Leah Lusch

Ce-am citit in martie 2010

2010-04-30T09:38:00.000-07:00

***ETA: asta a fost un post programat, trebuie actualizat cu inca vreo doua carti, dar o voi face cat de curand (I'm still lurking around)

Amelie Nothomb - Acid sulfuric - un roman bazat pe o idee macabra: un reality show care se vrea a fi copia exacta a unui lagar de concentrare nazist. Prizonierii sunt rapiti de pe strazi, iar gardienii sunt platiti sa-i chinuie, interactiunea lor fiind filmata 24 de ore din 24 de neobositele camere de luat vederi. Personajele principale sunt Pannonique (sau CKZ 114) - o tanara prizoniera frumoasa, inteligenta, intruchiparea binelui si Zdena (sau caporala Zdena) - o gardiana cruda fascinata de prizoniera sa. Intre ele se creeaza o relatie foarte stransa, bazata atat pe obsesie, cat si pe un joc al raporturilor de putere, reprezentand lupta binelui impotriva raului, un spectacol abject, in care nu numai tortionarii, cat si spectatorii pasivi sunt la fel de vinovati.

Gabriel Garcia Marquez - Ceas rau - in contextul conflictelor politice din Columbia anilor '50, un satuc este invadat de un val de violente starnite de asa numitele "fituici cu zeflemele", care dezvaluiau fara niciun fel de perdea toate adulterele, escrocheriile si ranchiunele dintre membrii comunitatii. Dintre toate cartile lui Marquez, aceasta mi-a adus cel mai mult aminte de Un veac de singuratate, mi se pare exact acelasi tip de naratiune. Per total mi-a placut.

Curtis Sittenfeld - Prep - am luat-o pentru coperta roz, pe care scria "Holden Caulfield s-ar indragosti de o asemenea eroina", si cred ca am facut o descoperire memorabila. Lee Fiora este bursiera la Ault, o scoala cu internat pretentioasa, la care merg numai copii dintr-o anumita clasa sociala, motiv pentru care ea este outsider, o mica inadaptata, care sta pe margine si priveste devenind o fina observatoare atat a detaliilor sociale, cat si a celor ce tin de propria evolutie. M-am regasit in multe situatii si mi-a placut enorm naivitatea si umorul negru care transpar din scriitura. O recomand cu foarte multa caldura.

Nervi de primavara

2010-03-05T03:03:00.001-08:00

Nu, din pacate nu va urma o poezie bacoviana plina de melancolie si ftizie, ci o plangere la adresa nesimtirii urbane.

Din nou la posta, pentru ca se pare ca imi fac veacul foarte des pe acolo, intru sa pun doua intrebari doamnei de la mesagerie. Nu imi place sa cer voie sa intru in fata oamenilor, pentru ca si timpul lor e la fel de pretios ca si al meu, prin urmare ma asez frumos la coada si astept sa-mi vina randul pentru a afla ceea ce ma intereseaza.

Prima persoana era o doamna in varsta care nu intelegea defel cum sta treaba cu taxa de magazinaj si se incapatana sa nu o plateasca. S-a certat cu postarita, s-au balacarit, a tipat, a urlat, imi venea deja sa plec si sa caut raspunsul pe Google, cand, in sfarsit, femeia cedeaza, isi ia pachetul, plateste ce e de platit si pleaca.

Domnul care ii urma a fost foarte expeditiv, nu a stat la discutii, avea totul pregatit pe sistemul get-in / get-out, cand out of thin air, apare o femeie care-mi iese in fata, doar pentru ca vroia sa cumpere doua timbre. Inteleg, e coada, nu ai timp, dar frumos si civilizat este sa ceri voie celor care stau deja de minute bune la rand. Eu aveam de pus doua intrebari la care mi se putea raspunde cu "Da" sau "Nu" si sigur dura mult mai putin decat achizitionarea de timbre.

Nu m-am putut abtine si i-am facut observatie politicos, spunandu-i ca civilizat este sa ceri voie de la oamenii care se afla la coada, la care ea mi-a raspuns foarte ifosita ca nu e treaba mea, ca avea doar de cumparat un timbru, ca se grabea si ca n-avea timp de cozi. I-am replicat ca eu vroiam doar sa intreb ceva si cu toate acestea am respectat timpul celor din fata mea si mi-am asteptat randul. Nu a mai avut nimic de zis si a plecat, insa cei din spatele meu au comentat in favoarea observatiei mele.

Ma scoate din sarite mitocania si impertinenta unora si din pacate sunt atatia ca aceasta doamna "grabita". Daca fiecare om ar fi cu un gram mai politicos in fiecare zi si daca fiecare ne-am gandi si la ceilalti, nu numai la noi, poate lumea ar fi un loc mai suportabil. In alte locuri asa ceva e de nepermis, insa la noi este o practica universal raspandita, iar romanul ramane in definitiv un mitocan... Bine zicea un om destept, frumoasa tara, pacat ca-i locuita!

Viorel...

2010-03-03T05:01:00.000-08:00

Am primit astazi cel mai inaltator si interesant email din ultimele luni. Andrisantul era un asa numit domn Viorel, iar mesajul intrase direct in Inbox, nu in spam, avand subiectul "E vreme frumoasa...", fapt care mi-a stanit profunde sentimente de curiozitate si anticipatie. Da, domnul Viorel constata evidenta, puteam si eu sa scot capul pe fereastra si sa vad ca e soare afara, dar nu m-am putut abtine sa nu ma intreb ce se ascunde in spatele acestui mesaj lipsit de atasamente dubioase. Prin urmare dau click si iata ce-mi vad ochii:

E vreme frumoasa afara.
Din cate observ toata lumea isi face curatenie pe unde are .
M-am gandit sa particip si eu.
Ba mai mult. Va fac curatenie si va dau si bani.
Singura conditie este ca metalele sa le iau eu .

Mai exact... cumpar fier vechi, il demontez, il tai, il demolez.. orice este necesar pentru a va scapa de el si va mai dau si bani.
Dupa ce am incarcat tot fierul, fac si curatenie dupa mine.

Ce poate fi mai frumos decat sa aveti si curatenie si bani pentru asta?.

Nu imi ofer serviciile decat in Bucuresti si maxim 30km in jurul acestui oras.

Pentru detalii sunati la 0762-884-652
Viorel ma numesc.

Acum, ce sa zic... desi vremea e frumoasa si permitea luarea Bucurestiului la picior, domnul Viorel a evitat sa o mai puna pe sotia sa Floarea la munca de teren si a preferat o abordare mult mai potrivita secolului vitezei. Salut pe aceasta cale tentativa de marketing online, ii fac reclama mai departe (si culmea, nici nu e post platit!) si il rog pe micul afacerist sa ma scuteasca pe viitor de astfel de notificari. Nu detin fiare nici vechi, nici noi, insa voi pastra numarul de telefon in caz de nevoie. Punct ochit, punct lovit! Bravos, domnule Viorel!

Extra, extra, read all about it!

2010-03-02T01:50:00.000-08:00

Sursa
United Airlines a luat masuri impotriva pasagerilor cu surplus de greutate: cu alte cuvinte, daca vrei sa-ti plimbi sunculitele cu avionul, trebuie sa platesti pentru un scaun in plus sau sa-ti upgradezi biletul la clasa I, pentru mai mult loc.

Desi mi se pare un pic discriminatoriu si prevad o gramada de procese in viitor, cred ca e un factor motivator destul de puternic. Mi s-a intamplat de multe ori sa stau in avion langa oameni obezi si nu a fost confortabil nici pentru mine, nici pentru ei. Si sincer, daca esti atat de mare incat trebuie sa ocupi si jumatate din scaunul meu, poate e cazul sa-ti cumperi doua.

Personal, daca as fi overweight o masura ca asta m-ar enerva atat de tare incat fie m-as lasa de zburat cu avionul (sau as evita linia aeriana respectiva), fie as renunta la dulciuri si m-as inscrie la sala. Sunt curioasa daca si alte companii vor prelua aceasta practica sau daca vor aparea zboruri de nisa pentru plinuti :)

Verdictul: mean, but worth it on the long run!

Voi ce credeti?

Ce-am citit in ianuarie si februarie 2010

2010-02-28T05:00:00.000-08:00

Back by popular request - lista cu lecturi din timpul liber.

Ianuarie
Philippa Gregory - The Constant Princess - prima carte din saga dinastiei Tudorilor, spune povestea Catalinei de Aragon, Infanta de Spania, fiica Isabelei I de Castilia si a lui Fernando de Aragon, celebrii monarhi spanioli care au izgonit maurii din Peninsula Iberica. Catalina este logodita inca din primii ani de viata cu Arthur, Printul de Wales (fratele mai mare al viitorului rege Henric al VIII-lea) si este mandra de destinul sau ca viitoare regina a Angliei. Cand tanarul sau sot moare la scurt timp dupa casatorie, Catalina - de-acum Catherine, face tot ce ii sta in putinta sa pastreze coroana care i-a fost promisa din copilarie si nu se da in laturi de la nimic pentru a atinge acest scop. Ca orice carte a Philippei Gregory este extrem de bine scrisa, alerta, pe alocuri sub forma de jurnal, bazata pe cercetari minutioase, reusind sa redea cu fidelitate atmosfera timpului.

Anita Diamant - Cortul rosu - fictiune pornita de la un personaj episodic din Vechiul Testament, Dina, singura fiica a lui Iacov si sora vitrega cu Iosif. Dina descrie in detaliu viata vechilor evrei, filosofeaza cu privire locul femeii intr-o civilizatie patriarhala, spune povestea vietii celor patru mame ale sale, povestea gasirii iubirii si pierderii ei in cel mai tragic mod, a fugii in Egipt si a regasirii familiei parasite. E un roman dramatic, dur pe alocuri, rece, acuzator, dar si feminist si, intr-un fel, datator de speranta, o poveste despre supravietuire si despre noi inceputuri. Recomand cu foarte multa caldura.

Isabel Allende - Ines a sufletului meu - o alta istorie a unei femei puternice: Ines Suarez, o tanara croitoreasa spaniola, care a jucat un rol crucial in cucerirea teritoriului Chile. Plecata in Americi dupa ce primul sau sot a parasit-o pentru a cauta aur si glorie in Lumea Noua, Ines devine iubita aventurosului capitan Pedro de Valvidia, alaturi de care trece desertul Atacama si intemeiaza prima asezare a conchistadorilor in viitorul regat Chile.

Irina Denejkina - Votca-Cola - nu mi-a placut deloc. Ceea ce se anunta drept un "Trainspotting" a la russe, s-a dovedit a fi o mare dezamagire. Cartea este dezlanata, impartita in mici povestiri, cu aceleasi personaje sau cu unele complet diferite, bazandu-se pe aceeasi idee: adolescenta, sex, droguri, bautura, relatii - viata unor copii fara capatai prinsi in deriva Rusiei de tranzitie. A mai citit-o cineva? Voua v-a placut?

John Grisham - Ultimul jurat - pai ce altceva decat un thriller cu avocati cand te plictisesti si e urat afara? Actiunea este plasata in anii '70-'80, vizand un proces de viol si crima din Clanton, Mississippi, in juriul caruia a luat parte pentru prima data o femeie de culoare. Un roman bun de citit pe tren sau in avion, face timpul sa treaca foarte repede.

Februarie
Sophie Kinsella - Fata fantoma - am scris un post mai detaliat aici. Un chic lit foarte dragalas, must read daca va place genul!

Amelie Nothomb - Antichrista - un roman despre transformarea prieteniei in cosmar, despre invadarea intimitatii, despre pretul "popularitatii". Blanche este o fata timida, nebagata in seama de colegi, pana cand o intalneste pe Christa, o adolescenta superba, iubita de toti, care nu vrea sa vorbeasca foarte mult despre sine, dar care nu are nicio problema in a-i invada total viata noii sale prietene, a carei admiratie se transforma treptat in ura si suspiciune.

Isabel Allende - Zorro. Inceputul legendei - o poveste apocrifa, incercand sa redea conditiile care au dus la aparitia cunoscutului erou. Diego de la Vega este un aristocrat cu sange metis: se naste in casa lui don Alejandro, hidalgo spaniol, si a Reginei, o razboinica indiana. In copilarie Diego deprinde arta duelului si codurile cavaleresti de la tatal sau, invatand sa vaneze si sa sa citeasca semnele de la indieni. Cand o vulpe ii salveaza viata, Diego isi gaseste si animalul-totem, el zorro, a carui istetime proverbiala devine una dintre calitatile viitorului erou. Pentru a-si desavarsi educatia, tanarul este trimis in Spania, unde va intalni dragostea si va fi initiat in ritualurile unei societati secrete, aflandu-si in acelasi timp vocatia de luptator pentru dreptate.

Jane Green - Jemima J. - un alt chic lit englezesc, despre frumusete de "revista", despre diete, despre intalniri pe internet si motivatia de a forta o schimbare. Desi incepe destul de promitator, mi s-a parut trasa de par pe alocuri si m-a dezamagit intr-un fel prin mesajul sau: daca esti supraponderal nu ai prieteni, nu ai viata sociala, nu poti avea o cariera de succes s.a.m.d. E amuzanta ca lectura fluff, dar mi-a lasat un gust amar.

Stieg Larsson - Barbati care urasc femeile - primul roman din trilogia Millennium, de care m-am ferit un pic la inceput pentru ca imi dadea impresia unei carti comerciale. M-am inselat. E o poveste captivanta, cu multe intorsaturi si rasturnari de situatie, pe alocuri usor previzibil, cu personaje excentrice pe care iti doresti sa le vezi jucandu-si rolurile pana la capat. Protagonistii sunt Mikael Blomkvist, un jurnalist de investigatii cu reputatia patata in urma unui proces de calomnie si Lisbeth Salander, o tanara dezaxata, cu un trecut plin de abuzuri, dar extrem de inteligenta si posedand un talent special in a cerceta vietile oamenilor. Cei doi isi unesc "fortele" pentru a gasi cheia unui mister vechi de 40 de ani privind disparitia unei tinere de familie buna din nordul Suediei. Este un "page turner", te tine in priza de la primele pagini si e posibil sa petreci vreo doua nopti incercand sa dezlegi misterul. Abia astept sa citesc si celelalte carti si sa vad cum evolueaza Lisbeth.

Richard Zimler - Ultimul cabalist din Lisabona - inca o poveste despre persecutia evreilor in secolul al XV-lea si despre abuzurile la care acestia erau supusi in Portugalia regelui Manuel. Pe fondul pogromurilor organizate de vechii crestini, tanarul Berechia Zarco incearca sa rezolve misterul crimei unchiului sau, un talentat maestru cabalist. Cartea e interesanta prin faptul ca zugraveste o epoca, da detalii despre viata evreilor sefarzi si despre civilizatia si religia iudaica, dar si prin modul original in care spune povestea eternului evreu ratacitor. Nu stiu de ce, am inca o fascinatie deosebita pentru acest popor si pentru spiritul lor de supravietuire in cele mai vitrege conditii.

Amelie Nothomb - Drept de viata si de moarte - am citit-o intr-o dupa-amiaza, atat a fost de interesanta si captivanta povestea lui Baptise care se trezeste peste noapte hot de identitate. Este un roman tipic Ameliei Nothomb, in urma caruia ramai cu o gramada de intrebari (cine?, de ce?, cum?) si al carui final nu poti decat sa ti-l imaginezi. Asta imi place la cartile ei, iti lasa imaginatia sa zburde pe campii, finalurile sunt deschise, iar povestile sunt condimentate cu sarcasm si umor negru. Absurd si genial in acelasi timp!

F. Scott Fitzgerald - Marele Gatsby - dupa atata fluff era si momentul strecurarii unui clasic in salata mea de lecturi. Actiunea are loc in zbuciumatii ani '20, cand milionarul Jay Gatsby, incearca sa faca uz de averea sa, dobandita in mod indoielnic, pentru a se impune in inalta societate din Long Island si pentru a-si recuceri iubita din tinerete, acum casatorita cu altcineva. Povestea este spusa din perspectiva bunului sau prieten, Nick Carraway, un tanar agent de bursa, proaspat venit in New York.

Topul celor mai bune 50 de carti - LL edition

2010-02-21T05:50:00.000-08:00

In urma unei provocari lansate de Monibell intr-un comentariu la postul precedent am decis sa intocmesc propriul meu top cuprinzand cele mai bune 50 de carti citite pana in prezent. Pozitia in top este absolut aleatorie, iar gusturile se respecta, nu se critica, nu se judeca :)

1. "Biografia foamei" - Amelie Nothomb
2. "Cei trei muschetari" - Alexandre Dumas
3. "Fata cu cercel de perla" - Tracy Chevalier
4. "Cealalta fata Boleyn" - Philippa Gregory (toata seria Tudorilor)
5. "Mandrie si prejudecata" - Jane Austen
6. "Paula" - Isabel Allende
7. "Crima si pedeapsa" - Fiodor Dostoievski
8. "Confesiunile unei shopaholice" - Sophie Kinsella (toata seria Shopaholic)
9. "Anna Karenina" - Lev Tolstoy
10. "Cele doua Diane" - Alexandre Dumas
11. "Tabloul flamand" - Arturo Perez Reverte
12. "100 de ani de singuratate" - G.G. Marquez
13. "Viata pe un peron" - Octavian Paler
14. "Lorelai" - Ionel Teodoreanu
15. "Ratacirile fetei nesabuite" - Mario Vargas Llosa
16. "Regina de gheata" - Alice Hoffman
17. "Tess d'Urberville" - Thomas Hardy
18. "Ispasire" - Ian McEwan
19. "Nebunii in Brooklyn" - Paul Auster
20. "Panza de paianjen" - Cella Serghi
21. "Emma" - Jane Austen
22. "Jane Eyre" - Charlotte Bronte
23. "Drumul" - Cormac McCarthy
24. "Primul secol dupa Beatrice" - Amin Maalouf
25. "Pentru cei de maine. Amintiri din vremea celor de ieri" - Constantin Argetoianu
26. "Parfumul" - Patrick Suskind
27. "Portretul lui Dorian Grey" - Oscar Wilde
28. "A patra poarta" - Carlo Massoni
29. "Metafizica tuburilor" - Amelie Nothomb
30. "Iubita locotenentului francez" - John Fowles
31. "Colectionarul" - John Fowles
32. "Minunatele oase" - Alice Sebold
33. "Doamna si licornul" - Tracy Chevalier
34. "Sarutul dinaintea mortii" - Ira Levin
35. "Pacientul englez" - Michael Ondaatje
36. "Draga John" - Nicholas Sparks (sic!)
37. "Aventurile lui Sherlock Holmes" - Arthur Conan Doyle
38. "Alice in Tara Minunilor" - Lewis Carroll
39. "1001 de nopti" - autor necunoscut
40. "Vrajitoarea de aprilie" - Majgull Axelsson
41. "1984" - George Orwell
42. "Minunata lume noua" - Aldous Huxley
43. "Jurnalul lui Bridget Jones" - Helen Fielding
44. "Barbati care urasc femeile" - Stieg Larsson
45. "Albastru pur" - Tracy Chevalier
46. "Cortul rosu" - Anita Diamant
47. "Despre dragoste si umbra" - Isabel Allende
48. "Sa cunosti o femeie" - Amos OZ
49. "Regii blestemati (serie)" - Maurice Druon
50. "Orient Express" - Graham Greene

Cine vrea sa ne impartaseasca propriul top 50? O puteti considera o leapsa, feel free to take it asta ca sa nu va lepsuiesc eu. You know who you are, da tu, daca ai ajuns pana aici cu cititul :)

Cele mai bune 50 de carti?

2010-02-21T01:16:00.000-08:00

Am gasit acest top la Copiii Iubirii si nu m-am putut abtine sa nu-l preiau si, mai ales, sa nu verific ce am citit si ce nu. Din pacate, rezultatele sunt dezamagitoare...

