteptam. Am citit-o printre picături și nu m-a plictisit. Nu mi-a lăsat acel sentiment de inutilitate care m-a încercat după ce am citit Twilight. E o lectură palpitantă dacă sunteți amatori ai genului, altfel probabil ați găsi-o un pic cam trasă de păr.

PS: dacă vreți seria Twilight în format pdf, dați un mail pe leah[punct]lusch[la]gmail[punct]com!

The Graduate

Yes, now that is me - de ieri se cheamă că am absolvit masteratul. Mă bucur şi dau din coadă, mai ales ţinând cont cât de speriată am fost marţi seara când am văzut notele jalnice date de temuta comisie II.

Am pus o întrebare colegilor de pe grupul de discuţii al masteratului referitoare la componenţa comisiei şi ce răspuns am primit: "era unul mic, bondoc, cu ochelari şi-al naibii care punea tot felul de întrebări încuietoare". Mda, tocmai ai descris jumătate din corpul profesoral al FCRP... Nu vreţi să vă spun cum l-am visat toată noaptea dinainte pe profesorul mic şi bondoc cu spada de samurai în braţe şi cu o privire războinică... Mă gândeam deja să zic mersi dacă iau un amărât de 8 la susţinere şi-am zis vreo zece "Tatăl Nostru" înainte de culcare. Mi-am ros până şi unghiile, ceea ce nu se întâmplă prea des pentru că ţin la unghii mai mult decât la păr (they're among my best features :P).

Bineînţeles că în noaptea fatidică m-am trezit din jumătate în jumătate de oră să verific dacă e setată corect alarma şi ca să adorm la loc îmi repetam prezentarea, însă rareori depăşeam slide-ul 3. N-am avut aşa emoţii nici măcar la licenţă şi atunci aflasem că îl am în comisie pe dl. Frigioiu, spaima facultăţii. Dar teama de acest necunoscut mic, bondoc, cu ochelari şi-al naibii m-a dat gata.

Dimineaţa nu mai aveam stare, am ajuns cu aproape o oră înainte de a fi programată şi am stat să mă stresez în faţa uşii cu restul colegilor care-şi citeau de zor foile sau care mai îngânau câte-o rugăciune. Una dintre fete încerca să se dea vitează şi zicea că ar prefera s-o întrebe din orice, fie din teorie, fie din studiul de caz că oricum le stăpâneşte bine pe amândouă. I-am răspuns zicând că eu aş prefera să nu mă întrebe nimic, la care vreo cinci perechi de ochi s-au întors îngrozite către mine. M-am oferit să ţin genţi şi haine în timp ce colegii intrau la tăiere, încercând să atrag good karma asupra mea, acum în ceasul al douăsprezecelea. Se pare că a mers. Se schimbase comisia, iar printre profesori nu erau decât vreo doi mai ai naibii, coordonatoarea care trebuia să fie neutră şi un prof draguţ de sociologie de care toate studentele au fost un pic îndrăgostite la un moment dat şi care mi-a ţinut isonul pe tot parcursul prezentării.

Bineînţeles că nu mi-a mers CD-ul cu PowerPoint-ul, noroc cu memory stick-ul care a salvat situaţia, am turuit vreo 5 minute după care m-au luat oamenii la întrebări, m-au întors pe-o parte şi pe alta, le-am răspuns cum am ştiut eu mai bine pe moment, după care m-au felicitat şi m-au dat afară pe uşă. Odată ieşită m-am înroşit până în vârful urechilor şi m-a luat tremuriciul la care colegii au sărit pe mine cu ochii mari şi întrebători şi m-au întrebat de ce m-au ţinut atâta, arătându-mi ceasul pe care se scurseseră aproape 20 de minute. Mie mi s-a părut mult mai rapid, nu credeam că am stat aşa mult. Whew, bine c-am scăpat.

Aseară am văzut şi nota şi a fost cea pe care mi-o doream :)

Cartea Săptămânii - Supermenajera (The Undomestic Goddess)

Cred că e cazul să reîncep prezentarea unei cărţi care mi-a plăcut în fiecare săptămână şi, cum zilele astea m-am delectat cu câteva chic lits marca Sophie Kinsella, vă voi prezenta povestea Samanthei Sweeting, workaholica devenită peste noapte zeiţă domestică. De la început ar trebui să vă spun că dacă această carte ar fi transformată în film ar fi o comedie super distractivă, cu momente absolut delicioase. Dar dincolo de situaţiile hilare, cartea asta are un substrat mai adânc, ce surprinde realitatea crudă a sclaviei societăţii contemporane.