1. “Razboi si pace” – Lev Tolstoi, 1869
2. “1984” – George Orwell, 1949
3. “Ulise” – James Joyce, 1922
4. “Lolita” – Vladimir Nabokov, 1955
5. “Zgomotul si furia” – William Faulkner, 1929
6. “Omul invizibil” – Ralph Ellison, 1952
7. “Spre far” – Virginia Woolf, 1927
8. “Iliada si Odiseea” – Homer, sec. VIII, iHr
9. “Mandrie si prejudecata” – Jane Austen, 1813
10. “Divina Comedie” – Dante Alighieri, 1321
11. “Povesti din Canterbury” – Geoffrey Chaucer, secolul XV
12. “Calatoriile lui Gulliver” – Jonathan Swift, 1726
13. “Middlemarch” – George Eliot, 1874
14. “O lume se destrama” – Chinua Achebe, 1958
15. “De veghe in lanul de secara” – J.D. Salinger, 1951
16. “Pe aripile vantului” – Margaret Mitchell, 1936
17. “Un veac de singuratate” – Gabriel Garcia Marquez, 1967
18. “Marele Gatsby” – F. Scott Fitzgerald, 1925
19. “Catch-22” – Joseph Heller, 1961
20. “Beloved” – Toni Morrison, 1987
21. “Fructele maniei” – John Steinbeck, 1939
22. “Copiii din miez de noapte” – Salman Rushdie, 1981
23. “Minunata lume noua” – Aldous Huxley, 1932
24. “Mrs. Dalloway” – Virginia Woolf, 1925
25. “Native Son” – Richard Wright, 1940
26. “Despre democratie in America” – Alexis de Tocqueville, 1835
27. “Originea speciilor” – Charles Darwin, 1859
28. “Istorii” – Herodot, 440 i.H.
29. “Contractul social” – Jean-Jacques Rousseau, 1762
30. “Capitalul” – Karl Marx, 1867
31. “Principele” – Niccolo Machiavelli, 1532
32. “Confesiuni” – Sfantul Augustin, secolul IV
33. “Leviathan” – Thomas Hobbes, 1651
34. “Istoria razboiului peloponeziac” – Tucidide, 431 i.H.
35. “Stapanul inelelor” – J.R.R. Tolkien, 1954
36. “Winnie-the-Pooh” – A.A. Mine, 1926
37. “Sifonierul, leul si vrajitoarea” – C.S. Lewis, 1950
38. “O calatorie in India” – E.M. Forster, 1924
39. “Pe drum” – Jack Kerouac, 1957
40. “Sa ucizi o pasare cantatoare” – Harper Lee, 1960
41. Biblia - nu stiu daca se pune, dar am citit varianta ilustrata pentru copii, cand eram mai mica
42. “Portocala mecanica” – Anthony Burgess, 1962
43. “Lumina de august” – William Faulkner, 1932
44. “The Souls of Black Folk” – W.E.B. Du Bois, 1903
45. “Intinsa Mare a Sargaselor” – Jean Rhys, 1966
46. “Doamna Bovary” – Gustave Flaubert, 1857
47. “Paradisul pierdut” – John Milton, 1667
48. “Anna Karenina” – Lev Tolstoi, 1877
49. “Hamlet” – William Shakespeare, 1603
50. “Regele Lear” – William Shakespeare, 1608

Am citit doar 19 carti, si majoritatea "fortata" de imprejurari - pentru cursurile din facultate sau pentru ora de Literatura Universala din liceu. De asemenea, nu stiu cine a facut acest top sau in functie de ce, dar mi se pare ca are lacune destul de serioase: unde-s Dostoievski, Dumas, Balzac, unde-i Umberto Eco, unde-i Mario Vargas Llosa si atatia altii care ar trebui sa se afle printre cei mai tari 50 de autori? Mult mai cuprinzator si mai demn de atentie mi se pare celebrul "1001 books you must read before you die", pe care mi-ar placea sa-l urmez, dar mi-e groaza de lista interminabila, as avea nevoie de cel putin 10 ani... S-a bagat cineva la provocarea 1001?

Cum am boicotat V-Day

2010-02-15T02:00:00.000-08:00

Ieri a fost o zi foarte amuzanta. M-am trezit devreme si am facut curatenie in toata casa (I had help) - sincer, nimic mai bun pentru a-ti lua gandul de la ceva neplacut decat o smotruiala clasica.

Si dupa curatenie am incercat sa gatesc - piept de pui cu un sos alb, numai ca am realizat intr-un tarziu ca nu aveam smantana, prin urmare m-am aventurat sa folosesc iaurt. Tot ce pot sa spun e ca it wasn't pretty si sunt foarte sigura ca nici nu ar fi fost prea gustos from the looks of it. Prin urmare, masa de pranz s-a transformat intr-un sandwich, din moment ce pieptul de pui nu mai era comestibil. Hai sa spunem ca ma voi opri din experimente culinare pentru ceva vreme...

Apoi, dupa aventurile gastronomice am iesit in oras. Da, a fost extrem de amuzant sa privesc 700000 de cupluri tinand timid cate-un trandafiras in mana si privindu-se gales si indragostit. Si sa va spun cea mai geniala faza a zilei, nu stiu cat de premeditat a fost, insa in metrou, in drumul spre intalnire, Micky citea "Ex-ii anonimi", iar eu "Barbati care urasc femeile". Don't mess with me, astea-s lecturi ideale pentru V-Day haters :))

Leapsa literara...

2010-02-14T11:36:00.000-08:00

Tocmai am observat ca Andres mi-a plasat o leapsa foarte simpatica, referitoare la subiectul meu preferat. That's right, here's another nerdy post :)

1. Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti paginile?
Eu am o relatie foarte speciala cu cartile pe care le citesc si nu imi place sa le mutilez. Prin urmare, folosesc mereu semne de carte si nu suport sa vad colturi indoite.

2. Ati primit in ultimul timp o carte drept cadou si, daca da, care a fost aceasta?
Ulima carte pe care am primit-o cadou a fost The Constant Princess, de Philippa Gregory, cadou de Craciun de la my one and only.

3. Cititi in baie?
Doar atunci cand cartea este extrem de interesanta :))

4. V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte si, daca da, care ar fi fost aceasta?
Haha, nu cred ca as fi in stare sa scriu o carte, dar daca as scrie, mi-ar placea sa fie ca romanele Ameliei Nothomb. Mi-ar fi placut sa fi scris eu Biografia foamei.

5. Ce credeti despre colectiile de carte de la noi?
Sincer, nu pot sa ofer o opinie informata. Imi plac colectiile de la Polirom si Raftul Denisei de la Humanitas.

6. Care este cartea preferata?
Nu pot alege o singura carte preferata, pentru ca au fost atat de multe. Imi place sa vorbesc mai mult de autori preferati, pentru ca odata ce imi place o carte am tendinta sa devorez orice altceva mai scrie autorul respectiv. Am autori preferati, nu carti favorite: John Fowles, Amelie Nothomb, Philippa Gregory, Tracy Chevalier, Alice Hoffman, Isabel Allende, Gabriel Garcia Marquez, Mario Vargas Llosa, Arturo Perez Reverte, Sophie Kinsella si as putea continua la nesfarsit. O carte care mi-a placut enorm desi n-am mai citit nimic altceva de autorul respectiv a fost "Parfumul" lui Patrick Suskind.

7. Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea?
Sincer, nu inca. Nu-mi place sa recitesc cartile ACUM, insa sunt sigura ca peste ani si ani voi dori sa ma reaplec asupra unora dintre autorii mei preferati. Viata-i prea scurta, abia am timp de citit, d-apai de recitit...

8. Ce parere ati avea de o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?
Mi-ar placea sa merg la cumparaturi cu Sophie Kinsella, sa beau un ceai cu Amelie Nothomb, sa stau la povesti cu Philippa Gregory si s-o intreb pe Tracy Chevalier cand are de gand sa mai scrie ceva, ca deja i-am terminat toate romanele.

9. Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine?
Da, imi place. Va povestesc voua pe blog si vorbesc cu draga mea Micky, my book mate. Cu ea schimb impresii, de la ea imprumut carti si mi se pare extraordinar ca desi nu am vorbit timp de aproape 10 ani am ajuns sa avem aceleasi gusturi in materie de carti si nu numai. Ah, si incerc sa o conving sa-si faca un blog literar, pentru ca are atatea idei, citeste o gramada de carti si e witty, funny & sarcastic. She belongs in the blog world.

10. Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi?
Subiectul, autorul, recomandarile, experientele anterioare, reducerile la Polirom, recenziile si, oricat de superficial ar suna... coperta :)

11. Care credeti ca este o lectura “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca?
E foarte greu de spus... sunt atatea carti care TREBUIE citite, e dificil sa aleg doar una. Poate "Crima si pedeapsa" de Dostoievski pentru ca ar trebui sa fie una dintre cartile de temelie ale culturii generale.

12. Care este locul preferat pentru lectura?
Pe canapea, infofolita intr-o patura, cu o cana de ceai dulce si fierbinte.

13. Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste?
Imi place sa nu fie zgomot, insa chiar daca e am un fenomenal mecanism de tune-out, care ma ajuta sa fac liniste instantaneu. Pot sa citesc in cea mai mare galagie, eu sunt in lumea mea, galagia e undeva departe...

14. Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic?
Da, unele cursuri pentru facultate si cartile din Saga Twilight. Nu imi place sa citesc carti electronice, mi se pare ca se pierde enorm din farmecul cititului.

15. Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate?
Citesc carti cumparate, imprumutate de la prieteni, imprumutate de la biblioteca, nu conteaza, carti sa fie.

16. O carte este pentru mine… Cum ati descrie o carte?
Un mod de a-mi largi orizonturile, o ocazie de a evada din cotidian, de a invata ceva nou, un mic univers care abia asteapta sa fie explorat.

Leapsa merge la orice pasionat de lectura care imi citeste blogul :) That's right, you too, Micky!

Cautari febrile

2010-02-09T07:24:00.000-08:00

Sunt din nou in cautare de joburi, inca o data ma agit serios pe piata muncii. Incerc sa-mi fac reclama, sa ma "vand". Am periat CV-ul, am rescris vreo cateva scrisori de intentie si am aplicat pe la orice oferta care-mi facea languros cu ochiul pe site-urile de profil. Asta de vreo 3 saptamani incoace. Intre timp am fost si pe la vreo cateva interviuri, am dat si teste, am vorbit si-n limbi straine, m-am prezentat in toata splendoarea mea si pana acum... ati ghicit... nimic!

Serios, sunt fata simpatica, muncitoare, licentiata, stiu sa fac de toate si nimic concret, cu toate acestea bag la cap repede si nu fac prea multe nazuri.

Tot ce vreau e un job dragut, cu colegi de treaba, program normal, un salariu decent si nu in cealalta parte a Bucurestiului / Baneasa / Otopeni / Militari daca se poate... Bine, ar fi frumos daca as putea ajunge acolo cu metroul - ca sa pot citi linistita - dar daca nu, nu-i bai...

Cer prea mult?

Boicotez Valentine's Day!

2010-02-06T09:52:00.000-08:00

Desi ziua lui Valentin are o semnificatie speciala pentru mine (si nu, nu e legata de Ziua Indragostitilor) anul asta am decis sa o boicotez. Niciodata nu mi-a placut ideea unei zi comerciale pentru a sarbatori iubirea, daca tot iubesti arat-o in fiecare zi. Ofera o imbratisare, un sarut, scrie un mesaj romantic, vino cu o floare, cu o ciocolata sau cu o punga de ursuleti de guma, hraneste pisica fara a te lasa rugat si nu uita sa ii amintesti mereu cat de mult inseamna pentru tine. Ziua Indragostitilor poate fi in fiecare zi :)

In ceea ce ma priveste, anul asta, dat fiind ca obiectul (sau subiectul?) iubirii mele se joaca de-a razboiul peste tari si... munti voi boicota Valentine's Day the best way I know how. Voi da ignore posturilor despre iubire, voi tine televizorul inchis, nu voi deschide radioul si voi evita cafenelele, barurile si cluburile, unde este imposibil sa nu dau peste oameni tinandu-se de mana si fiind insuportabil de indragostiti.

Si ca sa nu ma izolez total am sa-i urez un "La Multi Ani" lui Nelishor si unul Magdei si ma voi duce la un film horror. By myself sau cu cine se ofera :)

PS: Nu-i neaparat sa fie horror, dar daca boicotam, macar sa o facem pe bune!
Sursa imagine

Citesc...

2010-01-30T01:51:00.001-08:00

O carte super amuzanta. Mi-a ridicat nivelul energiei de la zero pe undeva pe la... sapte. Inca un punct si o sa vreau sa ies din casa =)) Dar serios, nu plec nicaieri pana nu o termin. Este vorba de "Fata fantoma", cel mai recent roman marca Sophie Kinsella (titlul in engleza e "Twenties Girl" pentru cei de peste mari si tari). De mult nu am mai ras cu atata pofta, slava Cerului ca de data asta nu ma mai aflu intr-un loc public, sa se uite lumea la mine ca la urs (mi s-a intamplat tot cu o carte de Kinsella...)

Pe scurt, povestea suna asa: Lara, o fatuca deprimata in urma recentei despartiri de prietenul ei si cu viata profesionala atarnand de un fir de ata, se trezeste bantuita de fantoma stramatusii ei, Sadie, o naluca desprinsa din anii '20. Nu am ajuns foarte departe, insa situatiile comice nu au intarziat sa apara: Lara se trezeste ca da depozitii dubioase la politie, ca interogheaza oameni pentru a da de urma unui colier sau ca intra neinvitata in cadrul unei sedinte, numai pentru a-si da intalnire cu febletea fantomei din dotare...

Inca o data, multumesc Micky!!! Era exact ceea ce aveam nevoie ca sa ies din starea de "toropeala".

Si ca tot vorbim de carti, nu am apucat inca sa va spun ca mi-am indeplinit obiectivul pentru 2009. Am reusit sa citesc 103 carti, nu toate serioase desi am strecurat si cate-un Tolstoi pe ici pe colo, but I loved every minute of it. Anul acesta voi incerca sa reiterez succesul. Sper doar ca voi avea suficient timp :)

Lurking around

2010-01-28T05:01:00.000-08:00

Adica sunt si eu pe aici, dar mai mult stau pe invisible. I'm not very happy right now si se pare ca spre deosebire de geniile neintelese, eu scriu mai bine atunci cand sunt fericita decat atunci cand nu sunt... Nimic nu ma mai intereseaza in mod deosebit si inca astept sa ma loveasca subiectele si inspiratia. One day... Pana atunci ma bucur de telefoane primite la ore mult prea matinale si tresar cand vad 1 new mail message in inbox :( I suck!

Dear John

2009-11-21T03:52:00.000-08:00

Am scris eu mai demult despre cartea asta, nu mai gasesc postul dar stiu ca am citit-o pe la inceputul anului si mi-a placut foarte mult. Si acum am aflat ca se face si un film, care va aparea in februarie 2010. Major tear jerker, here is the trailer:

Abia astept!!! Imi plac actorii pe care i-au ales, Amanda Seyfried este perfecta pentru rolul Savannei, iar Channing Tatum este un adevarat army grunt :X Sper sa nu ma dezamageasca. By the way, cartea a fost scrisa de Nicholas Sparks, tipul care a scris si "The Notebook". Sa mai spun o data ca ABIA ASTEPT?!?!?!?!

For the love of bacon...

2009-11-14T02:45:00.000-08:00

Ok, slaninuta e delicioasa dimineata cu omleta, dar oameni buni, avem o problema:
Cercei cu bacon

Plasturi cu bacon

Ciocolata cu bacon

Bacon Vodka

Bacon Shoes

And the bacon briefcase to go with them

Pentru domnisoarele ale caror iubiti se plang de gustul glossului de buze, le recomandam Bacon Lip Balm - pentru ca dragostea trece prin stomac:

Iar daca domnul apreciaza efortul, de ce sa nu incercam si sapunul cu aroma de bacon:

What's not to love about bacon?

Ce a facut Google pentru tine in ultima vreme?

2009-11-13T02:28:00.000-08:00

Si daca tot trebuie sa invat niste legislatie rutiera, de ce sa nu procrastinez vorbind la telefon sau scriind tampenii pe blog? Am zis eu ca blogul meu se alimenteaza cu plictiseala, iar eu ma plictisesc teribil citind minunatia de curs... Dar sa nu divagam de la subiect.

Ca internetul e o mare inventie care ne-a schimbat radical si ireversibil viata este deja o fraza rasuflata. Ca apelam la Google indiferent de natura curiozitatilor noastre, de parca ar fi mai ceva ca Oracolul din Delphi e un lucru la fel de banal. Folosim internetul pentru orice: recomandari de carti, filme, spectacole, "cercetari" pe diverse teme, traducerea termenilor din alte limbi, comunicarea cu altii si cate si mai cate. De la gugalitul persoanelor (cine nu si-a cautat propriul nume sau numele prietenilor sa arunce prima piatra!) pana la reteta pentru curcan de Thanksgiving (guilty as charged!) sau simptomele starii de rau sau de boala.

La capitolul asta am o prietena experta in ale diagnosticelor internetice. Este discipola lui Dr. House si de fiecare data cand vorbesc cu ea mai aflu de cate o boala ciudata de care crede ea ca sufera. Mi-e si frica uneori sa o mai sun sau sa o mai provoc la o discutie pentru ca cine stie ce mai aflu... Google este o mare inventie, dar in acelasi timp un real pericol pentru cei mai slabi de inger si ipohondri. Poate ca inainte de a consulta internetul la fiecare durere de deget, ar trebui sa ne facem un test...

MIA

2009-11-12T04:46:00.000-08:00

Am observat ca atunci cand sunt ocupata / stresata blogul meu moare cu totul. Ca blogul sa traiasca eu trebuie sa nu fac nimic. Blogul s-a nascut din plictiseala si este alimentat de plictiseala. Ce chestie...

Dar nu, n-am murit si nici nu intentionez sa abandonez corabia. In ultimele saptamani m-am apucat de scoala de soferi (deci pazea, avem un nou pericol public pe sosele) si am lucrat la niste proiecte, deci nu prea am mai avut timp si nici chef sa scriu pe blog.

Acum, scoala de soferi e o resursa interminabila de povestioare. Imi place la nebunie, ma vad dormind in masina odata ce iau permisul. Am mici probleme legate de aprecierea distantei, semnalizez cu 1 km inainte de a face o manevra, iar eu si domnu' instructor avem o imagine diferita despre "relaxare" si conceptul de "manuta moale pe volan / schimbatorul de viteze". Ma apuc de volan ca de colacul de salvare si gatui bietul schimbator de-i merg fulgii. Dar am prins devreme miscarea cu frana lina si cu schimbarea vitezelor dupa ureche.

Faza cu frana i-o datorez mamei soacre, care m-a invatat prima cum sa conduc (numai ca masina ei era automata, deci habar n-aveam cum e cu vitezele). Bine si JP a incercat sa ma invete odata, dar am incurcat frana cu acceleratia si era sa-i bag masina in gard... de aceea inca are mici strangeri de inima cand ii povestesc aventurile mele de pe sosea. Ramane de vazut daca dupa ce iau permisul ma lasa sa-i conduc masina. Am dubii serioase in aceasta privinta, dar e de inteles, she's his baby...

Miercuri...

2009-10-26T04:34:00.000-07:00

... e noaptea teatrelor deschise la Bucuresti, asta insemnand ca puteti alege intre 15 reprezentatii sustinute in cele mai mare teatre si in cateva cluburi culturale din Capitala. Intrarea este libera in limita locurilor disponibile, iar programul evenimentului il puteti vedea aici.

Eu as vrea sa ajung si la recitalul lui Malaele de la Teatrul de Comedie, si la piesele de Ionesco prezentate la Odeon, dar e fizic imposibil. Such a hard choice to make, dar nu conteaza, important e ca miercuri seara ies la teatru :) Ne vedem prin oras!

Later Edit: Am fost ieri sa-mi iau bilete, insa erau de mult date. Pentru spectacolul de la Teatrul de Comedie biletele au fost epuizate de saptamana trecuta :( Oh well, guess I'm staying home tonight...

Asta nu inseamna ca ma las de scris...

2009-10-23T12:35:00.000-07:00

...dar poza mi s-a parut geniala:
Sursa

Asta face parte din seria

Sursa

M-am salbaticit de tot

2009-10-16T03:26:00.000-07:00

Cum da vremea rea, cum ma inchid in casa si refuz sa mai socializez. In zile ca astea multumesc cerului ca nu trebuie sa ma trezesc la ora fixa, sa ma imbrac si sa infrunt vremea cainoasa de afara si aglomeratia de la metrou.

Ar fi si mai bine daca administratorul blocului s-ar gandi sa dea putin drumul la caldura, ca de cateva zile incoace stau cu hanorac si sosete groase si mi-am mutat cartierul general in varful patului printre perne si pilote pufo-calduroase.

Nu ma intelegeti gresit, nu ma plang, insa e imposibil sa nu te ia somnul intr-o ambianta atat de confortabila si se duce naibii proiectul celor 100 de carti intr-un an, ca sa nu mai spun ca am o tona de seriale care asteapta sa fie vizionate.

Si ce e cel mai trist e faptul ca atunci cand primesc un telefon de "hai pe-afara" refuz cat se poate de politicos, pentru ca deh, ploua si sunt nori, iar eu sunt meteo dependenta. Evident, e doar o scuza, dar asa ce ma deprima vremea urata... In zile ca astea inteleg de ce tarile nordice inregistreaza cel mai mare numar de sinucideri si pricep nevoia pentru terapia prin lumina. Chiar, stiati ca boala se numeste SAD (seasonal affective dissorder) si ca are anumite simptome?

Deci da, am nevoie de soare ca sa ies din casa si vreau vara inapoi... Unde pot sa trimit o petitie si cat dureaza pana la solutionare? Pana atunci ma indop cu ciocolata fierbinte (fara pareri de rau si sesiuni de auto-invinovatire pentru caloriile in plus) si ma rog sa dea drumul la caldura, pentru ca azi sunt 5 grade Celsius si ploua marunt la Bucuresti...

Ce-am citit in august si septembrie

2009-10-13T01:29:00.000-07:00

Desi in ultimele doua luni nu v-am mai "incantat" cu posturile mele despre lecturi, asta nu inseamna ca m-am lasat de citit. Prin urmare, in luna august m-am delectat cu:

Georges Simenon - Cazul Louise Laboine - un alt mister parizian caruia inspectorul Maigret trebuie sa ii dea de cap. O carte antrenanta, care te tine cu sufletul la gura, este perfecta pentru lectura in tren sau pe plaja.

Petre Barbu - Blazare - cartea asta nu mi-a placut deloc, mi-a luat aproape o saptamana sa o termin, ceea ce e de neinteles pentru mine, mai ales ca nu avea mai mult de 200 de pagini. Mi s-a parut dezlanata, stupida, all over the place, povestea unui inadaptat, a unui copil batran care incearca sa se regaseasca in societatea romaneasca de tranzitie. Am vrut sa gasesc ceva de care sa ma agat, ceva care sa imi placa, dar nu am gasit. Pur si simplu mi-a lasat un gust amar si am regretat banii dati pe roman.

Evelyne Lever - Pe esafod. Maria Antoaneta, ultima regina a Frantei - o carte de istorie pur si simplu, care relateaza fara alte interpretari sau romantari viata Mariei Antoaneta, printesa austriaca devenita peste noapte regina a Frantei. Fascinatia mea pentru Maria Antoaneta dateaza de la filmul cu Kirsten Dunst in rolul nefericitei regine, rol care mi s-a parut genial. Studiul autoarei franceze mi s-a parut obiectiv, neincercand sa-i dea o alura de sfanta si scotand in evidenta atat partile pozitive, cat si cele negative ale acestei regine, martirizate in urma asasinatului politic (by the way, filmul nu respecta adevarul istoric, Maria Antoaneta nu a murit impreuna cu sotul si copiii sai, ci a fost ghilotinata mult mai tarziu, fiind inchisa pentru o buna perioada de timp).

Marie Anne Le Pezennec, Nicole Jamet - Dolmen - un alt roman politist, cu crime ritualice, marinari, oameni aspri de pe coasta bretona, mirese nefericite si copii abandonati. Se citeste foarte repede, e un thriller in toata puterea cuvantului. Nu as recomanda lectura nocturna, la lumina veiozei, s-ar putea sa aveti mici tresariri.

Kresley Cole - Dark Needs at Night's Edge - din seria romanelor cu vampiri Immortals After Dark, o carte imprumutata de la colega Sonia, care este absolut obsedata de vampiri & co. E o poveste de dragoste intre un vampir centenar si fantoma unei balerine, iubire imposibila deoarece fantoma nu poate fi atinsa, drept pentru care cei doi se vad nevoiti sa gaseasca o solutie alternativa. You have to read it to understand it. Si nu vreti sa stiti cate am avut de patimit pe la serviciu din cauza acestei carti si a melodiei Sleeping with Ghosts de la Placebo. I must say, nici unghiile negre nu m-au ajutat...

Marian Keyes - Sushi pentru incepatori - o carte foarte simpatica, un roman chic, despre lumea revistelor glossy, despre noi inceputuri, despre angoase, depresii, prietenii si iubire. Este un roman despre ambitie, despre cariera si fericire domestica, un roman in care s-ar regasi orice femeie moderna.

Gilbert Adair - O carte inchisa - un roman claustrofob, despre izolare. Povestea incepe cand Paul, un scriitor bolnav si orb da un anunt in ziar pentru angajarea unui asistent, care urmeaza sa-i fie ochii si mainile necesare la scrierea ultimului sau roman. Relatiile dintre cei doi evolueaza, lasa loc suspiciunilor si neintelegerilor, pregatind terenul pentru deznodamantul tragic si deloc surprinzator.

Phillip Kerr - Toporasi de martie - este primul volum din trilogia Berlin Noir, a carei actiune se desfasoara in Germania hitlerista, unde detectivul Bernhard Gunther s-a specializat in gasirea persoanelor disparute. Angajat de un mare industrias sa rezolve misterul asasinarii fiicei si a ginerelui sau, precum si disparitia unor pretioase bijuterii de familie, Gunther se trezeste angrenat intr-un scandal politic, alaturi de nume sonore din guvernul nazist.

Paul Auster - Nebunii in Brooklyn - un roman genial, care mi-a placut enorm, o carte despre micile nebunii si placeri ale vietii. Personajul principal al romanului este Nathan Glass, un pensionar care decide sa-si incheie socotelile cu viata mutandu-se in Brooklyn pentru a scrie un roman despre nebunia omeneasca. Viata i-l scoate in cale pe nepotul sau Tom, fost doctorand, actualmente vanzator intr-o librarie si pe seful acestuia Harry, un fermecator escroc, care ii atrage intr-o aventura interesanta, ce implica un manuscris fals al Literei Stacojii si o razbunare atroce. La sfarsitul romanului, Nathan se transforma din omul care nu isi dorea decat sa moara, intr-un barbat plin de viata, inconjurat de prieteni si familie.

Phillip Kerr - Criminalul din umbra - a doua carte din trilogia Berlin Noir, care rezolva una dintre misterioasele disparitii din primul roman si ancheteaza o serie de crime ritualice care tintesc exclusiv adolescentele ariene.

Andrei Codrescu - Wakefield - este povestea unui om care a facut un pact cu diavolul pentru a gasi un mod de viata autentic. In cautarea acestei vieti autentice, Wakefield face un pelerinaj prin America zilelor noastre, o lume a conflictelor interculturale, dominata de tehnologie si populata de personaje care mai de care mai interesante - initiati New Age, miliardari, colectionari de arta, ecologisti militanti. Este o carte ce incearca sa surprinda valentele culturii americane, incercand in acelasi timp o satira la adresa stilurilor de viata contemporane.

A.J. Hartley - Masca lui Atreus - un thriller istoric, despre o masca miceniana ce ascunde secrete din secolul XX. Actiunea demareaza odata cu moartea proprietarului unui muzeu din Atlanta, asupra caruia se gaseste un tezaur inestimabil compus din obiecte de arta grecesti. Curatorul muzeului incearca sa rezolve misterul patrimoniului cultural, insa gaseste cu totul altceva, obiectele de arta miceniene fiind doar un paravan pentru un secret teribil.

Ian McEwan - Pe plaja Chesil - o alta carte geniala iesita de sub condeiul scriitorului britanic, pentru care a si fost nominalizat la Booker Prize in 2007. Este un roman psihologic, despre trairile, gandurile si indoielile aparute intre doi oameni care se afla la inceput de drum. Este cronica unei povesti de dragoste inabusite pe de-o parte de inhibitiile morale derivate din statutul social al celor doi indragostiti, si strivite pe de alta parte de noul val al revolutiei sexuale din anii '70. Superb roman, merita citit!

Ute Erhardt - Fetele bune ajung in Rai, fetele rele ajung unde vor - e o carte self help, pentru fete care au nevoie de putina incredere in sine. Cand m-am apucat de ea, am crezut ca e cu totul altceva, insa in schimb am dat de un mini-tratat de feminism, scris intr-o maniera simplista, cu multe, multe exemple. Mi s-a parut pe alocuri exagerat, pentru ca let's face it, in ziua de azi femeile nu mai sunt atat de oropsite, situatie in care cartea devine un pic desueta. Mi se pare o lectura perfecta pentru despartiri, nimic mai bun decat o carte despre cat de porci sunt barbatii si ce trebuie sa facem ca sa ne impunem, desi sincer as prefera oricand o galeata de ciocolata Finetti :)

Vicente Blasco Ibanez - Printre portocali - este un roman spaniol clasic, despre viata unui mostenitor local, animat de ambitii politice marete si macinat de o pasiune bolnava pentru Leonora, o celebra cantareata de opera si femeie "pierduta". Personajul principal se vede nevoit sa aleaga intre cariera si dragoste, intre onoare si fericire, aceasta constituind drama pe care este construit romanul.

Mario Vargas Llosa - Pantaleon si vizitatoarele - un roman care m-a amuzat teribil si pot spune ca a devenit unul dintre preferatele mele. In a nutshell, capitanul Pantaleon Pantoja se vede nevoit sa devina proxenet pentru a servi interesele armatei din selva amazoniana. Intr-un climat agitat, unde soldatii violeaza orice femeie le iese in cale, un "sfant" insolit predica si incurajeaza sacrificiile animale si umane, natalitatea creste inforator, orfelinatele gem, iar oamenii sunt crucificati. Toate acestea au o singura solutie - serviciul ambulant de "vizitatoare". Romanul se vrea a fi o satira la adresa fanatismului religios si militar atat de caracteristic tarilor sud-americane, cartea fiind scrisa intr-un ritm ametitor si cu foarte mult umor.

Lecitina, please!

2009-10-09T03:20:00.000-07:00

E clar, m-am ramolit de tot. Neuronii mei au suferit traume evidente si m-am tampit ireversibil. Cred ca asa se explica si lenea mea in ceea ce priveste scrisul pe blog. Dar sa nu divagam.

Aseara imi cautam disperata pitzi-telefonul, in speranta de a-l decoda si a-l folosi in context european, insa am remarcat ca nu mai era in rucsacul meu de calatorii. Acesta, dragul de el, era spalat, parfumat si impaturit frumos intr-un dulap, ceea ce nu corespundea de fel cu ultima mea reprezentare despre el. Din cate stiam eu, il lasasem plin de minuni, nespalat si neparfumat. Am interpelat-o pe maman, iar ea a recunoscut inocenta ca mi l-a spalat intr-o zi pentru ca "era plin de var" (?!?!?!). Ma rog, am apreciat amabilitatea dar inca nu am lamurit problema presanta: unde mi-este pitzi-telefonul?

Evident, caut prin toate sertarele, rascolesc camera, cotrobai prin fiecare ungher si nu reusesc sa dau de pitzi-phone. Pana cand imi vine geniala idee de a-l cauta prin valiza. Numai ca valiza e incuiata, eu nu am cheia si nu pot for the love of God sa imi amintesc combinatia. Incerc variantele cu ziua mea de nastere, ziua lui JP, zilele noastre, pinul de la mobil, nimic nu merge. Singura varianta ramasa si pe care as fi dorit sa o evit pe cat posibil, era sa incerc toate cele 1000 de posibilitati, de la 000 pana la 999... Si am inceput: 000, 001, 002... M-am oprit aseara la 150 cand deja aveam degetele inrosite si incepusem sa innebunesc la auzul click-clack-ului care imi marca nereusita.

Azi dimineata m-am hotarat sa reincep munca sisifica si tocmai cand am ajuns pe la combinatia #200 ma gandeam sa o iau in sens invers, de la 999 in jos. Bine ca nu am pus ideea in aplicare pentru ca la 212 s-au deschis portile raiului si prin ele, intr-un nimb luminos a aparut si pitzi phone. Bine, hai, nu a fost niciun nimb luminos, dar imi puteti intelege fericirea. Acum dragalasul sta la incarcat si isi va afla soarta in curand, cand voi putea sa il decodez si sa ma dau mare cu el :)

Concluzia acestei intamplari (coroborata cu tragedia parolei si intrebarilor de securitate) este ca fie trebuie sa incep sa iau lecitina, fie ca imi trebuie un carnetel secret unde sa trec pin-uri, combinatii, security questions si parole. Numai sa nu uit unde l-am dosit sau sa nu nu pierd cheia...

Infidelitate

2009-10-01T08:55:00.000-07:00

Da, sunt vinovata de adulter la nivel cosmetologic. Mi-am inselat cosmeticiana de 7 ani cu o alta, mai tanara si mai draguta. Sigur au mai fost aventuri derulate strict din necesitate, pe taramuri indepartate, intocmai ca marinarii care-si mai inseala nevestele prin porturi. Dar niciodata acasa. Niciodata cu o alta de-a noastra.

Ce-i drept, simteam de ceva vreme ca s-a dus "chimia" dintre noi. Daca alta data imi oferea toata atentia din lume, la ultimele intalniri era din ce in ce mai grabita, mai neglijenta, cand o sunam era mereu plecata sau trebuia sa astept cu zilele o programare. Pana cand mi s-a insinuat in cale EA, intai prin scurte aluzii de la mama, de la sora, apoi prin propuneri pe fata, pana cand am cedat - when in need a girl's gotta do what a girl's gotta do!

Asa ca astazi m-am infiintat la cabinetul EI cu inima un pic stransa. Daca nu e la fel, daca o sa ma doara, daca o sa-mi fie rusine, daca e nesuferita etc, etc, etc. Dar nu! EA a fost perfecta: tanara, glumeata, eficienta, politicoasa, cu o mana extrem de usoara si dibace... Cred ca m-am indragostit! Si cred ca o voi parasi pe fosta, I think it's only fair!

Ravase de adio

2009-09-30T05:17:00.000-07:00

...sau bye-bye emails...

Asta e o "traditie" pe care am intalnit-o la de-acum ex-ul loc de munca. Cum pleca cineva, cum hop email de la revepa! Nu conta ca demisiona, ca era dat afara, dar mai ales daca era dat afara, trimitea mail la tot personalul cu vorbe de duh si de dulce. OK, inteleg, ai avut nemultumirile tale, dar nu e un pic patetic sa dai mail-uri peste mail-uri in care sa injuri conducerea si jobul? Sigur, a fost greu, a fost stresant, managerii nu te-au inteles, te simti nedreptatit, dar nu ar fi mai bine sa spui in fata toate lucrurile astea? Sau ti-e teama de confruntarea directa?

Mi se pare un fel de "dupa mine potopul, screw you guys, I'm going home!" Cred ca e bine sa lasi o portita deschisa oriunde sau macar sa pleci lasand o impresie buna. Nu se stie unde te vei mai intalni cu oamenii aia sau cand vei avea nevoie de o recomandare chiar de la ei...

De aceea am evitat sa dau mail-ul de la revedere. Am transmis ultimul raport echipei mele, la care am adaugat multumirile si urarile de bine, dupa care mi-am luat la revedere personal de la colegii cu care am interactionat zi de zi. Oricum avusesem parte de petrecerea de adio sambata noaptea la "birtutul din padure", asa ca de vreo trei zile incoace imi tot luam la revedere, asa ca email-ul trimis tuturor celor 150 de oameni din firma ar fi fost redundant si chiar putin jenibil (vorba cui o stie :D).

So this is it! I'm jobless by choice again si pot sa va spun ca savurez din plin fiecare minut din libertatea regasita. Breakfast at noon never tasted better :)

Guess who's back?

2009-09-25T01:08:00.001-07:00

Daca pana acum am lasat blogul sa se ofileasca si sa moara, de acum mi-am propus sa-l resuscitez. Este si cazul avand in vedere ca de la 1 octombrie nu voi mai avea alta preocupare. Zilele mele de raspunzator la telefoane se apropie de final si nu pot sa spun ca imi pare foarte rau. Sigur, a fost o experienta interesanta, am cunoscut o gramada de oameni simpatici, am vorbit sute de ore la telefon, am ras, m-am distrat, m-am stresat, dar mi-a ajuns...

Am cunoscut clienti americani de toate tepele, de la oameni extrem de politicosi si amabili pana la persoane ignorante si nesimtite, am avut momente in care mi s-a topit inima de drag si clipe in care am vrut sa zdrobesc casca si microfonul in mii si mii de farame.

La sfarsit raman experientele, lucrurile noi pe care le-am invatat, momentele haioase la care am luat parte, noptile albe si oamenii cu care m-am imprietenit. O sa-mi fie dor de glumele spuse-n dulce grai moldovenesc, de our ginger kid without a soul, de discutiile despre carti cu Peter, de lifturile cronofage, de mail-urile despre incarcatoare cu mufe subtiri si oja roz cu sclipici, de iesirile la "birtutul din padure", de pauza la tigara cu Sonica, de outfiturile pitzi pe care le comentam in fiecare zi si de tot ce au insemnat aceste cinci luni insorite. Poate ca o sa-mi fie dor si de tocitele formule magice pe care le rosteam in fiecare zi, dar simt ca a venit timpul sa merg inainte...

Ma asteapta o luna de relaxare :) Wake me up when September ends!

Ce nervi am!!!

2009-08-31T15:38:00.000-07:00

Astazi, pentru prima oara in cei 6 ani de cand am adresa de email de la Yahoo am patit o nepatita. Cica e parola invalida. Mai sa fie! Aveam aceeasi parola dintotdeauna (schimbata relativ recent, acum cateva luni), deci suspectez ca mi-o fi fost compromis contul. Deci daca primiti tampenii pana maine-poimaine sa stiti ca nu-s de la mine, just in case!

Asa. Dau sa resetez parola cu wizard-ul online. Nu-mi amintesc raspunsul la intrebarea what was the name of my first pet. Fir-ar ca my first pet au fost de fapt doua pisici si amandoua aveau tot felul de nume de alint. Am incercat cu mitza, mitzilica, pufete, pufy, pufishor, si ghici ce!!! Mi-au blocat contul pentru 24 de ore!!! Mor de nervi, e adresa mea "buna", cu care trimit lucruri serioase, pe care o au toti prietenii mei, in care am toate contactele posibile si imposibile si-mi vine sa-mi dau palme ca nu-mi amintesc raspunsul la security question.

Cred ca m-au ajuns blestemele astora de la serviciu care ma apeleaza toata ziua si pe care nu pot sa-i ajut ca nu pot sa verifice contul cu... security question. I should've known better!!!!

Deci acum imi rod unghiile nervoasa si astept sa treaca 24 de ore ca sa mai incerc mitziline si pufishori... Mama ei de treaba!!!!

Ce-am citit in luna iulie

2009-08-01T00:09:00.000-07:00

Pam-pam, pun pariu ca abia asteptati postul asta, nu-i asa? Serios, asta e cel mai muncit post din fiecare luna. Presupune lectura zilnica, apoi cateva minute in care sa imi expun parerile dupa ce am citit fiecare carte in parte, plus vreo corectura-doua in caz ca nu imi place ce am scris. Asa ca nu aveti ce face, trebuie sa-l cititi, sa va si placa, sa va si inspire, daaaa?

Acum ca am lamurit acest aspect, sa trecem la oile noastre:

Jane Austen - Emma: e un roman deja clasic, poate ati vazut si filmul daca inca nu ati citit cartea. Emma este o domnisoara careia ii cam place sa se joace cu destinele prietenilor si sa puna la cale logodne si casatorii. Numai ca de cele mai multe ori o da in bara. Si ceea ce este cel mai trist repeta greseala cu aceeasi persoana de prea multe ori, iar biata Harriet (careia Emma insista sa-i gaseasca o partida buna) mai are un pic si ramane si nemaritata si cu eticheta de disperata in frunte. Noroc ca totul se termina cu bine...