Samantha Sweeting este o avocată de succes, care munceşte non stop în aşteptarea glorioasei zile în care va fi numită parteneră a firmei Carter Spink. Toţi prietenii ei sunt la fel de workaholici, iar familia sa nu iese nicicum din acest tipar. Samantha nu are parte de weekend-uri libere, nu poate întreţine relaţii normale cu niciun bărbat, îşi măsoară timpul în intervale de 6 minute (conform fişei de pontaj), nu ştie să gătească, nu ştie nici măcar să-şi aprindă propriul aragaz, iar cutiile cu lucruri nu au dispărut încă din apartamentul ei.

Ziua de naştere şi-o petrece singură, pentru că familia ei a fost reţinută de diverse afaceri / probleme, iar în loc de La mulţi ani primeşte de la mama sa câteva cuvinte de reproş pentru că nu a muncit mai mult în vederea numirii sale ca partener.

Însă în ziua mult aşteptată se întâmplă ceva. O greşeală improbabilă şi imposibilă o face pe Samantha să-şi ia câmpii şi să se urce în primul tren din gara Padington, ajungând astfel într-un loc cu totul nou, unde nu cunoştea pe nimeni şi unde se putea reinventa. Datorită unei neînţelegeri ajunge menajeră în casa unor bogătaşi locali şi de aici încep o serie de evenimente care vor schimba ireversibil cursul vieţii sale.

Cartea e interesantă în primul rând datorită acestei perspective, a downshifting-ului, atât de necesar într-o societate isterizată de muncă, ore suplimentare şi proiecte care nu suportă amânare. Îmi doresc să o fi citit mai demult, probabil că aş fi abordat altfel anumite situaţii. Pe de altă parte, romanul este extrem de bine scris, curge rapid şi ai momente în care râzi cu lacrimi. Vi-l recomand cu foarte multă căldură :)

Check this out!

CosmoCity.ro - Un website drăguţ, pentru fete, mai interesant decât multe reviste de profil, dezvoltat de my dear Katrina! Design-ul e de bun gust, fără culori ţipătoare, iar articolele pe care le-am citit conţin sfaturi interesante legate de frumuseţe, vestimentaţie, sănătate, relaţii şi evenimente. Site-ul este încă la început, însă promite mult! Succes Katrina!

Nimicuri

Nu m-am mai omorât cu scrisul în ultima vreme, poate doar pentru că am avut parte de câteva zile agitate, după care relaş total. Joi şi vineri am avut întâlniri cu prietenii, am ajutat-o pe mama la birou, vineri chiar am mers la o reuniune de clasă cu colegii de liceu şi cu diriga, am revăzut oameni de care nu mai ştiam nimic de ani buni, am glumit, ne-am distrat, am făcut poze. Eu am ţinut legătura cu grupul vesel din liceu, prietenii mei buni cu care chiuleam în Cişmigiu sau cu care mai ieşeam la un suc şi o petrecere, însă asta a fost prima oară după absolvire când am fost la un loc 19 foşti colegi. Şi a fost fun, mai vreau. Mi-a plăcut faptul că aproape nimeni nu s-a schimbat, că ne serveam aceleaşi "miştouri" dintotdeauna şi că toţi erau entuziasmaţi, chiar şi oamenii care în liceu au fost mai retraşi. Am văzut poze de la nunţi, poze cu copii, am împărţit poveşti despre noi şi despre foşti profesori şi ne-am simţit minunat.

Sâmbătă şi duminică am făcut curat, am mâncat paste şi ciocolată şi am băut vin, am citit Sophie Kinsella, am făcut maraton de Heroes şi am văzut în sfârşit Sisterhood of the Travelling Pants 2. Nu râdeţi, dar am citit prima carte şi mi-a plăcut. Cred că mi-o iau şi pe a doua şi pe restul din serie. Bine, scuza era că am luat-o pentru Dudu, dar eu am citit-o prima ;;) Hmmm, e ciudat că încă îmi plac cărţile despre adolescenţi?

Aş fi vrut să ies cu rolele azi, dar mi s-a tăiat pofta când mi-am amintit că data trecută m-am pricopsit cu o ditamai rana pe gambă, de la care şi acum am semn. Poate dacă îndes pantalonii în role nu mă vor mai roade... off, blestemul gleznelor subţiri! Oricum, n-am cu cine să merg, lumea lucrează sau e la şcoală azi. Poate mă duc singură, who knows?