Oksana Robski - Ca$ual: asta e un chic lit a la russe, foarte amuzant, but in a black and scary kinda way. Sincer, am avut momente in care mi-am zis ca nu, asta nu poate fi adevarat si nu se poate intampla, dar romanul este un fel de biografie a autoarei, so it has to be a true story. Oksana face parte din clasa noilor imbogatiti rusi, iar cand sotul ei este impuscat intr-o reglare de conturi mafiote, ea se vede anchetata de politie, dupa care se trezeste ca trebuie sa aibe grija de amanta insarcinata a sotului si de soferul ranit in timpul atentatului. Si, colac peste pupaza, ii mai vine si ideea de a-si deschide o afacere...

Cella Serghi - Panza de paianjen - mi-a placut enorm de mult. Este un roman interbelic in genul celor pe care le savuram in liceu, cand imi doream sa fi trait in anii '20 si sa ma plimb cu trasura la Sosea sau sa merg la ceaiuri dansante. Ar trebui sa fie lectura obligatorie pentru toate fetele cu varsta intre 15 si 18 ani! Eroina principala, Diana, este un personaj complex, plin de contraste, de bune si de rele, o iubesti si o urasti in acelasi timp. Simpatizezi cu ea, ii intelegi framantarile, ratiunea din spatele actiunilor irationale, dar iti vine sa o strangi de gat cand da cu bata in balta si se mai si plange dupa aceea. Dar o ierti, pentru ca Diana e frumoasa, spirituala, desteapta si curajoasa. Si merita sa fie fericita, chiar daca nu alege de la inceput calea cea mai buna.

Bernhard Schlink - Cititorul - un bestseller international, ecranizat recent cu Kate Winslet si Ralph Fiennes in rolurile principale, nominalizat la zeci de premii care mai de care mai prestigioase in industria cinematografica. Este povestea unui baiat indragostit de o femeie cu 20 de ani mai in varsta, care e in stare de orice pentru a ascunde un secret pe cat de inofensiv, pe atat de rusinos. Dupa ani si ani de despartire tanarul isi regaseste prima iubire pe bancile unui tribunal de razboi, numai ca ea se afla in boxa acuzatilor, judecata pentru crimele din timpul Holocaustului. Michael nu reuseste sa o salveze, dar incearca sa-i indulceasca anii grei de inchisoare trimitandu-i casete cu lecturi pentru a-i aminti de vremurile bune si pentru a o incuraja. Romanul se termina intr-un mod previzibil, nu va spun cum, dar cred ca ati ghicit deja.

Isabel Allende - Paula - mi s-a parut cea mai trista si cea mai personala dintre toate cartile lui Allende. E si normal sa fie asa. Este povestea unei tragedii, o scrisoare de ramas bun a autoarei, catre fiica ei bolnava intr-un stadiu terminal. Sfarsitul fetei atrage dupa sine o serie de confesiuni, iar romanul se tese din relatarea experientelor care au creat-o pe Isabel - mama si pe Isabel - scriitoarea, de la copilaria petrecuta in Chile, la adolescenta din Orientul Mijlociu si pana la exilul din timpul generalului Pinochet sau la noua viata din California. Ofera insight-uri despre cateva dintre romanele ei, despre personaje si modelele umane care au stat la baza acestora, despre experientele care au inspirat-o si despre oamenii care i-au atins viata intr-un mod ireversibil. Eu nu plang la carti sau la filme, insa Paula mi-a stors cateva lacrimi.

Marian Keyes - Lucy Sullivan se marita - un chic lit simpatic despre ce poate trece prin capul unei domnisoare careia i se prezice ca isi va pune in curand pirostriile. Si daca mai adaugati mixului doua colege de apartament trasnite, un bilant amoros plin de dezastre, un gay best friend, un hot male friend and a low life lover aveti reteta perfecta a unei comedii romantice reusite. Pe mine cartile chic ma binedispun, ma amuza si ma fac sa privesc viata un pic altfel, sunt printre micile delicii de care incerc sa nu abuzez.

Alexander McCall Smith - Agentia de detective #1 - Precious Ramotswe este prima femeie detectiv din Botswana, un personaj cu multa imaginatie, practica si sentimentala in acelasi timp, care incearca sa rezolve misterele care-i sunt incredintate prin metode neobisnuite, avand un curios respect pentru conventiile sociale ale tarii sale. Decorul exotic, observatiile fine, tragi-comicul unor situatii si umorul negru dau un plus de savoare acestei lecturi care pentru mine a fost o surpriza foarte placuta.

Hari Kunzru - Virusul - tanarul Arjun Mehta, mic geniu programator si fan infocat al filmelor indiene primeste un job pe taramul tuturor posibilitatilor si pleaca in SUA pentru a-si urma "visul american". Din pacate, in urma unei crize economice, compania angajatoare il concediaza, iar Arjun se vede pus in situatia disperata de a-si recapata slujba cu orice pret. Scris cu mult umor si cu o ironie usturatoare, romanul se vrea a fi o satira la adresa globalizarii si a informatizarii, precum si a alienarii individului in societatea de consum.

Georges Simenon - Maigret se inseala - am hotarat sa-i mai dau o sansa lui Maigret si iata ca a fost o alegere buna. Misterul mortii Louisei Fillon m-a tinut cu sufletul la gura si m-am vazut nevoita sa ma culc la 4:00 am pentru a termina cartea, iar inspectorul Maigret revine in cercul personajelor agreate. Sa zicem ca nu m-ar deranja sa stam de vorba la o cafea :)

Some guys are very smart...

2009-07-24T16:29:00.000-07:00

Tot din ciclul ce tampenii am mai facut / auzit / vazut pe la serviciu va prezint ultima perla. Colega "Mariah" la telefon cu Georgica Smith:

Georgica: I want to reset my password.
Maria: Sigur, cum sa nu, da' se poate? Dar inainte sa-mi spui mataluta cum te cheama ca sa verific io acilea contu'.
Georgica: My name is Georgica Smith.
Maria (codindu-se nitel): Regretele mele maxime, dar nu va vad listata aci pe cont. Stiti cumva cine apare ca titular?
Georgica: Ar trebui sa fie barbata-miu, Georgel Smith.
Maria: Mirific, minunat, puneti-mi-l si mie pe Georgel la telefon sa verificam contu' si sa facem treaba.
Georgica striga in aparat, vine Georgel la telefon, Maria noastra se prezinta politicos si ii cere lui Georgel permisiunea de a face schimbari pe cont.
Georgel: Of course, madam, make any changes you want with my wife. Click! Si bovina umana inchide telefonul...

Nu trebuie sa va spun ca dureaza cam 10 minute sa treci de robot si sa ajungi la un agent live, deci ce-o fi fost la gura Georgicai cand si-a dat seama ca desteptul a inchis telefonul, nu vreau sa-mi imaginez. Sper ca Georgel si-a luat smetea bine-bine de la Georgica, sa se-nvete minte sa mai inchida telefonul in nas aiurea. Asta e, some guys just don't think!

Cu GEN in brate

2009-07-19T23:48:00.000-07:00

Nu stiu altii cum sunt, dar eu o iau pe campii daca mai aud o data cuvantul gen pus tam nesam intr-o fraza fara niciun drept de a se afla acolo. Sau daca nu ajung pe campii, sigur ii spal gura cu sapun agresorului!

Genul se insinueaza incet, incet in conversatia cotidiana, devine un frate mai mic si mai enervant al deciului. Macar deciul se foloseste aiurea la inceputul frazei, asa, ca sa-ti faci curaj sa deschizi gura si pe urma ai terminat. Dar genul nu. Genul insista si persista.

Spre exemplu, colegul meu Porcusorul Isteric, baiat tare simpatic si amuzant de fel, face exces de genuri de parca ar fi patch-uri de nicotina. Inteleg ca a te lasa de fumat presupune instalarea altor dependente, dar nici chiar asa. Intr-o zi deja eram atat de distrasa de folosirea cuvantului de catre Isteric incat nu am ascultat nimic din ce-mi spunea ci am numarat de cate ori a spus gen. M-am oprit la 17, deja nu mai puteam.

Deci (!!!) oameni buni, lasati genul din brate ca nu se mai poate! Sa revenim la deci sau macar sa inventam un tic verbal mai haios ca genul este extrem de sec si de neutru.

Asa ca daca nu mai auziti nimic de mine in urmatoarele saptamani sa stiti ca m-am internat de buna voie si nesilita de nimeni la Spitalul 9, sectia Agitati, pe motiv ca nu-mi puteam infrana dorintele de a taia corzile vocale genialilor.

Later edit: Uitati aici inca un post despre invazia genului!

Obsesia zilei - Kati wants to know

2009-07-09T06:45:00.000-07:00

Kati m-a provocat sa-i impartasesc obsesia muzicala de astazi, asa ca iata-ma!

Azi am ascultat pe repeatul repeatului piesa Round The Cross de la Vaduva BOB, o formatie romaneasca de rock alternativ, al carui solist, Peter, imi este coleg de serviciu. Asa i-am descoperit si eu si constat ca imi place foarte mult muzica lor. Mi se pare ca seamana un pic cu Placebo in vremurile bune, deci daca va place stilul merita sa ascultati melodia!

vaduva bob
Asculta mai multe audio Muzica

Bibi & Leah... sitting in a tree

2009-07-07T06:00:00.000-07:00

Am primit o mica leapsa de la Miruna, care prevede postarea unei poze cu pisica din dotare in tinuta casual - adica tricou. In timp ce pisica mea a preferat sa pozeze nud (pardon, blanos!), eu am optat pentru un tricou alb, simplu. A se observa contrastul dintre non-culori :P

Ideea din spatele lepsei este castigarea unei tinute pisicesti de la Kitten, adica un tricou simpatic pentru moi si un papion pentru Bibilique, care probabil m-ar spanzura cu el de lustra daca ar afla ca vreau s-o cadorisesc cu asa ceva... Shhhh!

Ce-am citit in luna iunie

2009-07-01T04:42:00.000-07:00

M-am decis sa fac un post despre carti o data pe luna, pentru a evita postarile kilometrice de pana acum. Asadar, in luna iunie m-am delectat cu:

Marian Keyes - E cineva acolo? - un chic lit al unei autoare irlandeze, despre schimbarile survenite in viata Annei dupa un teribil accident de masina. Mi-au placut in special partile despre jobul ei ca PR pentru marca de cosmetice Candy Girl si outfiturile nebune pe care trebuia sa le afiseze la serviciu, dar si termenul de Mangaietor Delicat, atribuit unui anumit tip de barbati. Cartea merita citita daca va place literatura chic, e o carte tragi-comica, ce te face uneori sa plangi si alteori sa razi in hohote.

Isabel Allende - Fiica norocului - roman de 5 stele, mi-a placut la nebunie. Este povestea Elizei, o orfana gazduita de o familie atipica de englezi aciuata in Valparaiso, Chile. La 16 ani, Eliza se indragosteste nebuneste de Joaquin, care insa o paraseste pentru a cauta aur in California. Eliza, deznadajduita si insarcinata, porneste pe urmele lui, imbarcandu-se pe un vapor si croindu-si o noua viata in Vestul Salbatic, un teritoriu dur si neprietenos, in care e nevoita sa razbata in straie de barbat. Superb roman, l-am citit pe nerasuflate, si abia astept sa mai pun mana pe ceva scris de Isabel Allende.

Arturo Perez-Reverte - Regina Sudului - un alt roman despre o femeie puternica. Viata Teresei Mendoza se schimba odata cu moartea iubitului sau, traficantul Davilla. Este nevoita sa fuga din Mexic si sa se ascunda in Spania, unde devine iubita si partenera unui alt traficant. La moartea acestuia Teresa ajunge in inchisoare, de unde renaste un an mai tarziu si se transforma in Regina Sudului, cea mai temuta si mai admirata contrabandista din bazinul Mediteranei.

Claudia Golea - French Coca-Cola - autobiografia fiicei unui fost diplomat roman, aceasta carte evoca aventurile exotice petrecute in Africa Centrala impreuna cu cimpanzeul Porno, anii de scoala de la Paris, cu secretele ascunse prin subsolurile tenebroase ale ambasadei romane in Franta si scoate in evidenta contrastul cu adolescenta cenusie si plina de lipsuri din Bucurestiul comunist.

Amelie Nothomb - Biografia foamei - este un roman autobiografic, in care autoarea schiteaza traseul tuturor tarilor in care si-a insotit tatal, diplomat belgian, scotand in evidenta pasiunile devoratoare angrenate de fiecare loc, de la foamea de zahar la cea de apa, pana la foamea de cunoastere si de iubire.

Radu Cinamar - Viitor cu cap de mort - o carte ce se inscrie in curentul conspirationist, despre departamente secrete din cadrul Securitatii, despre cercetari paranormale si despre implicarea lojilor masonice in descoperiri majore pentru progresul umanitatii.

Georges Simenon - Asta-i Felicie! - roman politist frantuzesc, din seria al carui protagonist este inspectorul Maigret. Nu mi-a placut la fel de mult precum romanele de Agatha Christie sau de A.C. Doyle, dar ii mai dau o sansa (nu de alta, dar mi-am luat vreo 4 carti cu Maigret).

Isabel Allende - Povestirile Evei Luna - o colectie de 23 de povestiri relatate de Eva Luna, o Seherezada moderna, ce evoca o lume magica, plina de personaje fantastice, in care realul si supranaturalul se impletesc pentru a zugravi tabloul vietii pasionale si violente de pe continentul sud-american.

Isabel Allende - Despre dragoste si umbra - pana acum preferata mea dintre cartile scriitoarei chiliene, este o poveste de dragoste nascuta intr-o lume violenta, in care disparitiile, arestarile fara motiv si tot felul de alte abuzuri sunt la ordinea zilei. Francisco si Irene pornesc in cautarea unei adolescente disparute, fara a sti ca la sfarsitul acestei aventuri viata lor se va schimba definitiv. Cei doi isi risca viata pentru a scoate la lumina fata diabolica a totalitarismului, ajutati numai de curajul, spiritul de sacrificiu si dragostea fata de adevar care ii leaga.

Cui ii trebuie buletin nou?

2009-06-25T01:12:00.000-07:00

Din seria ce ti-e si cu autoritatile romane si cand ne mai civilizam si noi, vreau sa va povestesc cat de interesant este procesul "preschimbarii" buletinului.

Sun cu doua zile inainte la sectia de politie 23 (aflata unde si-a 'ntarcat dracul copiii, ca doar locuiesc in sectorul 3 ce blana pisicii?) sa aflu programul si actele care trebuie aduse. Trebuie certificatul de nastere (copie si original), titlul de proprietate al casei, cartea de identitate care expira, un timbru fiscal si taxa de 7 lei siiii, surpriza, proprietarul locuintei de domiciliu, deci a trebuit sa merg frumos cu mamica de manuta, desi am depasit de mult varsta de 18 ani. Hai fie, am luat-o pe mama si duse am fost!

Programul incepe la 8:30, ne-am infiintat acolo la 8:00, just in case. Evident, sala de asteptare era deja plina, am fost a opta la rand. Dau sa caut un formular tip pentru a avea totul gata completat inainte sa se deschida ghiseul. Ma uit, intreb, formulare nicaieri. Tanti de la evidenta populatiei urla la mine sa astept pana se deschide ghiseul, ce-mi trebuie acum? Stramb din nas si intreb o domnisoara care completa de zor un formular de unde l-a gasit. Raspunsul - in colt, la xerox, costa 0,4 lei. Buuun, ma duc, imi iau un formular de la xerox si un pachet de guma. Il completez frumos, citet, ma asez inapoi la coada. Se facuse cald, camera se umpluse de mamici, copii, pirande si puradei, era plin de muste si duhnea a miros de transpiratie.

La 8:35 se deschide ghiseul, lumea se buluceste in fata. Vreo doi au incercat sa sara randul, ca deh, asa-i la noi, ne grabim. Si eu ma grabeam, ca o tineam pe mama din drum, dar cui ii pasa? Tanti se misca, ati ghicit, cu viteza melcului sedat, si a durat cam 45 de minute pana a venit randul meu, mi-a verificat actele si m-a tras in poza.

Si, dupa asta, cireasa de pe tort, noul act de identitate se elibereaza in 10 zile lucratoare, adica de azi in 2 saptamani. Si eu ce fac in timpul asta ca nu mi-a dat nimeni o chitanta la mana, ceva care sa certifice ca intr-adevar buletinul meu e la sectia cu pricina? Daca ma prinde politia si nu pot sa ma legitimez, ce fac? But enough for today, traim in Romania si asta ne mananca tot timpul... Si ma gandesc cu groaza ca trebuie sa-mi schimb si pasaportul luna viitoare :(((

PS: Dudu tocmai a luat 10 la bac la franceza (intensiv) manca-o-ar mama pe ea de fata frumoasa si desteapta!!!! :X:X:X

Prada

2009-06-20T09:11:00.000-07:00

Am fost la Bookfest azi si m-am intors cu desaga plina :D A fost cald si inghesuiala, dar cred ca a meritat, am gasit multe dintre titlurile pe care le cautam la preturi mai mult decat rezonabile.

La editurile mari m-am calcat literalmente in picioare cu alti bibliofili, la Humanitas am asteptat 20 de minute ca sa pot plati cartile (deh, sunt pe raft, dar nu exista in stoc), iar la Polirom am suflat ultimul "Ca$$ual" de sub nasul unei domnite care se indrepta amenintator catre raft - it's mine woman, go get your own!

Nebunie curata la standurile celebre, in timp ce expozantii de la editurile mai necunoscute se bateau de musca. Numai bine, altfel cum as fi putut rasfoi in tihna toate titlurile care mi-au facut cu ochiul?

Ah si ca sa vezi ironia sortii, langa unul dintre standurile cu carti, ghici ce se afla? O dugheana cu solutii pentru curatat ochelarii! Ca deh, la un targ de carti ai toate sansele sa-ti gasesti musterii ochelaristi :)

Pe drumul de intoarcere am vazut-o pe Anurim si evident, I stalked her si i-am spus ca ii citesc blogul & such. A fost o draguta si nu s-a speriat si sper ca a gasit tot ce cauta la Bookfest.

Daca nu ati fost pana acum, mai aveti ziua de maine la dispozitie, e deschis pana la ora 20:00.

Jobul meu e genial

2009-06-11T15:30:00.001-07:00

Pe cuvant de cercetas! In viata mea nu m-am mai distrat asa de bine la serviciu. Trecand peste faza cu monotonia scripturilor si cu sapte mii de telefoane de la 3 la 11, este imposibil ca intr-o zi sa nu ti se intample tie sau unui coleg vreo duda.

Spre exemplu, ieri seara, colegul "Brent" a purtat o convorbire incantatoare cu doamna Creamie Pussy. Si nu va mint, exact asa scria, era numele pe care il pusese pe cartea de credit, iar despre adresele de mail, nu vi le spun, ca-s confidentiale, dar erau formate numai din cuvinte din sfera semantica a numelui posesoarei de cont. Ce era mai simpatic este faptul ca trebuie sa-i intrebam pe membri daca putem sa le spunem pe numele mic, insa "Brent" al nostru nu a avut curajul sa o intrebe pe femeie daca poate sa ii spuna "Creamie" sau ar prefera "Pussy", ci s-a limitat la "Ma'am" in sus si "Ma'am" in jos...

Si daca bietul "Brent" s-a abtinut din ras cat a putut, abuzand de functia mute a microfonului ca sa-si dea cateva palme si sa isi inabuse hohotele, colegul "Phillip", care tocmai se intorcea catinel, catinel din pauza did a big bad booboo. Trecand el asa printre randuri, isi arunca ochii in monitorul lui "Brent", face ochii mari, se inroseste pana in varful urechilor vazand grozavia si striga suficient de tare incat sa auda jumatate de floor: "VAI C****EEEEE!!!" Evident, ne intoarcem toti si ne bulucim la cubiculul lui "Brent" sa vedem si noi ce s-a intamplat. L-am lasat pe om sa incheie convorbirea, i-am facut vant cu o coala de hartie sa se calmeze dupa care am ras copios vreo 5 minute.

Cred ca fetele de la Quality Assurance care (sau daca) vor asculta apelul, se vor distra de minune. Sunt tare curioasa daca s-a auzit pe fundal remarca lui "Phillip"...

Da-mi Doamne rabdare si nervi de otel...

2009-06-04T03:06:00.000-07:00

Odiseea renovarii continua cu incercarea de a iesi din apartament si de a scapa de tortura fonica a vecinilor remodelatori.

Ieri imbracata, parfumata, indesata in skinny jeans si cu unghiile proaspat vopsite, dau sa ies pe usa si ma indrept glont catre lift. Dupa ce merg pe portiunea extrem de ingusta de spatiu neocupat de catrafusele vecinilor mei, ajung intr-un sfarsit neprafuita pana la lift. Guess what? Nu mai mergea, era blocat.

Nu-i nimic, o iau pe scari. Ma intorc pas-pas pe aceeasi potecuta minuscula si ajunsa in capul scarilor constat cu stupoare ca "pe aici nu se trece" gratie unui dulap postat chiar in fata acestora. Bat la usa vecinilor, nu raspunde nimeni. Ma uit in jur, cantaresc posibilitatile. Ma duc pana la 10 sa verific daca nu cumva liftul e blocat acolo. NU. Ma intorc la 9 si contemplez ideea de a sari peste dulap. Cam riscant. Mai ramane varianta escaladarii balustradei, tot riscanta, dar ceva mai sigura - macar aveam de ce sa ma tin.

Dau frumos jacheta jos, plasez geanta pe dulap si dau sa incalec balustrada. Va spun eu, nu e deloc fun atunci cand porti skinny jeans, mama cui i-a inventat si mama sora-mii care m-a convins sa-i cumpar. In fine, intind un picior peste balustrada, ma sprijin pe celalalt, ating grilajul de pe partea opusa, hop si celalalt picior, slava Cerului ca nu a fost distanta prea mare, am reusit sa sar parleazul. Evident, eram plina de var, bodoganeam intr-una si injuram ca un birjar, dar am iesit cu bine din impas.

Acum sa vezi ce le fac vecinilor daca-i prind pe la lift! Si-i ia mama naibii pe toti daca astazi mai escaladez vreo balustrada!

Dragi vecini,

2009-06-02T01:40:00.000-07:00

Dupa cum stiti deja sunt o persoana foarte amabila, draguta si rabdatoare. Va suport cu stoicism manelele si zbieretele nocturne fara a bate cu furculita in teava si fara a ma infiinta la usa dvs. Nu am facut scandal cand ati avut super baieram in vara anului 2003, chiar in noaptea dinaintea examenului meu de admitere la Stiinte Politice, ci am trecut mai departe, ca doar suntem oameni, nu animale.

De asemenea, apreciez nespus faptul ca va descurcati bine in manuirea pick-hummer-ului (asa se scrie?) si nu m-am suparat niciodata cand imi faceati creierii zob in weekend, in incercarea de a mesteri ceva prin apartament.

Dar ce ati avut cu mine in aceasta dimineata insorita de marti cand aveam atata nevoie de somn? Stiu, nu va priveste faptul ca lucrez pana tarziu in noapte si ca se face 2:00 pana ma inveleste Mos Ene cu somnul pe la gene, dar a porni masinariile zgomotoase pe la 8:00 AM si a nu le mai opri timp de trei ore jumate mi se pare pura tortura.

Si nu stiu cum se face, cum v-ati inteles inspre capierea locatarilor nevinovati, dar ati inceput amandoi in acelasi timp: si vecinul de deasupra si vecinul de langa, asa ca oriunde as incerca sa ma ascund, tot nu scap de voi.

Ah, si as mai aprecia enorm daca ati putea efectua zornaituri in baie atunci cand nu imi fac dus sau, si mai bine, atunci cand nu ma aflu in plina indeplinire a functiunilor fiziologice. Nu de alta, dar ar fi foarte neplacut sa se surpe tavanul si sa-mi cadeti in brate, iar eu sa fiu atat de neprezentabila.

In speranta ca veti termina odata cu renovarea aia nenorocita, va imbratisez virtual si va doresc sa nu ne intalnim prea curand la lift pentru ca nu stiu daca voi reusi sa fiu la fel de draguta sau de zambitoare.

Cu stima,
A dumneavoastra vecina in pragul disperarii

Cărţile anului 2009 - Martie, Aprilie, Mai

2009-06-01T08:00:00.000-07:00

Continuăm lista începută în ianuarie cu următoarele titluri:

Cecily von Ziegesar - Gossip Girl, Vreau totul! - drăgălaș roman, ca un episod din bine-cunoscutul serial, plin de intrigi ale fetelor rele din Upper East Side. Ca și în cazul Sex and the City, îmi plac romanele, dar cred că serialul este mai reușit.

Stephenie Meyer - Eclipse - cartea a treia din saga Twilight, preferata mea de până acum. Aici aflăm mai multe despre misterele Quileute, înțelegem ce-i cu Jasper și cu Rosalie, aflăm soarta Victoriei, iar Bella și Edward își duc relația la un alt nivel. Bineînțeles că viața Bellei este din nou amenințată (cum altfel?), numai că acum lupii și vampiri își unesc forțele pentru a o apăra. Că tot veni vorba, am și eu o nedumerire: dacă fata asta era atât de plain and unspecial cum de are atâta succes la monștrii care ar putea apărea nestingheriți în revistele glossy? Acum, lăsând cârcoteala la o parte chiar mi-a plăcut Eclipse. Se pare că seria Twilight devine din ce în ce mai interesantă pe măsură ce înaintez în lectură, sper ca și Breaking Dawn să mă încânte la fel de mult.

Cormac McCarthy - The Road - o carte recomandată de JP, care nu a fost așa de rea precum mă așteptam (I love him to death, dar preferințele lui în materie de cărți conțin prea multe creaturi extraterestre pentru gustul meu). Ei bine, The Road, povestea unei călătorii post apocaliptice, m-a impresionat plăcut. Un tată și fiul său încearcă să supraviețuiască într-o lume părăginită, devastată de război și foamete. Întrebările copilului sunt de o tristețe și de o simplitate înduioșătoare, mi-a adus aminte pe alocuri de Micul Prinț. Totuși, am simțit nevoia unui prolog, care să explice ce s-a întâmplat, cum s-a ajuns acolo... În loc să mă concentrez la lectură am stat și mi-am stors creierul pe tema asta. Dar cartea a fost bună, o recomand celor tari de stomac, pentru că unele dintre descrieri sunt mult prea explicite (cadavre carbonizate, episoade de canibalism - just to name a few).

Stephenie Meyer - Breaking Dawn - ultima carte publicată în saga Twilight, mi-a plăcut chiar mai mult decât Eclipse. Se pare că în cazul meu a fost vorba nu de dragoste la prima vedere, ci la al 4-lea volum. Anyway, nu vreau să stric surpriza celor care încă n-au citit, dar pot să spun că Breaking Dawn este foarte palpitantă, plină de noutăți și situații cu totul și cu totul neașteptate. Și ca teaser, întâlnim doi nobili români, vampiri evident - Ștefan și Vladimir. Mă întreb ce model a avut Meyer când i-a conceput pe cei doi... Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș în război cu familia Volturi? Read for yourselves, mie mi s-a părut amuzant. Nu vă zic nimic de Bella și de Edward.

Anne Frank - Diary of a Young Girl - probabil știți povestea familiei Frank, niște evrei înstăriți din Amsterdamul celui de-al doilea război mondial, care pentru a scăpa de persecuțiile naziștilor s-au ascuns în anexa unui birou timp de mai bine de doi ani. Jurnalul aparține mezinei familiei, Anne, o fetiță de 13 ani (în 1942) care relatează întâmplările zilnice din Anexa Secretă, temerile, foamea, dorința de a vedea lumina soarelui și de a inhala aer curat, frustrările ei de adolescentă și dificultățile ce țin de interacțiunea umană într-un spațiu strâmt. M-a mișcat povestea ei după ce am văzut-o mai demult pe History Channel și mi-am dorit mereu să-i citesc jurnalul. Din păcate familia Frank nu a reușit să se salveze și e mare păcat, pentru că astăzi Anne Frank ar fi putut fi cunoscută și altfel decât în calitate de victimă a Holocaustului. În jurnalul său scria că la finalul războiului vrea să devină ziaristă și, de ce nu, într-o zi, o scriitoare de succes.

Elizabeth Gilbert - Eat, Pray, Love - am început să o citesc după ce am văzut nenumărate recenzii pe bloguri. Este povestea unei femei de 30 de ani care deși avea totul (the job, the man, the house in the suburbs) a decis că nu asta e viața pe care și-o dorește. A băgat divorț și timp de un an a încercat să se regăsească și să șteargă rănile divorțului și ale unei legături cu final trist învățând italiana și mâncând paste la Roma, învățând tainele meditației într-un Ashram din India și căutând echilibrul, prietenia și dragostea în Bali. Mi-a plăcut cartea, îndeosebi partea întâi și a treia. Poate că nu sunt suficient de matură pentru experiența indiană.

Loung Ung - First They Killed My Father - am cumpărat această carte din Cambodgia, de la o fetiță care vindea de toate în fața Angkor Wat. Povestea lui Loung este cutremurătoare, relatează evenimente din perioada 1975-1979, de la lovitura de stat dată de Khmerii Roșii și până la plecarea ei ca refugiat în America. Provenind dintr-o familie înstărită din Phnom Penh (capitala cambodgiană), tatăl fiind un oficial militar în guverul anterior lui Pol Pot, Loung, părinții și frații săi se văd nevoiți să își ascundă identitățile și să devină invizibili. După schimbarea periodică a lagărelor de muncă, înfometare, mizerie și bătăi, tatăl fetiței este luat de către Khmerii Roșii, sora sa mai mare moare într-o ”tabără” pentru adolescenți, iar mama și sora ei cea mai mică dispar fără urmă. La numai 8 ani, Loung intră într-un regiment de copii soldați, încercând să supraviețiuască în mijlocul unei lumi violente pe care nu o înțelege. Invazia vietnameză o aduce aproape de frații săi, alături de care se îmbarcă spre o tabără de refugiați din Thailanda, urmând să fie trimisă în Statele Unite. Povestea se oprește deocamdată aici, din păcate nu am fost inspirată să cumpăr și volumul 2 :(

Milan Kundera - Cartea râsului și a uitării - este exact așa cum scrie în titlu. Sunt scurte povestiri despre umor și despre uitare, așa cum transpar ele în ochii unui intelectual ceh din Praga, prigonit de regimul comunist. Cel mai mult mi-a plăcut povestirea Scrisorile pierdute, despre Tamina, o femeie de 30 de ani, originară din Praga, acum chelneriță într-un oraș vest european, care încearcă să-și convingă prietenii să îi aducă scrisorile de dragoste lăsate în casa soacrei sale înaine de a fugi către occident.

Stephenie Meyer - Midnight Sun - pentru cine credea că a văzut sfârşitul sagăi Twilight, think again! Stephenie Meyer strikes back cu Midnight Sun, care este de fapt Twilight văzut prin ochii lui Edward. Nu vă aşteptaţi, nu? Deşi ştim ce se întâmplă, deci surprizele nu sunt cine ştie ce, relatarea lui Edward ne-o arată pe Bella într-o lumină diferită şi scoate la iveală câteva mistere neelucidate sau doar bănuite în prima carte. Din păcate Stephenie Meyer a decis să nu termine cartea, pe motiv că fanii au distribuit în mod ilegitim romanul. Nu pot să nu mă întreb, e pe bune sau e doar o mişcare de PR? Vom vedea cu timpul...

Jane Austen - Pride and Prejudice - un roman clasic, poate l-aţi citit deja sau dacă nu, sigur aţi văzut filmul. E una dintre acele cărţi de care mi-era ruşine că nu le-am citit până la vârsta asta. Dar am recuperat. Pride and Prejudice este o poveste despre dragoste, despre neînţelegeri, despre efectul mândriei şi al prejudecăţilor absurde asupra vieţii unor tineri englezi de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Deşi greoaie şi plictisitoare la început, după primele 50 de pagini am găsit-o chiar captivantă şi pe alocuri absolut amuzantă.

John Saul - Creatura - carte aparținând genului horror, dar care nu m-a speriat prea tare. O familie californiană ajunge în perfectul orășel Silverdale din Colorado, iar viața lor ia o turnură neașteptată când fiul lor, Mark, intră în programul sportiv al doctorului Ames.

Carlo Massoni - A patra poartă - una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată. Un bătrân profesor, ajuns la azil, rememorează marile sale iubiri: excentrica soție Laurence, moartă prea devreme, timida elevă Marina Zielenska și drăgălașa îngrijitoare Julie, toate animate de aceeași lumină interioară.

Jacques Portes - Istoria SUA după 1945 - este exact ceea ce spune titlul, face parte din încercarea mea de a afla mai multe despre viitoarea mea casă. Nu e un tratat de istorie plictisitor, ci un fel de microsinteză, care cuprinde all there is to know pentru a-ți îmbogăți cultura generală pe această temă.

Vladimir Nabokov - Lolita - capodopera lui Nabokov, romanul cel mai cunoscut dintre cele publicate de acest autor. Este vorba despre dragostea morbidă a unui psihopat pentru o fetiță de doisprezece ani. Cartea a fost considerată imorală, ofensatoare, publicarea ei a fost înterzisă atât în țara de baștină a lui Nabokov (Rusia) din motive politice, dar și în țara adoptivă (US) din motive pudice. Ce m-a distrat cel mai tare e o notă de la sfârșit: aceea că unii editori au văzut în Lolita o alegorie pentru modul în care ”bătrâna Europă (Humbert era francez, elvețian, ceva) pervertește tânăra Americă (Dolores Haze era gringa)”... WTF???

Henry de Montherlant - Micuța infantă de Castilia - o carte absolut fermecătoare despre dansatoarele spaniole, despre călătorii, despre mări calde, o confesiune ironică a unui ”călător hăituit”. Chiar mi-a plăcut!

Ismail Kadare - Florile înghețate din martie - o carte care m-a impresionat prin simplitate. Este construită în jurul ideii de kunan, codul de de legi străvechi după care s-au condus obștile de țărani albanezi din nordul țării renăscut pe fondul tranziției Albaniei contemporane și transformat într-o sete acută pentru răzbunare. Kadare se raportează la modul în care răspund oamenii acestei provocări, la cei care resping kunan-ul și la cei care îl adoptă, reliefând astfel confruntarea dintre modern și tradițional, dintre nou și vechi, bine și rău. O carte pe care nu trebuie să o ratați!

Anne Rice - Vampirul Vittorio - din seria ”Noile cronici ale vampirilor”, romanul spune povestea transformării tânărului Vittorio di Raniari, un nobil din Florența secolului al XV-lea. Este interesant, bine scris, mi-au plăcut în special primele capitole despre Florența Renascentistă sub regnul lui Cosimo de Medici - very well researched I would say.

Graham Greene - Expresul de Stambul - până aici preferatul meu dintre romanele lui Greene. Acțiunea se învârte în jurul unor personaje insolite (un afacerist evreu, o dansatoare de cabaret, o jurnalistă lesbiană, un doctor comunist, un ucigaș austriac) ce călătoresc împreună în Orient Express, pe ruta Oostende-Istambul, tăind Europa anilor 1930 marcată de semnele incipiente ale comunismului și nazismului. Iarăși o carte care nu trebuie ratată.

John Grisham - Maestrul - un thriller cu avocați cum numai Grisham știe să scrie. Este despre Clay Carter, un avocat din oficiu care ajunge mare mahăr datorită câștigării unor procese de daune colective. E ok dacă vă plac cărțile despre avocați și procese. Mie mi-a plăcut mai mult Firma.

Arturo Perez-Reverte - Conspirația din Sevilla - un mister interesant, asemeni altor cărți ale autorului spaniol. În urma unui mesaj lăsat de hackerul Vesper pe computerul personal al Papei, părintele Quart este trimis să investigheze decesele suspecte dintr-o biserică din Sevilla, care ucide pentru a se proteja. Mi-a plăcut!

Milan Kundera - Lentoarea - nu mi-a plăcut, n-am înțeles-o, mi s-a părut complet deplasată. E o apologie a plăcerii, dar m-a pierdut total în momentul în care personajul principal nu se mai putea gândi la nimic altceva decât la fundul amicei sale de o noapte. Sincer, cam scârboasă...

Pin Yathai - Stay Alive, My Son - o altă carte pe tema holocaustului din Cambodgia care m-a impresionat profund. Thai, un inginer școlit în Occident, și familia sa, formată din profesori, lideri religioși și oameni cu carte este supusă unor torturi oribile și unei vieți imposibil de imaginat. În cursul a 2 ani, din aprilie 1975 până în vara lui 1977 când a trecut granița clandestin în Thailanda, eroul nostru și-a pierdut încet, încet fiecare membru al familiei, răpuși fie de armele Khmerilor Roșii, de foame sau de condițiile execrabile ale vieții în Kampuchea Democrată.

A.L. Dominique - Gorila în cocotier - o carte interesantă despre spioni, bătrâni lupi de mare, insule tropicale, insurecții și băștinașe fermecătoare. Merge pentru o duminică după-amiază.

Sophie Kinsella - Îți amintești de mine? - un chick lit regal, cum numai Kinsella știe să scrie. Lexi Smart se trezește în urma unui accident de mașină și constată că îi lipsesc... vreo trei ani de memorie. Timp în care s-a transformat din tânăra cu dinții strâmbi, păr vâlvoi, prieten ratat și slujbă de doi bani într-o carieristă silfidă, cu Mercedes, penthhouse, soț, garderobă impresionantă, păr drept și dinți de porțelan. Și amant :) Foarte drăguță cartea, am citit-o pe nerăsuflate!

Arturo Perez-Reverte - Maestrul de scrimă - o altă carte care mi-a plăcut mult, de altfel mă și așteptam să-mi placă din moment ce APR este unul dintre scriitorii mei preferați. Maestrul de scrimă este un thriller fascinant, care împletește arta luptei cu floreta cu intrigile politice din Spania sfârșitului de secol XIX. Mai adăugați niște crime, câteva mesaje secrete și o femeie fatală și vă garantez că rămâneți în priză până la ultima pagină a romanului.

John Steinbeck - Iarna vrajbei noastre - tot lui Micky trebuie să îi mulțumesc pentru întâlnirea cu Steinbeck, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1962. Iarna vrajbei noastre este considerată capodopera sa și tratează în mod ironic o temă socială, făcând o analiză foarte tăioasă a legilor morale americane dintr-un mic orășel din New England. Ethan Hawley, personajul central al romanului, descendent al unor comandanți de baleniere și-a pierdut prăvălia după război, aceasta fiind cumpărată de un imigrant italian, care i-a oferit fostului patron slujba de vânzător în băcănie. Sătul de această situație și disperat că nu poate oferi familiei sale confortul pe care aceștia îl merită, Ethan decide într-un moment de criză să își abandoneze toate principiile morale și să se înscrie în cursa pentru îmbogățire.

Jeff Lindsay - Darkly Dreaming Dexter - pentru cei care ați văzut serialul, știți despre ce-i vorba. Pentru ceilalți, Dexter este un thriller despre un criminal în serie care lucrează pentru departamentul de poliție din Miami, omorându-și timpul liber prin hăcuirea băieților răi. În ochii inocenților privitori, Dexter este un tip normal, cu o iubită, un apartament, un job stabil, nimic out of the ordinary, până când în oraș apare un al doilea ”artist”, un agent provocator, who wants Dexter to come out and play. Ce mi-a plăcut cel mai mult din acest roman este umorul negru delicios și stilul autorului, abia aștept să-mi downloadez serialul!

Thank you for calling

2009-05-27T01:21:00.000-07:00

Pentru ca nu mai suportam sa stau acasa degeaba asteptand un raspuns de la USCIS (care sucks ass in caz ca nu v-am spus deja), am aplicat pe la diverse joburi de pe vestitul portal unde angajatori si candidati se intalnesc zilnic, fiecare expunandu-si oferta care mai de care mai promitator sau mai apetisant. De la inceput am decis sa aplic pentru ceva usor si nestresant, part-time daca se poate, in principiu un job anti-plictiseala, unde sa mai pot schimba vreo doua vorbe cu altcineva decat cu pisica sau cu sora-mea.