Deci cam atât, nimic de spus, pauză totală, urmează ultimul episod din Desperate Housewives şi înapoi la Heroes - care BTW, este un SUPER serial, dacă treceţi de primele 5 episoade o să vi se pară fenomenal!

Să punem capăt nebuniei!

OK, de vreo câteva săptămâni încoace majoritatea celor care ajung pe blogul meu sunt în căutarea cărților din seria Twilight. Cel puțin 10 din 20 de căutări sunt legate în vreun fel de aceste romane. Chiar nu înțeleg fascinația generată de un roman născut dintr-un vis umed al autoarei.

N-oi fi eu în target, dar mă pot transpune în paradigma mentală a unui adolescent și pot înțelege cât de palpitantă trebuie să fie ideea unei povești de dragoste imposibile între un vampiroi și o fătucă. Și totuși, nu am văzut atâta nebunie nici măcar la Codul lui da Vinci, al lui Dan Brown, care își propunea să zguduie din temelii Biserica Catolică.

Fraților, dacă vreți cărți interesante cu vampiri citiți seria scrisă de Anne Rice (nu Dudu, nu sunt emo!) și lăsați-l pe Edward Cullen în plata Domnului. Nici măcar nu e așa frumos, cum vi se pare vouă. E dat cu prea multă pudră, poartă ruj și are părul vâlvoi. Și nici măcar nu sclipește frumos, zici că era dat cu gel sclipicios ieftin de la Avon, ca orice pitzipoancă de Bamboo. But then again, beauty is in the eye of the beholder.

Sunt pe un forum de femei și majoritatea au în semnătură sau la avatar o poză cu bampirul sau măcar vreun citat de mare efect din roman. Ca să nu vorbesc de aceia care afișează cu mândrie un ditamai banner-ul cu mesajul ”I'm having trouble with the idea that Edward Cullen is a fictional character” sau și mai și - ”Real men sparkle”!!! E al naibii de ficțional și de ireal, băgați-vă bine în cap! Și dacă voi chiar credeți că real men sparkle cumpărați un tub de sclipirici și turnați-l consortului pe piept. Și rugați-vă să nu vă arunce de la etaj cu Twilight cu tot!

Concluzia: THIS MADNESS NEEDS TO STOP NOW!!!

PS: asta nu înseamnă că nu voi citi și nu-mi voi spune părerea și despre cărțile din restul seriei, doar că nu mi se pare justificat acest succes nebun. Just my 2 cents, nu aruncați cu ouă și cu roșii stricate :)

Rebecca Bloomwood c'est moi!

Tocmai am terminat de citit Mă dau în vânt după cumpărături de Sophie Kinsella, unul dintre cele mai amuzante romane chic pe care am pus mâna vreodată, chiar mai haios decât Diavolul se îmbracă de la Prada.

M-aş hazarda să spun că acest chic lit mi-a plăcut atât de mult pentru că, pe fiecare pagină sau cel puţin în fiecare capitol regăseam puţin din mine. Da, sunt o Rebecca Bloomwood visătoare, capabilă să-şi spargă tot salariul pe prostioare şi pe ieşiri în oraş, care transformă orice situaţie posibilă într-un întreg scenariu fantastic şi calculează 20000 de lire în ceasuri, genţi şi pantofi. Da, eu sunt aceea care aruncă deoparte scrisorile / mail-urile pe care nu vreau să le citesc sau care conţin potenţiale veşti proaste, eu sunt cea care se trezeşte vorbind în timp ce creierul îi spune "Taci, femeie, nu vezi că debitezi aberaţii?" şi tot eu reuşesc să mă bag în cele mai stupide şi ireale situaţii.