Prin urmare, mi-am gasit exact ce cautam: un job dragut si usor intr-un call center pentru o companie americana de internet. Mare lucru nu fac si e destul de aproape de jobul de bibliotecara pe care mi-l doream. Adica raspund la maxim 20 de telefoane in 8 ore, sunt draguta cu abonatii si schimb parole, metode de plata, ii informez pe oameni cat le vine factura, le reactivez conturile sau daca ma simt depasita de situatie ii trimit la Tech. Intre doua telefoane pot avea si cate 20 de minute, timp in care pot face orice. Ah, si nu v-am spus partea cea mai buna: avem liber de toate sarbatorile americanilor. Care sunt o gramada :D

Interactionez cu tot felul de personaje, dar, de cele mai multe ori cu batranei mai mult sau mai putin simpatici. O doamna mi-a multumit ca am ajutat-o si mi-a promis ca imi trimite capsuni, un mosulica mi-a zis ca "If you're ever in town, I'll buy you a cup of coffee", insa preferatul meu a fost Dr. Jekill & Mr. Hyde, care a venit cu capsa pusa rau, eu i-am raspuns dragut si amabil, dupa care m-a intrebat unde ma aflu. Eu i-am spus ca sunt in Bucharest, Romania, moment in care atitudinea lui s-a schimbat radical. Mi-a spus ca am o engleza excelenta, ca nu ar fi crezut niciodata ca nu sunt American, m-a intrebat unde am invatat sa vorbesc, m-a intrebat despre Bucuresti, mi-a zis ca a servit in Europa in anii '70 si m-a tinut la povesti vreo 20 de minute, dupa care nu numai ca nu si-a anulat contul cum vroia initial, dar a trecut pe un price plan mai mare. Yay me!

Da, si aseara un coleg cu mai multa experienta mi-a zis ca sigur o sa am rezultate bune pentru ca am voce de hotline. How wrong is that in my new job this is considered a compliment?

Obsesia zilei - Miss Wino

2009-05-22T02:13:00.000-07:00

Nu stiu ce parere aveti voi despre Amy Winehouse, insa pe mine muzica ei inca ma mai obsedeaza. Am ascultat si reascultat timp de mai bine de un an albumul ei Back to Black si inca nu m-am saturat.

Dincolo de aparitia ei destul de socanta, de scandalurile in care a fost implicata, de extravagantele vestimentare si comportamentale, Miss Wino ramane o cantareata extrem de talentata, care mie imi va da mereu goose bumps ascultand-o.

Asadar, obsesia zilei de 22 mai - Take the Box:

Amy Winehouse - Take the box
Asculta mai multe audio Muzica »

De weekend

2009-05-17T13:22:00.000-07:00

Criza cartilor a fost depasita cu brio! Draga de Micky m-a aprovizionat cu vreo 8 titluri, am mai comandat si eu 8 de la Polirom si am gasit vreo 5 in biblioteca parintilor. Ar trebui sa-mi ajunga pentru urmatoarele doua luni, ce bine!

M-am intristat sambata seara cand am vazut ca Elena nu a luat decat locul 19 la Eurovision. Sincer, cred ca merita mai mult, mie mi-a placut piesa ei, la fel si prezenta scenica, dansul, costumele. Pacat, poate data viitoare. Tipul din Norvegia a fost dragut, dar nu mi s-a parut atat de genial incat merita sa castige marele premiu. Oricum Eurovisionul e un concurs politic si toate tarile se voteaza pe baza de vecinatate sau afinitati... Cum altfel se explica faptul ca noi am fost votati de sarbi si de moldoveni, iar nordicii s-au votat intre ei ca la alegerea sefului de clasa? Eh, ar fi trebuit sa ma astept.

Tin minte Eurovisionul din 2005, pe care l-am vizionat in caminul Liefdeweg din Kortrijk, alaturi de lituanieni, polonezi, spanioli si alte natii europene. Atunci a concurat Luminita Anghel, care a castigat locul 3 cu Let Me Try si tin minte ce insufletire era pe noi toti si cat m-am bucurat ca romanca noastra ajunsese atat de sus. Venisera spaniolii cu steaguri, lituanienii si polonezii cu galeria si romancele cu chef de party, a fost o seara memorabila stropita din plin cu sangria :)

Oricum, tot respectul pentru Elena. In ciuda locului obtinut nu consider ca ne-a facut de ras ci, din contra, s-a prezentat extrem de bine. Bravo ei!

And I say Romania is my country....

2009-05-11T01:13:00.000-07:00

Din seria lucruri inedite care se pot intampla numai in spatiul carpato-dunareano-pontic, va semnalez urmatoarele: nicio biblioteca publica din Bucuresti nu mai imprumuta carti pana in OCTOMBRIE!!!!

De ce? Nu, nu intra intr-un concediu prelungit, ci isi computerizeaza arhivele, lucru binevenit, de altfel, avand in vedere ca se lucra cu aceleasi fise vechi, prafuite si ingalbenite de pe vremea lui Pazvante Chiorul. Totusi... 6 luni??? Ce naiba se face in 6 luni? 8 ore pe zi, introducere de date, 5 zile pe saptamana, in maximum 3 luni fiecare biblioteca ar trebui sa fie up and running!

Pe cuvant, ma gandesc sa ma ofer voluntar, am viteza digitala mare si nu pierd vremea pe la tigari si cafele. 6 luni mi se pare excesiv, mai ales ca majoritatea bibliotecilor de cartier sunt minuscule, iar fondul de carte numara cateva mii de exemplare.

Si ce-i mai tragic, asta inseamna ca pe perioada sederii mele in Bucuresti planul meu de a citi 100 de carti in 2009 se duce pe apa Dambovitei. There is no way in hell I can afford circa 10 carti pe luna ca sa tin pasul cu ritmul de pana acum. Se pare ca m-am intors la puricarea bibliotecii parintilor, din care au ramas doar titlurile nasoale. Ooofff, inca un motiv pentru care vreau inapoi in SUA: minunatele lor biblioteci publice, gata computerizate si pline de carti frumoase si cartonate!!!

IT'S NOT FAIR!!!!

Dacă aș avea...

2009-05-05T00:01:00.000-07:00

...1 miliard € pentru fiecare dată când mama unei prietene m-a rugat să-i bag fetei mințile în cap, acum aș fi o persoană foarte bogată.

Dintr-un anume motiv, mamelor prietenelor mele (și chiar și propriei mămici) le-a intrat în cap că eu sunt cumințenia pământului, fata cea mai demnă de încredere dintre oamenii din clasă / grupul de prieteni sau printre rudele apropiate.

Spre exemplu, în liceu o colegă de-a mea putea sta mai târziu de ora 20:00 în oraș numai și numai dacă eram și eu cu ea - asta verificat la telefon cu my own mother și eventual și cu mine. Altă mămică mă suna zilnic într-o perioadă să mă roage să vorbesc cu fiică-sa și să o conving să renunțe la iubitul ”nedemn” de standardele mamei. Acum aud că altă doamnă vrea să vorbesc cu fiică-sa să o conving că o carieră de educatoare și refuzul căsătoriei cu prietenul actual este absolut de neconceput.

Păi bine măi doamnelor mămici, să vă spun câteva lucruri: sunt sigură că în tinerețile voastre nu demult apuse ați fost și voi niște rebele, v-ați iubit cu cine nu trebuie și nu ați vrut să vă faceți ce v-au îndemnat părinții. Și e complet normal și de înțeles. Lăsați copiii să-și găsească propriul drum în viață și nu încercați să-i mai influențați. It's no use, they're just gonna get more stubborn.

Iar eu NU sunt cumințenia pământului. Am făcut probabil mai multe tâmpenii și lucruri necugetate în ăști 23 de ani ai mei, decât au făcut fiicele dvs. în cei 25 ai lor. So chill, faptul că au împlinit un sfert de veac și sunt încă nemăritate nu e o tragedie! Iar o carieră de educatoare nu este cu nimic mai prejos de una de funcționară în bancă, atâta timp cât omul e mulțumit și fericit cu ceea ce face. Și să vă spun un secret: marele meu vis carieristic este să devin într-o zi bibliotecară. Acum sunteți sigură că mai vreți să-i bag fetei mințile-n cap?

Marți - trei ceasuri rele

2009-04-28T10:22:00.001-07:00

Ei bine, nu toate ale mele și nu toate marți... First of all, aflu despre o fătucă ce a avut nuntă sâmbătă, de cutremur. I-a zdruncinat un pic Gaia pe la petrecere, au mai făcut oamenii o glumă, s-au mai cinstit cu un șpriț, însă, pe când era cheful mai în toi și lumea mai voioasă, unchiul miresei cade lat și își dă duhul. La propriu...

Deci biata fată, în noaptea nunții a avut parte de-un cutremur și de-o moarte. Lumea întreabă: semn? Să sperăm că nu! Și că tot ce-a fost mai rău în căsnicia lor, s-a întâmplat la nuntă și au scăpat for good!

Și azi, că e marți, ziua mea ghinionistă prin excelență, mi s-a întâmplat și mie o dudă. Am căzut cu scaunul. Ăla vechi, din mobilierul antic și de demult al părinților mei, pe care l-am păstrat numai pentru că tapiseria se asorta întrucâtva cu tema camerei noastre. Ei bine, și-a dat și el obștescul sfârșit, sub greutatea mea covârșitoare, iar degetul mare de la piciorul stâng s-a cam strivit în timpul procesului. Minunat, de-abia așteptam un motiv să-mi vopsesc unghiile negre!

Voi, ce ceasuri rele ați experimentat astăzi?

Mai mult Angkor

2009-04-26T06:30:00.000-07:00

La cererea unei domnișoare care învață fluturii să zboare, voi posta mai multe poze din vacanță. Întâi, Angkor Wat, Cambodgia:
Dansatoare, Siem Reap

Vânzător de înghețată, Siem Reap

Natura reintrându-și în drepturi - Ta Prohm, Angkor

Murale

Ta Prohm

Ta Keo

Thommanon

Bayon

Eu și maimuța (nu m-am putut abține sa n-o postez)

Angkor Wat

Pre Rup

Banteay Srei

Neak Pean

La mare, la soare... Thai Style

2009-04-24T02:37:00.000-07:00

Dacă v-ați plictisit de plajele din România, Bulgaria, Grecia, Spania, de ce nu încercați un sejur la Marea Andaman, pe insula Phuket din Thaildanda? Mie mi-a plăcut atât de mult încât și acum regret că nu m-am născut undeva pe țărmul unei mări calde. Oh well...

În Phuket ne-am hotărât să mergem după ce am vorbit cu câțiva oameni și după ce am văzut câteva poze superbe pe internet. Din Bangkok până în Phuket Town am făcut cam o oră cu avionul și am luat un microbuz până în Patong Beach, stațiunea în care ne-am cazat. Patong este renumită pentru viața de noapte și, oh boy, we've seen a lot of that! Mai țineți minte ce vă povesteam despre viața de noapte din Bangkok? Înmulțiți cu 10 și imaginați-vă ce e în Patong! Baruri și cluburi la fiecare pas, domnișoare gata să te agațe dacă ești bărbat, străin și singur, dar și faimoșii lady boys la fel de dispuși să îți ofere the time of your life...

La fel ca în Bangkok, poți negocia pentru orice. Chiar și pentru tururile cu prețuri deja fixate pe broșuri :) Să vă spun, e clasic! Ajungem pe la 10:00 în Patong, ne cazăm la un B&B și scoatem un pliant de pe raftul de oferte. Vroiam să mergem la Phi Phi Island și Maya Bay pentru snorkeling. Prețul de pe ofertă - 3200 baht / persoană (cam 90$ / 291 RON). Cam prea mult pentru o excursie de o zi. Am zis să mai căutăm. În Phuket sunt o grămadă de agențioare de turism la chioșc. Prin urmare la fiecare dintre ele întrebam de acest tur. Needless to say, fiecare mai scădea câte 100 baht, doar ca să pună mâna pe client. Prețul final... 650 baht (18.27$, 60 RON)!!! Asta grație lui Poom Pui, agenta care ne-a oferit prețuri foarte mici la toate ”distracțiile” contractate prin ea.

Prin urmare, a doua zi dimineață am mers cu vaporașul până la Phi Phi Island și înapoi, într-o excursie care s-a soldat cu snorkeling la Khai Nui Island , unde peștilor li s-a stricat habitatul cu atâția turiști care-i umflă cu mâncare, am căscat gura pe la Phi Phi Lay, am snorkelit și am înotat la Maya Bay (unde s-a filmat The Beach cu Leonardo di Caprio), apoi am mai snorkelit un pic la Loh Samah Bay, și am mai căscat gura pe la Pileh Cove și Viking Cave, după care ne-au dus să mâncăm pe Phi Phi Don și la Monkey Beach să ne pozăm cu maimuțe (dar, ceasul rău, nu era nicio maimuță pe plajă), după care înapoi la hotel. A fost S-U-P-E-R!!!!

A doua zi am stat prin Patong, la plajă și apoi seara am mers la FantaSea, un spectacol cu elefanți, dansatori thailandezi și alte minuni, iar a treia zi am mai făcut o excursie, de data asta ”sea canoeing”. Am fost duși cu vaporașul în larg, după care lăsați la apă într-o canoe, condusă de un specialist. Evident că ne-au lăsat să ne prostim vâslind și am văzut o grămadă de peșteri și insulițe izolate. Am văzut James Bond Island (unde ne-am și pozat în ipostaze ridicole), ne-am dat cu canoia prin Mangrove Cave și Mut Cave și am oprit la Naka Bay pentru a înota. Altă excursie superbă. Aaah, am uitat să vă spun. La James Bond Island toată lumea se oprea și făcea poze tâmpite. Evident și noi. Și două rusoaice, în tanga (în condițiile în care NIMENI nu purta așa ceva). Care și-au făcut o tonă de poze pitzipongice, cu fundul în sus, cu sânii la vedere, ce mai, the works! Mi-au plăcut fetele, de mare efect! Bine că nu erau românce, că intram în pământ...

E lesne de înțeles de ce Phuket mi-a plăcut cel mai tare. Give me water and some sun and I'll be happy forever. Și acum, bonus că ați citit până la capăt inepțiile mele, iată poze!

Despre Iepuraș și alți demoni

2009-04-21T03:13:00.001-07:00

Iată că trecură și sărbătorile pascale, cu tot cu Iepuraș, curățenie generală, ouă roșii, cozonac, miel, drob și pască. Eu una am fost la mamaie, am văzut puișori proaspăt scoși din găoace, am vizitat rude și m-am umflat de bunătăți, că deh, așa-i la noi de Paște. Mă gândesc cât de diferit ar fi fost Paștele pentru mine în SUA, fără preparatele tradiționale, fără rude și fără micile obiceiuri de acasă.

Mi-am petrecut Paștele acolo o singură dată, în 2006 și a fost amuzant. Pe vremea aia aveam 2 prietene nemțoaice, Silke și Tabea, care locuiau în aceiași clădire cu JP. M-am împrietenit cu ele și am colorat împreună ouă, le-am ascuns pentru Egg Hunt, am făcut goodie bags cu bezele, puișori de jucărie și alte fleacuri primăvăratice. Niciuna dintre noi nu știa să gătească feluri tradiționale, așa că masa noastră de Paște a constat în ouă colorate și friptură la grătar. Și dacă mai vreți să râdeți, de Crăciun în 2006 eram în Topeka, KS, orașul era închis, iar eu și JP am mâncat pizza și ne-am plimbat pe străzile abandonate.

De aici rezultă că trebuie să îmi fac propriile tradiții or else. Trebuie să învăț să gătesc drob și friptură de miel (la cozonac nu mă bag) și să păstrez măcar o parte din ce am învățat acasă. E foarte adevărat că odată ce te desprinzi de ”cuib” e greu să păstrezi o mare parte din moștenirea culturală pentru că în tot acest timp încerci să te adaptezi unei lumi noi. Voi, cei plecați de acasă, cum vă descurcați în asemenea situații?

Mea culpa

2009-04-17T02:54:00.000-07:00

În ultima vreme am cam neglijat blogul. Mai am de scris despre cărţi, trebuie să mai pregătesc două posturi despre Thailanda (Phuket şi Chiang Mai), trebuie să mă plâng de aşteptarea absurdă a unui răspuns de la USCIS, să bitch & rant despre curăţenia de Paşte dar nu o să fac nimic din cele de mai sus în acest post.

Cred că undeva, pe drum, mi-am pierdut cheful sau motivaţia de a scrie. Parcă nu mi se mai întâmplă nimic worth telling. Poate că stau prea mult să-mi plâng de milă sau să tai zilele de pe calendar. Poate că am nevoie de o preocupare.

Tocmai am constatat că am făcut un an de blogging, în care am scris aproximativ 205 texte, dar din păcate nu am dispoziţia necesară pentru a sărbători... Cert este că îmi place să scriu şi să-i citesc pe alţii, deşi acest lucru nu a fost extrem de vizibil în ultima vreme.

Promit să nu mă dau la fund de tot şi să revin în scurt timp cu posturi mai interesante şi mai captivante. Just bear with me. I'll be back!

Aaa, să nu uit: Paşte Fericit şi luminos în caz că nu ne mai citim în următoarele 2 zile!

Sawasdee Bangkok

2009-04-10T02:14:00.000-07:00

V-am mai vorbit de Bangkok la puțin timp după ce am ajuns în Thailanda și v-am spus despre prima impresie pe care mi-a făcut-o acest oraș exotic și zgomotos. Dar experiențele mele nu s-au oprit acolo.

Odată ajunși în Bangkok am intrat într-o agenție care oferă tururi și am întrebat ce e de făcut. Ne-au dat fluturași, oferte peste oferte, iar în prima zi am ales să facem turul orașului și al celor mai cunoscute temple (The Standing Budha, The Reclining Budha, Marble Temple). A fost o zi plină, am stat mult în trafic, ne-am zgâit la oameni, după care ni s-a băgat pe gât galeria de bijuterii. Se pare că majoritatea tururilor din Bangkok au ca oprire obligatorie Gem's Gallery, unde thailandezi frumos îmbrăcați încearcă să-ți vândă pietre prețioase. Nu au avut noroc cu mine, eu chiar nu port bijuterii, în afara inelului de logodnă... Pentru a ne asigura că nu ne mai întoarcem la galeria de bijuterii, am efectuat restul tururilor fără ajutorul ”specialiștilor” și bine am făcut: am ieșit și mai ieftin și ne-am făcut singuri programul.

Am părăsit Bangkok a doua zi, cu destinația Cambodgia, urmând să ne întoarcem 3 zile mai târziu pentru a explora China Town. Asta pentru că mi se pusese mie pata să îmi cumpăr cămăși cu guler mandarin :D. În China Town n-am găsit mare lucru, decât restaurante cu specific și o piață cu de toate, de unde am cumpărat fructe și produse de patiserie chinezești. La întoarcere am petrecut 2 ore în trafic, fapt care ne-a lăsat un gust amar, preferând să ne petrecem ultimele zile ale vacanței nu în Bangkok, ci în Chiang Mai, capitala nordului.

A doua zi după China Town ne-am îndreptat către Phuket, insula din sudul Thailandei, unde am petrecut 3 zile absolut superbe, după care am luat avionul către Chiang Mai, o zonă montană din nordul țării. În ultima zi ne-am întors în Bangkok, unde am vizitat Grand Palace (reședința regală) și templul ce găzduiește micul Budha de smarald, The Pillar și Hyatt Shrine, unde se spune că toate dorințele devin realitate. Acolo vezi thailandezi din toate colțurile țării veniți să aprindă lumânări, să ofere flori, bețișoare parfumate și foițe aurite zeității care le va îndeplini cele mai fierbinți rugi.

Ce am observat la thailandezi: taximetriștii încearcă mereu să te frigă. Nu vor să pornească aparatul de taxare, încercând să negocieze cu clientul o sumă dublă față de valoarea ei obișnuită. La fel și restul comercianților: sunt foarte drăguți, politicoși și zâmbitori, însă îți vor spune prețuri umflate cu pompa la fiecare produs care te interesează. Regula: începi negocierea de la jumătate, altfel you are a big fat sucker.

Cultul personalității e în floare, fotografii ale regelui Rama IX sau ale cuplului monarhic putând fi întâlnite în aproape fiecare magazin, restaurant sau colț de stradă. Thailandezii vorbesc frumos și respectuos despre regele lor, despre prințul moștenitor și despre prințesă. Ca o mică paralelă, dra Băsescu e fotomodel și face reclamă la vopsea de păr, în timp ce prințesa Thailandei Maha Chakri Sirindhorn este doctor în istorie și educație, fiind una dintre cele mai apreciate figuri intelectuale ale Asiei. Just a thought...

Per total Bangkok mi s-a părut un oraș neliniștit, zgomotos, nebun, unde regulile nu sunt aceleași ca într-un oraș american sau european. Mi-a plăcut că puteam găsi fructe proaspete și la 12 noaptea dacă aveam poftă, mi-a plăcut la nebunie mâncarea (pad thai este noua mea preferință culinară) și faptul că poți negocia pentru aproape orice.

Nu vă mai plictisesc cu povești, iată poze:

Angkor Wat, Cambodgia - tărâmul zeilor

2009-04-07T04:34:00.000-07:00

Am ajuns pe aeroportul din Siem Reap într-o dimineață de marți. Era cald și a trebuit să parcurgem pe jos drumul de la avion până în clădirea încornjurată de palmieri. Am înmânat pașaportul și 20$ funcționarului și 5 minute mai târziu aveam viza lipită pe document. Fără întrebări, fără comentarii, fără complicații.

Ieșiți din aeroport luăm un taxi. Key, taximetristul, ne oferă serviciile lui pentru toate cele trei zile pentru 30$ / zi. Ne spune despre temple, despre Khmerii Roșii, despre anul nou cambogdian, iar pitch-ul său ne place suficient încât să-l angajăm pe loc. A fost o decizie bună. Templele de la Angkor se întind pe zeci de kilometri și nu se pot vizita într-o singură zi, plus un ghid este foarte util.

Istoria lor e interesantă: ridicate în secolele VIII-XIII d.Hr., ca locașuri de cult budhiste de către monarhii Khmeri, templele au fost abandonate în urma invaziei siameze din secolul al XV-lea. Natura și-a urmat cursul, jungla a acoperit ruinele, iar Khmerii au uitat de comoara ascunsă, până când exploratorii francezi au redescoperit-o în secolul al XIX-lea și au început restaurarea sa. În anii 70, la ordinul lui Pol Pot, Khmerii Roșii au distrus o mare parte dintre monumente. În ura lor față de religie și față de moștenirea culturală a trecutului, au decapitat statui, au distrus camere întregi și au executat călugări. Din fericire, în 1992 complexul de la Angkor a intrat în patrimoniul Unesco, fiind restaurat și deschis vizitatorilor.

Aceste monumente amețitoare, cu statui și turnuri impresionante, cu sculpturi detaliate în piatră ar trebui să fie una dintre minunile lumii. Templele sunt decorate cu ilustrații din viața cotidiană și cu bătălii de mult uitate. Au gardieni fioroși - tigri, demoni, maimuțe, elefanți și șerpi cu 8 capete. Zeițe cu sânii goi și zei cu picioarele încrucișate contemplă veșnicia reflectată în bazinele acoperite cu flori de lotus. Pe alocuri natura a arătat că poate învinge măreția omului, iar templul Ta Prohm zace sub rădăcinile încolăcite ale copacilor centenari.

La intrare stau copii desculți sau femei acoperite din cap până în picioare vânzând vederi, suveniruri sau fructe proaspete. Te trag de mânecă să cumperi de la ei și sunt în stare să negocieze până la cel mai mic și mai ridicol preț. Poți plăti în $, realul nu are nicio valoare pentru ei. Copiii vorbesc engleză, știu capitale pe de rost, știu să numere în multe limbi și aproape că îți rup inima când îi vezi desculți și murdari, încercând să facă un ban cinstit, nu cerșind.

Siem Reap, orașelul de lângă Angkor este mic și sărac. Pe lângă hotelurile și restaurantele din centru vezi casele sărăcăcioase ale localnicilor și colibele ridicate pe pari, pentru a-i feri de inundațiile din sezonul ploios. Prețurile sunt mici, mai mici decât în Thailanda, iar oamenii sunt mai disperați. Dacă te uiți la vreun produs, vor insista și-ți vor oferi discount-uri până te vei învrednici să cumperi. Siem Reap e un oraș bogat în comparație cu altele. Aici vin anual mii de turiști care pompează bani în economia locală. Guvernul este atât de disperat după bani încât oferă cetățenia cambodgiană instant, contra unei sume de 50.000$.

Este o lume atât de diferită față de ce am cunoscut până acum. Pe de-o parte văd măreția creației poporului Khmer, pe de alta suferința unor oameni cu cicatrice nevindecate de pe urma războiului. Nu știam prea multe despre Khmerii Roșii, despre victimele minelor și despre câmpurile morții, însă am ascultat poveștile lui Key (al cărui tată a fost victimă a regimului și care a fost forțat să intre în armată la 14 ani) și mi-am cumpărat două cărți ca să mă instruiesc.

Dar destul despre lucruri triste, acum puteți vedea slide show-ul:

PS: Aici s-a filmat Tomb Rider: Lara Croft!

Photo teasing

2009-04-05T07:59:00.000-07:00

Thailanda - Bangkok, Grand Palace

Cambodia - templul Bayon, Angkor Wat, Siem Reap

Thailanda - Phi Phi Island Complex, Phuket

Thailanda - Chiang Mai, Tiger Kingdom - cu noua mea pisicuță

Thailanda, țara zâmbetelor

2009-03-21T02:13:00.000-07:00

Vă scriu un post scurt ca să nu-mi pierd ideile care zboară random prin capul meu prăjit la soare. Mă aflu pentru prima oară pe pământ asiatic, în avion ne-au hrănit cu orez, pește și legume, stewardesele coreene sunt superbe - ca niște păpuși scoase din cutie, iar eu sunt extrem de entuziasmată. Dacă aveți vreodată ocazia să zburați cu Korean Air trebuie să o faceți măcar de dragul experienței - cele mai bune servicii aeriene pe care le-am primit vreodată și un personal de nota 25.

Sunt impresionată de Bangkok, e un oraș al contrastelor. Azi noapte am ajuns pe la 1:00 la hotel și nu am putut sta locului așa că am luat-o la picior. Ne-a izbit mirosul de mâncare și de prăjeală, muzica occidentală dată la maxim, terasele de pe trotuar, zecile de fetițe și băieți veseli ieșiți la agățat, zecile de bărbați albi, în vârstă de braț cu o thailandeză tinerică, tarabele cu mărfuri colorate, standurile cu fructe, toate acestea alive and kicking la unu noaptea...

Dimineață, aceeași stradă atmosferă complet diferită. Niciun semn de super petrecerea de peste noapte, nicio măsuță pe trotuar, curățenie, nici urmă de miros de mâncare. Am contractat un tur al orașului și al templelor și am fost conduși prin China Town, prin piața de flori, reședința regelui, galeria pietrelor prețioase și diferite temple. Pun și poze, îndată ce am puțin timp.

Mâine zburăm către Cambodgia să vedem ruinele de la Angkor Wat, după care ne întoarcem la Bangkok pentru un tur al vechii capitale Ayutthaya. Urmează câteva zile în Phuket și apoi acasă.

Abia aștept să am mai multe să vă spun, nu a trecut decât o zi. Este foarte cald, mâncarea este divină și ieftină (un prânz la un restaurant drăguț, recomandat de recepționista de la hotel cu aperitiv, fel principal, desert și bere + cocktail-uri pentru 3 persoane a costat 33$), oamenii sunt zâmbitori și politicoși, iar taxi-urile au culori turbate... Îmi place mult aici :)

Obsesia zilei

2009-03-18T15:33:00.000-07:00

Astăzi mi-e foarte, dar foarte mare poftă de Shaved Ice. Am făcut cunoștință cu acest desert simplu și delicios vara trecută când am ajuns în Hawaii, la Matsumoto pe North Shore. Zice-se că acolo se găsește cea mai bună gheață rasă, dar nu mi-e rușine nici cu Ewa Seed din orășelul meu, la care pot să ajung mai ușor, chiar și fără serviciile de șofer oferite de JP. Și unde mai pui că fac și mișcare - 20 de minute de mers pe jos nu-s de colo!

Shaved Ice este foarte ușor de făcut: constă într-un pat de înghețată sau de fructe, gheață rasă peste care se toarnă 2-3 siropuri la alegerea pofticiosului și un dop de lapte sau un praf de li hing mui. Este un desert dulce și răcoritor, perfect pentru zilele toride de vară. Am încercat aproape toate variantele, însă preferata mea rămâne gheața cu Lychee și Mango.

Acum stau în fața computerului și mă gândesc cât de bine ar fi dacă s-ar livra shaved ice la domiciliu, pentru că mi-e atât de lene să merg până acolo :) I'm drooling again...

Later edit: după ce am scris postul ăsta am decis că lenea-i lene, dar nici chiar așa, prin urmare m-am îmbrăcat și am mers până la Ewa Seed, de unde mi-am luat o mare gheață cu mango, lychee, cocos și pudră li hing mui. Uite-așa!

And the count up begins...

2009-03-17T19:28:00.000-07:00

Azi am depus la USCIS (United States Citizenship and Immigration Services) petiția K1, pentru acordarea vizei de logodnă. Ceea ce înseamnă că data viitoare când voi intra în SUA voi avea dreptul să ma căsătoresc cu my wonderful JP :D

Din păcate procesul e lung, anevoios și plin de hârțogăraie plimbată de la Ana la Caiafa, iar viza de turist nu îmi va fi de prea mare folos în acest timp (adică odată ce am ieșit din SUA, bye bye re-entry fără K1). Dar la sfârșitul acestui drum, someone's getting married, so I should start counting my blessings.

Dacă sunteți curioși ce conține o astfel de petiție: câteva formulare de completat, o taxă de plătit, niște copii după documente oficiale (pașapoarte, certificate de naștere) și dovezi ale relației dintre petiționar (el) și beneficiar (eu). În ultima categorie includem poze, boarding pass-uri, ștampile din pașaport, scrisori, email-uri, etc. Asta a fost partea mea preferată, scotocitul prin cutia de amintiri :)

După trimiterea aplicației trebuie să așteptăm 4-6 luni să fie aprobată de USCIS, 1 lună să ajungă la National Visa Center, încă vreo două săptămâni să ajungă la Ambasada Americii de la București și încă puțin până la interviul meu. Între timp voi fi trimisă la un control medical, va trebui să-mi ridic cazierul și să mă pregătesc pentru confruntarea cu ofițerul consular. Eu sper ca prin august-septembrie să fie aprobată la USCIS, acum să vedem care mi-e norocul :) Mi-a fost de mare ajutor site-ul VisaJourney, plin de informații pertinente și la obiect.

Așa că țineți-mi pumnii și urați-mi răbdare și nervi tari, pentru că voi avea nevoie de toate acestea. O să vă țin la curent cu evoluția petiției așa că pregătiți-vă să citiți posturi destul de acide și frustrate în viitorul apropiat.

Ce oameni...

2009-03-16T20:32:00.000-07:00

V-am spus și cu alte ocazii că hawaiienii nu sunt foarte drăguți cu noii veniți. Astă vară eram pe White Plains cu JP, Jay și Amber și stăteam cu burta la soare, vorbind, glumind fără să deranjăm pe nimeni. Cum 75% din componența grupului era formată din White Caucasians, am primit câteva priviri piezișe din partea grupulețelor de tineri hawaiieni. Nu mică ne-a fost mirarea când, trecând pe lângă noi, una dintre fetele din grupul cu pricina aruncă următoarea remarcă, uitându-se la noi: "No wonder they call it WHITE Plains beach!" A fost primul comentariu rasist pe care l-am primit vreodată și mi s-a părut de toată jena.

Azi mă plimbam cu JP în părculeț, când vedem o tanti (hawaiiană) plimbând un cățel drăguț. Cățelul dădea din coadă, vroia să vină înspre noi, iar noi făceam pași către el. Am fost politicoasă și am întrebat-o pe femeie dacă pot să îl mângâi, la care ea mi-a aruncat o privire încruntată, a zis tăios "No, it doesn't like to be pet", a smucit lesa și a plecat. Cățelul a întors capul și s-a uitat după noi, dar femeia a continuat să meargă mai departe. Și eu și JP am rămas mască, nu ne-a venit să credem.

Nu sunt un om care suferă de mania persecuției, dar uneori mă simt extrem de exclusă printre oamenii ăștia. Înțeleg că insula lor este "invadată" de intruși, însă și ei beneficiază de pe urma acestei situații. Dacă nu ar fi turismul și multitudinea de baze militare de pe Oahu, insula asta ar trăi numai din agricultură. Un fel de Kansas în mijlocul oceanului. Mda, deci m-am supărat. Răutatea gratuită nu are nicio scuză in my book.

Prima zi de soare

2009-03-15T23:55:00.000-07:00

Azi am făcut pentru prima oară plajă în toată regula. În sfârșit am avut și eu parte de soare fără nicio urmă de nor și fără niciun picur de ploaie. Am reușit să mă și bronzez un pic (dacă numiți bronz roșeața din vârful nasului) și să văd pentru prima oară mult temuta coastă Waianae.

Majoritatea ghidurilor turistice vă vor spune să stați departe de Waianae sau să "use extra caution" în vizitarea ei, având în vedere că nu este o zonă în care turiștii sunt chiar bine veniți. V-am mai spus că hawaiienii sunt ospitalieri doar în stațiuni, când vine vorba de "teritoriile" lor devin foarte defensivi și se uită chiondărâș la intruși. Turiștii dar și cei nou veniți pe insulă sunt sfătuiți să nu-și aducă mașinile scumpe în Waianae și să nu intre în conflicte cu localnicii or else.

Prin urmare, ne-am făcut temele și am încălecat pe The Green Island Beater Beast (noua jucărie a lui JP, o camionetă urâtă și prăpădită - o să-i fac o poză într-o zi) și am pornit către Kaena Point, cel mai vestic punct de pe Oahu.

Coasta Waianae este superbă, poate nu atât de spectaculoasă ca North Shore, dar se apropie. Este mai sălbatică, am văzut sute de stânci abrupte care se opresc brusc în spuma oceanului, mici piscine marine pline de pește și plaje amețitoare. Ne-am oprit la Kaena Point, unde am căutat scoici și ne-am bălăcit un pic în apa rece ca gheața. Mi-a plăcut albastrul intens al oceanului și frumusețea plajelor goale. Nu mi-au plăcut casele dărăpănate și neîngrijite și nici zecile de homeleși campați pe marginea drumului sau pe unele plaje.

Kaena Point - mai în vest de atâta nu se poate

Homeless paradise

Nimitz Beach

2009-03-14T17:39:00.000-07:00

Pentru că soarele s-a ivit dintre nori amăgindu-ne pentru câteva momente am decis să mergem puțin la plajă, chiar dacă apa e încă prea rece pentru a ne bălăci în voie. Din păcate soarele a fost destul de scump la vedere și după vreo 20 de minute petrecute pe Nimitz Beach a început să toarne cu găleata. Ce să zic, just mai luck, în 3 săptămâni de când sunt aici nu am prins nicio zi ca lumea de stat la soare...

Nimitz e o plajă pe care a descoperit-o JP cât am fost eu plecată, pe alocuri destul de abruptă și pietroasă însă cu niște mici lagune încântătoare pline de vietăți marine, numai bune pentru snorkeling. Ca să ajungi la ele îți trebuie însă pantofi pentru corali (orătăniile negre ce le vedeți expuse mai jos). Nimitz Beach, numită astfel după Amiralul Chester W. Nimitz (care a jucat un rol important în capitularea japonezilor în al doilea război mondial) nu este foarte cunoscută de turiști și destul de ferită de invazia localnicilor. Mi s-a părut sălbatică și pură, poate norii și amenințarea furtunii au avut ceva de-a face cu impresia pe care mi-a lăsat-o această superbă plajă. See for yourself!

* PS - am rezolvat temporar problema pozelor, am găsit un SD card care se potrivește la vechea cameră a lui JP, pentru care nu am nevoie de cablu! Yes, you'll see plenty of pictures from now on :D

Tidal Pools

Cei mai fashionable pantofi ever (am întrebat, nu aveau și pe roz...)

Culegătorii de scoici

Iar lepșe

2009-03-12T20:29:00.000-07:00

Se vede treaba că atunci când nu am ce scrie îmi dă lumea temă pentru acasă. Și cum azi e frig afară și nimic altceva nu mă mai inspiră, onorez două lepșe restante.

Prima vine de la Miruna și este despre fericire.
1. Cand ai spus ultima oară Te Iubesc? - azi dimineață, înainte să plece consortul la treabă, deci recent aș spune eu.

2. Definește fericirea în 3 cuvinte: mi se pare extrem de limitativ să definesc fericirea în trei cuvinte, dar o să încerc: STARE DE BINE (in a nutshell)

3. Cand ai fost ultima oara fericită? - sunt acum :)

4. Ce crezi că te face fericită? - eu sunt foarte ușor de fericit... acum sunt cu omul pe care îl iubesc, într-un loc pe care îl iubesc, nu mă stresează (aproape) nimic. În principiu, give me what I want, when I want it și sunt fericită. Azi m-ar ferici niște soare și o zi de plajă, de exemplu.

5. Când te-ai gândit ultima oară la fericirea ta? - păi uite acum, că mă puse Miruna să scriu postul ăsta. Înainte de asta m-am gândit la fericirea-mi în drumul dinspre București spre Honolulu, că e lung și ai timp să te gândești chiar și la nemurirea sufletului.

Cine să răspundă? Denisa, Gloria și Nelly.

**********************************************************

A doua leapșă vine de la Anca și e cu interogații existențiale: dacă aș putea, ce aș vrea să fiu?

O floare: plumeria - e superbă și miroase bestial!
Un anotimp: vara, clar! sunt o ființă solară dacă nu v-ați prins deja.
O culoare: mi-e greu să mă decid... roz, verde, mov, gri...
Un animal : pisică, evident!
Un obiect vestimentar: little black dress :P
O piesă de mobilier: nimic pe care să se poată sta. Poate un cabinet pentru porțelanuri.
O piesă muzicală: ooofff, numai una? November Rain de la Guns'n Roses
Un vers: Farewell the ashtray girl, angelic fruitcake...
Un peisaj: acesta
Un obiect: keepsake locket
Un instrument muzical: pian
Un copac: palmier
Un oraș: iar, numai unul? Austin, TX
Persoană publică: myself :P
O persoană apropiată: myself again :P
O carte: Anna Karenina, Lev Tolstoi
Un fel de mâncare: sushi, că mi-e poftă acum
Un supererou: Majoreta din Heroes (Claire), că se putea regenera după fiecare accident
Un fenomen al naturii: trăznet!
O masina: asta e ușoară - VW Beetle
Un fruct: mango - dulce, răcoritor și ațos
O parte a corpului: inima
Un film: Le Fabuleux Destin d'Amelie Poulain

Leapșa merge mai departe la Miruna, Andreea și la Andra. Și la cine o mai vrea, desigur, ca și cea dinainte!

Drooling...

2009-03-10T15:32:00.000-07:00

I'm a sucker for ethnic foods, aș încerca orice, măcar o dată. Dar din sushi am făcut un cult, aceste mici specilități crează dependență. Și ceea ce mă încântă cel mai mult în Hawaii este că sunt restaurante japoneze la fiecare colț de stradă și că poți ieși la un sushi de două-trei ori pe săptămână fără să dai gaură serioasă în buget.

Sushi este una dintre mâncărurile acelea care fie îți plac la nebunie, fie le urăști. Este important ca totul să fie proaspăt, altfel poți da într-o toxiinfecție alimentară de mândră minune. În principiu, sushi se reduce la orez, pește, alge și legume încolăcite în mici rulouri delicioase. Sushi se servește cu o pastă verde și extrem de iute (wasabi), cu sos de soia și cu mici bucățele de ghimbir. Orice răceală își ia tălpășița după un strop de wasabi, iar sinusurile se curăță instantaneu. Rulourile care conțin doar orez și pește crud se numesc sashimi rolls și nu sunt atât de oribile precum s-ar putea crede (mai ales dacă sunt înnecate în sos de soia, cum îmi plăceau mie la început).

O altă preferință de a mea, care am înțeles că este răspândită în special în Hawaii și nu prea mult pe continent este Ahi Poke, un rulou cu orez, alge (nori), poke crud și ceapă verde. Este absolut minunat și chiar răcoritor.