M-am regăsit cu totul în anumite momente şi, da, am râs cu lacrimi în metrou în timp ce lumea se uita la mine ca la urs. Da, şi mie mi se pare că lumea nu ar mai suferi de depresie dacă ar purta haine noi în fiecare zi şi tot eu sunt cea care face planuri peste planuri de economisire pentru ca peste o săptămână să las totul baltă şi să revin la veşnicele mele obiceiuri. Da, şi mie mi-a fost refuzat cardul la un magazin şi m-am înroşit ca un rac până în vârful urechilor, dar eu chiar aveam nevoie de acei pantaloni şi am plătit cash până la urmă. Eu am nevoie de orice mică stupizenie pe care mi-o cumpăr, şi, ca Rebecca noastră, o consider o investiţie pe termen lung. Cum a fost compleul gri business pe care nu l-am îmbrăcat decât o dată. Dar el stă cuminte în şifonier, aşteptându-şi următoarea scoatere în lume. Sau ca balerinii maro închis din piele întoarsă, cu talpă ortopedică, nişte superbităţi pe care nu le-am încălţat niciodată. Dar a trebuit să îi am.

Ca să nu mai vorbim de faptul că eu şi Rebecca am avut, până ieri, acelaşi job. Acela de jurnalist financiar, cu toate că eu nu m-am considerat niciodată asta, pentru Dumnezeu, scriam doar un newsletter. Şi culmea e că împărtăşim aceeaşi părere despre jobul cu pricina - se găşeşte între paginile 19 şi 20 ale romanului apărut în 2004 la Polirom :)

Cartea Sophiei Kinsella e plină de insight-uri feminine, extrem de bine scrisă, curge într-un ritm alert şi nu te lasă să o scapi din mână până nu afli care este deznodământul. Needless to say, voi citi toate cărţile despre Rebecca Bloomwood care îmi vor cădea în mână pentru simplul motiv că la sfârşiul lecturii aveam un zâmbet care se întindea de la o ureche la alta :) Recomand cu încredere fetelor, băieţii probabil că vor fi extrem de plictisiţi şi se vor gândi numai la World of Warcracft la vederea coperţii colorate.

Mulţumesc Micky :)

Multe lepşse

LE: Încă o leapşă, de la Excepţiul, cu titlul You can't dance in my underwear - trebuie să:
1. Iau cartea care este cel mai aproape de mine ---> La cumpărături cu bebe de Sophie Kinsella
2. S-o deschid la pagina 123 - whew, are mai mult de 123 pagini :D
3. Să găsesc a cincea propoziţie / frază: "Mă uit în jur" (am scăpat uşor!)
4. Să nu îndrăznesc să scotocesc în bibliotecă după vreo carte mai intelectuală - după cum observaţi, nu am făcut lucrul ăsta, am ales un chic lit de toată frumuseţea, again, thanks to Micky :)

Leapşa asta este pentru oricine. Dacă vreţi să ne împărtăşiţi ce ţineţi pe raft :)
------------------------------------------------------------------------------------

În ultimele zile am primit câteva lepşe pe care nu am avut timpul şi nici dispoziţia necesară să le onorez, prin urmare, fiind luni dimineaţă şi neavând nimic altceva de făcut (în afară de ordine prin cameră) m-am gândit că e cazul să-i dau bătaie. Prin urmare, în ordine cronologică, avem:

29 ianuarie - Leapşa cu "I love you more" de la Miss HoneyBunny: trebuie să mă uit pe un site simpatic plin cu inimioare si să aleg trei dintre acestea, cele mai potrivite cu starea mea actuală. Whoa, sunt cam multe, but I have all the time in the world. Ok, we have a problem, nu reuşesc să salvez inimioarele pe desktop şi nici nu văd vreun cod html ca să le inserez aici, aşa că vă voi scrie efectiv mesajele pe care le-am ales:
1. I love you more than the Cookie Monster loves cookies.
2. I love you more than you love your Xbox.
3. I love you more than I love a good vodka martini (ca să fie total personalizat, eu aş spune I love you more than a good apple martini, but that's just me).

30 ianuarie - Lemonade Awards din lumea roz a Ancăi: trebuie să îmi postez această imagine pe blog sau măcar la o postare şi să nominalizez 5 bloguri care să arate super "Attitude and/or Gratitude".

Nominalizările ar fi:
DaDaModa - with a lot of attitude
HoneyBunny - pink attitude, bineînţeles
GloriaJ - for both attitude and gratitude
Montecore - tot pentru atitudine
Nookie - pentru atitudine şi o minte deschisă

Paşii sunt următorii:
1.Trebuie să pui logo-ul de mai sus în postare sau în blogul tău. (check)
2.Nominalizează 5 bloguri care să arate "Attitude and/or Gratitude"(check)
3.Trebuie ca cei 5 nominalizaţi să aibă şi link-ul blogului lor. (check)
4.Anunţă-i pe cei 5 nominalizaţi că i-ai nominalizat la Lemonade Award, spunându-le printr-un comentariu sau prin email, dacă eşti sigură că îl vor citi.:) (to do)
5.Fă un link către aceasta postare. (not for me to do)

31 ianuarie - Leapşa de la Montecore cu multe întrebări:

1.Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta?
Îmi place să călătoresc, să văd locuri noi şi să citesc. Având în vedere preţul transporturilor în ziua de azi, da, călătoriile îmi plac extrem de mult, încât sunt gata să pay the price. Pentru cărţi, recunosc, nu plătesc întotdeauna. Pe unele le cumpăr din anticariate sau de pe Amazon la mâna a doua, le mai împrumut de la bibliotecă sau de la prieteni, dar lectura îmi place suficient de mult încât aş plăti full-price pentru o carte bună, care să rămână copiilor (în cazul în care nu se vor naşte cu creierul deja prăjit).

2.Dacă ai afla azi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
M-aş oftica pentru un moment, după care aş face o listă cu toate lucrurile pe care le am de făcut până mor şi m-aş pune pe treabă. Aş ieşi de pe net şi aş petrece timp cu ai mei, m-aş juca cu pisica, aş mânca toată ciocolata posibilă şi imposibilă, m-aş plimba peste tot şi aş scrie un best-seller mondial :))

3.Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?
Păi cam da. Aş sta acasă, n-aş avea job, m-aş plimba. De fapt l-aş face pe JP să iasă din armată să stea toată ziua cu mine acasă. Oare pentru cât timp ne-ar ajunge 1 milion de euro?

4.Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară?
Aş prefera să nu scrie nimic de rău. Poate că am inventat the cure for cancer sau că am scris cel mai tare roman fantasy de la Harry Potter încoace.

5.Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funereră?
În primul rând să nu plângă. Şi-n al doilea rând să cânte: 'Cause she's a jolly good fellow / 'Cause she's a jolly good fellow / 'Cause she's a jolly good felloooooooow /
Which nobody can deny! Pam-pam!

6.Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?
O poezioară de-aia simpatică, aşa ca-n cimitirul de la Săpânţa :) (Doamne, ce umor negru pe capul meu în dimineaţa asta!)

7.Când erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?
La un moment dat le-am spus că vreau să mă fac Doamnă (adică învăţătoare, că-mi plăcea mult de dna Claudia, învăţătoarea mea din clasele 1-4)

8.Ce ai face, dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?
Hmmm, nu prea înţeleg întrebarea. Dar este imposibil să eşuez în prepararea ceaiului. Sau a supei la plic. Chiar dacă sănătatea mea nu o să-mi mulţumească pentru asta. Mai bine rămân la ceai. Pe ăsta nu am cum să-l ratez :)

9.Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?
Bunica, Dumnezeu s-o ierte, era o femeie tare haioasă... aşa să înceapă fiecare povestire despre năzbâtiile bunicii, aşa cum zice mama despre mamaia Lina, bunica ei.

13.Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt alea 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?
Cum ţi-a plăcut viaţa asta?
În ce vrei să ne încarnăm în viitor?
De ce naiba nu ai făcut X, Y şi Z când ai avut ocazia?

Whew, am terminat de scris cel mai lung post din istoria blogului meu. Am mai uitat ceva? Sper că nu. Ah, leapşa asta cu umor negru poate s-o ia cine vrea. Ca şi pe celelalte, de altfel.

Boo-freaking-hoo

Mda, cred că am cobit cu toate posturile din ultima vreme şi, mulțumită minunatei crize economice, am rămas și eu fără job. Nu că ar fi durat prea mult, și, la urma urmei, când apar nori grei peste castelul Blandings prima care zboară din schemă e fata aia drăguță care se trezește la 10:00 și lucrează de acasă, îmbrăcată în pijamale și sorbindu-și cafeaua cu lapte.

Nu spun că îi condamn, doar că îmi pare rău. Era un job ok, nu făceam decât să scriu un newsletter, însă portalul cu pricina nu are suficient trafic încât să susțină toate cheltuielile. So yeah, îngroș și eu rândurile celor care nu mai au job din cauza crizei economice mondiale. Iată efectele...

Bine că în 3 săptămâni ajung pe tărâmuri mai însorite și o să mă doară fix în spate de joburi sau de lipsa lor. Cel puțin pe moment. Are nevoie cineva de o persoană care vrea să lucreze de acasă? Hit me up if you do!