Partea bună e că poți prepara sushi chiar și acasă, m-a învățat mama soacră și am văzut și câteva tutoriale pe YouTube. Și în România există kituri de preparare în comerț (am văzut la Mega Image cu 90 RON), dar înainte de a vă apuca de experimente în bucătărie vă sfătuiesc să încercați bunătățile japoneze la un restaurant specializat. Enjoy!

La cumpărături cu troleul

2009-03-08T17:23:00.001-07:00

Spiritul Aloha sau ospitalitatea hawaiienilor nu cunoaște margini când vine vorba de satisfacerea turiștilor consumatori și contribuabili la economia statului. Chiar dacă rareori îl găsești în afara zonelor turistice clasice (Waikiki sau Turtle Bay), el face notă discordantă în... Waipahu, un orașel micuț și nu printre cele mai curate și admirate din arhipelag.

Deși acest satelit al capitalei Honolulu nu este cel mai turistic loc cu putință, își primește partea sa de vizitatori entuziaști datorită faptului că găzduiește complexul de magazine outlet Waikele. Am fost și noi astăzi să ne clătim un pic privirile și să vedem ce mai e nou în materie de shopping. O grămadă de nume mari, gen Armani, Calvin Klein, Saks Fifth Avenue, Barney's New York, Guess, dar și magazine mai ”low key”, cum ar fi Banana Republic, Levi, Skechers sau Charlotte Russe. Prețurile sunt ok (în comparație cu alte mall-uri din Hawaii), au loc o mulțime de promoții și e plin de turiști japonezi. Chiar și pliantele sunt scrise în engleză și japoneză, iar ghizii din drăgălașul troleu vorbesc și limba Țării Soarelui Răsare.

Mi s-a părut interesant cum au dat viață unui oraș aproape mort prin amplasarea acestui complex comercial însoțit de zeci de restaurante de toate felurile și pentru toate buzunarele. În Waipahu chiriile sunt mici, aspectul și curățenia lasă de dorit, este orașul în care locuiesc în general imigranții filipinezi și, în principiu, nu e cel mai bun loc de pierdut vremea. Nu prea ai ce vedea, sunt numai blocuri de locuințe sau căsuțe, iar în afara acestui centru comercial și a clădirilor administrative, Waipahu stă destul de prost la capitolul economie. Și totuși, if you want to buy some new clothes, this is the place to come :)

Chinatown Honolulu

2009-03-06T18:23:00.001-08:00

Azi am vizitat vestitul Chinatown din Honolulu, un adevărat melting pot asiatic, în care găsești orice, oricând, la prețuri de nimic.

Chinatown-ul hawaiian nu este o zonă turistică. Nu te duci acolo să caști gura și să faci poze, deși eu exact asta am făcut. În Chinatown te duci să te târguiești. Pleci devreme, să ajungi înainte de a se aglomera (noi ne-am moșcăit, am luat express-ul de 10:15, am ajuns pe la 11:00 când deja se spărsese târgul). În Chinatown e plin de aprozare, de piețe de pește și de carne, de chinezării (evident!), de restaurante cu specific asiatic, de patiserii și brutării, de magazine de artă. Dimineața poți da nas în nas cu bucătari faimoși de la restaurantele high class de pe insulă, veniți să cumpere ingrediente proaspete și ieftine.

Noi însă nu țineam neapărat să ne târguim. Prima dată ne-am oprit într-o Chinese bakery, de unde am luat câteva specialități. Cel mai mult mi-a plăcut o prăjitură cu caramel, nuci de Macadamia și susan. A fost absolut delicioasă și probabil extrem de dăunătoare pentru dieta mea. Apoi ne-am plimbat pe Hotel Street (strada principală din Chinatown), am intrat în magazine, ne-am uitat la kimono-uri și statuete japoneze din lemn, am căutat maimuțe și ne-am minunat văzând cidățeniile de fructe și legume aflate prin galantare. Etichetele erau în engleză și în chineză, iar vânzătorii te îmbiau cu prețuri care mai de care mai reduse. Am văzut ouă de rață murate, caracatiță uscată, pui de creveți, fructe de mare vii și tot felul de cărnuri afumate și însosate agățate în geamurile măcelăriilor. Foarte educativă excursia!

Ni s-a făcut foame, așa că ne-am oprit la un restaurant vietnamez - Golden River. L-am ales pe cel mai aglomerat pentru că ne-am gândit că dacă sunt oameni înăuntru, mâncarea trebuie să fie bună. JP știa ”cu ce se mănâncă” bucătăria vietnameză, așa că mi-a recomandat un Pho. Nu arată foarte apetisant la prima vedere, dar trebuie să mă credeți pe cuvânt că este. Supa e răcoritoare și are gust de ghimbir, iar carnea o puteți înmuia în sos de prune sau în sos iute, pentru a o face și mai gustoasă. Am mâncat-o cu bețișoare (carnea și tăițeii), iar zeama am sorbit-o dintr-o lingură chinezească. A fost interesant, dar mi-a luat 1000 de ani să termin.

După masă ne-am oprit la un aprozar și am cumpărat mango (50 cents each) și un ananas (1$). Pe drumul către stația de express am dat de un bookstore și nu m-am abținut: mi-am luat ”Eat, Pray, Love” de Elizabeth Gilbert și ”Anne Frank - The Diary of a Young Girl”. Abia aștept să le citesc.

Am făcut și poze azi (chiar și cu expressul cum mi-a sugerat cândva Co2day) însă în graba împachetării mi-am uitat acasă cablul de transfer de la cameră (Dudu poate să confirme, nu mint!). Voi urca pozele când ajung acasă, promit solemn!

Perfecțiunea e ceva care nu se atinge niciodată...

2009-03-05T18:24:00.000-08:00

...iar în căutarea ei NU merită să alergi toată viața.

Eu recunosc, nu sunt perfectă și nu am fost niciodată. Am fost un copil mic, slăbuț și amețit. Făceam mofturi la mâncare și îi înnebuneam pe ai mei în tinerețile demult apuse. Nu am avut mereu 10 pe linie (deși uneori mi-am dorit) și nu am fost elev model, deși am ieșit cândva șefă de promoție. De cele mai multe ori îmi stă părul aiurea, simt că am urechile prea mari, mă împiedic de cabluri, îmi apuc degetele în uși, scap eșarfe prin ceai și sufăr de lene și lipsă acută de chef.

Nu sunt perfectă și nu caut perfecțiunea. Nu vreau the perfect man (pentru că știu că nu există), nu vreau the perfect job (pentru că niciodată nu voi fi mulțumită cu ceea ce am), nu vreau the perfect family (pentru că încă nu-mi doresc copii și pentru că ai mei sunt ai mei și-i iubesc așa cum sunt - inclusiv pisica aia neagră, grasă și nesuferită). Sunt momente când caut the perfect shoes sau the perfect dress și, surprinzător sau nu, încă nu i-am găsit. Dar în acest domeniu nu renunț la căutări.

Se întâmplă totuși să găsesc scântei de perfecțiune în cele mai neașteptate momente sau situații: bând o cafea cu o carte în mână, uitându-mă pe geam sau admirând natura. Dar e o perfecțiune exterioară, atinsă nu de mine și nu prin mine. Pentru că eu nu sunt perfectă, dar mă iubesc așa cum sunt.

Post inspirat de NuSuntPerfect.ro

Some times bad guys are the only good guys you get

2009-03-03T11:30:00.000-08:00

Cam așa s-ar rezuma noul meu serial preferat, Leverage, despre o echipă de băieți ”răi” deveniți ”buni” peste noapte. Sau mă rog, peste câteva procese de conștiință și / sau promisiunea unor câștiguri fabuloase corelate cu satisfacția ”facerii de bine”.

E un serial de acțiune foarte bun, asta venind de la o persoană care detestă genul. Nu mă uit la Lost sau la Prison Break, iar ultimul film de acțiune care mi-a plăcut a fost Mr. & Mrs. Smith. Așa ca background.

Acum să vă zic despre Leverage. Leverage este o companie de escroci, care își pun talentele la treabă pentru a veni în ajutorul oamenilor care nu-și pot rezolva problemele prin mijloace convenționale. Nate este șeful echipei, un om cinstit la origini, care lucra în domeniul asigurărilor. Când fiul său a murit pentru că asiguratorul a refuzat să plătească pentru tratament, Nate a luat-o pe ulei și a renunțat la job. În episodul pilot Nate este angajat pentru a superviza o echipa de hoți într-o misiune secretă. La sfârșitul acestei misiuni, oamenii decid să stick together și să rezolve cazurile care aparent nu au nicio soluție.

Restul echipei este format din Hardisson - un geniu informatic care vorbește mai colorat ca Dave Chapelle, Sophie - ”impersonator”, poate intra în pielea oricui, jucând roluri remarcabile de franțuzoaică, indiancă sau Southern Belle, Parker - hoață de renume mondial și un pic sociopată și Elliot - mercenar cu talente culinare fantastice, care preferă să-și folosească pumnii în locul unei Berette. Personajul meu preferat e Parker, e complet nebună, dar adorabilă în același timp.

Episoadele sunt stand-alone, așa că nu este necesar să urmăriți povestea cap-coadă. Deși episodul pilot e de văzut, ca să știți ce, cum și de ce. Se mai uită cineva sau sunt singura obsedată?

Cărţile anului 2009 - Ianuarie & Februarie

2009-03-01T10:12:00.000-08:00

Ca şi la sfârşitul anului trecut voi face şi anul ăsta o listă cu cărţile citite până acum. Numai că nu vreau să am un post cârnat la sfârșit, așa că voi merge pe... anotimpuri. Prin urmare, colecția iarnă târzie 2009 conține:

Philippa Gregory - The Favored Child - am început-o în ultimele zile ale lui 2008, însă am citit mai mult de jumătate în 2009, aşa că am pus-o pe lista de anul acesta. Mi-a plăcut foarte mult, este a doua carte din trilogia Wideacre şi relatează povestea moştenitorilor ruinelor moşiei din Sudul Angliei. Unul dintre cei doi copii are puterea de a readuce Wideacre pe culmile gloriei de mult apuse, amândoi luptându-se pentru acest privilegiu cu arme mai mult sau mai puţin convenţionale. Carte de 5 stele, ca de altfel întreaga trilogie.

Philippa Gregory - Meridon - ultima carte din trilogia sus-menţionată, povestea lui Meridon, ultima moştenitoare a moşiei Wideacre, pe care într-un acces de nebunie, cu gândul de a o salva de blestemul pământului, Julia o încredinţează unei şatre de ţigani. Periplul fetei nu este lipsit de greutăţi însă ajunge în sfârşit să stăpânească pământurile străbunilor săi şi să facă ceea ce se cuvine.

Henry Perruchot - Viaţa lui Manet - o carte din seria "comori pierdute", am uitat că o aveam, însă am descoperit-o în biblioteca părinţilor mei, cu dedicaţie de la Diana, o fostă colegă de facultate. Mi-a dăruit-o în vremea când eram eu obsedată de biografii şi nu pot să cred că nu am citit-o până acum. După cum spune titlul, este povestea vieţii pictorului impresionist francez Edouard Manet, o viaţă zbuciumată, marcată de stigmatul insuccesului. Am aflat despre intrigile din spatele tablourilor celebre precum Olympia sau Dejun pe iarbă, precum şi despre prieteniile cu artişti de seamă precum Charles Baudelaire sau Degas.

Honore de Balzac - Caterina de Medici - pentru mine Balzac e un scriitor extrem de plictisitor, dar am zis că puţină ficţiune istorică nu strică şi am ales această carte. Dincolo de descrierile interminabile, marca Balzac, romanul a fost interesant, a descris conflictul dintre Caterina şi familia domnitoare din Franţa cu mult talent şi mi-a oferit câteva insight-uri relativ la principiile filozofice ale lui Cossimo de Medici, astrologul Caterinei.

Agatha Christie - La Calul Bălan - a juicy set of murders cum numai maestra crimei englezeşti poate să scoată, o lectură de după-amiază mai mult decât plăcută.

Agatha Christie - E uşor să ucizi - asemenea.

Gina French, Andrew Crofts - Pentru o casă din piatră. Povestea Ginei - e o carte care mi-a plăcut foarte mult, povestea seamănă puţin cu filmul Între cer şi pământ (nu găsesc link): Asian girl meets Occidental boy, they fall in love, get married, everything turns to crap datorită faptului că nu au mare lucru în comun şi că provin din culturi cu totul diferite.

Marc Sinclair - Conspiraţia da Vinci - un fel de spin off după Codul lui Da Vinci, nu m-a impresionat cine ştie ce, mi-a rămas însă ideea că există o fărâmă de divinitate în fiecare dintre noi şi că putem atinge Raiul interior învăţând să fim mai buni şi să ne folosim din plin potenţialul.

Franz Werfel - Agapa absolvenţilor - un roman bun, din biblioteca alor mei, pe care l-am ocolit ani de zile ca o bleagă. Este confesiunea unui adult asupra păcatelor din tinereţe, admiterea vinei pentru evenimentele ce au schimbat cursul vieţii unui om.

George Meredith - Rhoda Flemming - un clasic englezesc de sfârşit de secol XIX, cam plictisitor şi pompos pe alocuri.

Sophie Kinsella - Mă dau în vânt după cumpărături - I loved loved loved it şi m-am regăsit enorm în Becky Bloomwood. Vedeţi aici.

Sophie Kinsella - La cumpărături cu bebe - Becky Bloomwood e la fel de amuzantă şi însărcinată fiind, mi-a plăcut ideea ei cu Antiques of the Future. Poate o s-o pun în practică într-o zi :)

Sophie Kinsella - Supermenajera - o altă carte care mi-a plăcut foarte mult şi m-a pus un pic pe gânduri, mai multe detalii aici.

Charlotte Bronte - Un pension de domnişoare - asta e o carte din seria Agnes Grey & Jane Eyre, plăcută de altfel dacă sunteţi amatori ai genului. Eu am fost pasionată o vreme de romanele surorilor Bronte, mi-a trecut cu timpul.

Stephenie Meyer - New Moon - mi-a plăcut mai mult decât Twilight, vedeţi o recenzie aici.

A.C. Doyle - The Casebook of Sherlock Holmes - din biblioteca Dudu, o colecţie de aventuri cu Sherlock Holmes aşa cum au fost ele publicate în revista Strand, în primele decenii ale secolului XX, inclusiv cu ilustraţiile originale. Preferata mea dintre aceste povestiri a fost His Last Bow, ultima aventură a celebrului detectiv în pielea unui agent dublu în Primul Război Mondial.

Nicholas Sparks - Dear John - un roman de dragoste foarte frumos și vibrant. Nici nu mă așteptam la mai puțin din partea celui care a scris ”The Notebook” și ”A Walk to Remember”. Este povestea unui soldat care se îndrăgostește de o studentă din Carolina de Nord, iubirea lor fiind pusă la încercare prin nenumărate obstacole și fiind resuscitată prin scrisori și telefoane de la mii de mile depărtare. Nu are happy end, dar am avut paragrafe pe care le-am înghițit cu un nod în gât, într-atât m-am regăsit în povestea dintre John și Savannah.

Orhan Pamuk - Fortăreața albă - o carte primită în dar de la Micky (mulțumesc încă o dată) și care mi-a plăcut foarte mult. O poveste despre viața unui rob italian în slujba unui cărturar turc, plină de simboluri, de lait-motive, o poveste interesantă despre găsirea sinelui, despre identitate, cruzime și păcat, despre distincția dintre Orient și Occident, o carte subțire, dar care nu se citește ușor. A fost prima mea experiență cu Pamuk și în mod sigur vreau să mai citesc.

Cecily von Ziegesar - Gossip Girl, Cum îmi place mie - cadou de la Dudu, care știe cât îmi place serialul cu același nume. Cartea este foarte diferită, însă intrigile și micile răutăți sunt la fel. Spicuind dintre diferențe: Chuck e gay, Nate e drogat și iese cu Georgina Spark, Blair e bulimică și se combină cu Eric, fratele MAI MARE al Serenei, Vanessa se rade în cap, Rufus e un scriitor comunist iar Jenny are sânii mari și nu e creatoare de modă...

I am LL and I'm a PC

2009-02-28T12:32:00.000-08:00

E o reclamă drăguță la PC-uri, gen testimonial, în care un om obișnuit spune câte ceva despre sine, după care declară că e ”PC”, adică e fan al PC-urilor.

De când am computer cu Vista (adică din iulie 2007) am blestemat PC-urile de toți moșii și strămoșii, nu vreți să știți ce vorbe de dulce îi adresam bietului meu laptop. Nu mă înțelegeți greșit, îmi place mult grafica, îmi place Vista în general, dar pe computerul meu se mișca absolut infect.

Ei bine, de când mi-am dat seama că cei 512 mega de RAM nu îi ajung Vistei nici pe o măsea și am făcut upgrade la 2 GB RAM, Acerul meu z-b-â-r-n-â-i-e. Acum pot să declar cu mâna pe inimă, I am LL and I' a PC :) Concluzia: voi sta mult mai mult pe net și poate chiar voi intra pe messenger (până acum dacă deschideam prea multe ferestre de chat mi se bloca sistemul). Yahoooo!!!

Ziua bună se cunoaște de dimineață

2009-02-26T10:26:00.000-08:00

Azi e soare și frumos afară în sfârșit. M-am trezit pentru prima oară pe lumină, 7:24 arăta ceasul, o îmbunătățire reală față de zilele trecute când mă trezeam la 4:00 am și pe la 19:00 dormeam deja ca o valiză uitată în gară.

Ieri, deși era frig am mers la piscină (în ocean nu mă aventurez încă, sunt valuri enorme, până și surferii de pe North Shore spun pas) și m-am scăldat un pic, după care am ieșit dârdâind, m-am dus acasă și mi-am făcut un ceai fierbinte. Azi e soare, munții nu se mai văd în ceață și pun pariu pe orice că nu plouă în Wahiawa (unde toarnă aproape în fiecare zi).

Cred că azi fac lobby pentru mers la plajă, măcar așa să-mi înmoi degetele în apă și să caut balene. JP mi-a zădărnicit acest vis zicand că trebuie să fiu ori într-o barcă, ori pe vreo stâncă de pe North Shore sau un watch point. Don't worry, sâmbătă îmi voi vedea balena, nu contează unde trebuie să mă cocoț.

Rezumând, veștile bune pe ziua de azi: avem soare, am dormit, am primit infuzia de optimism. Whoo hooo, everything's great again!

Hai cu lepşele!

2009-02-24T19:04:00.000-08:00

Ca să îmi treacă lenea două (de fapt trei) fete cucuiete din blogroll m-au lepşuit cu câte ceva. Carola şi Denisa consideră că blogul meu este fabulos one way or another, iar dacă ele cred asta cum pot eu să le contrazic, pot doar să le mulţumesc frumos şi să roşesc ca o girly-girl ce crede Denisa că sunt :)

Leapşa cu pricina prevede să numesc alte bloguri absolut fabuloase, dar credeţi-mă toate blogurile pe care le citesc sunt fabuloase, pentru că altfel nu mi-aş mai da osteneala. Le voi împărţi în categorii şi vă voi spune cine unde intră şi de ce îmi place:

Fabulous veterans: aici includem blogurile pe care le citeam înaine să deschid LeahLusch, blogurile care m-au inspirat şi care m-au ţinut cu ochii lipiţi de ecran luni întregi: Andressa, Anurim, Boo, Inozza (acum e pe privat), Kidha, Optzecea, Madelin, Smilla, Suzi, Zappy.

Fabulous fashionistas: blogurile care ţin loc de reviste glossy, fete de la care învăţ enorm în fiecare zi: Alice, Anca, Carola, Dada, Lola, Nookie, Style Puzzle.

Fabulously personal: bloguri personale, scrise cu mult farmec, bloguri de prietene, pe care le urmăresc în fiecare zi: GloriaJ (pe care din multe puncte de vedere o simt ca pe o soră mai mare), Irina, Nelly şi Sara (păcat că ele nu scriu mai des, au condei toate trei), Denisa, Montecore şi HoneyBunny (ea este my weekly update on tv shows).

Îmi cer scuze pentru lipsa de link-uri, dar mi-e super lene să fac asta acum. Le găsiţi pe toate pe coloana din dreapta şi dacă nu le citiţi deja, foarte rău, e cazul să vă apucaţi!

A doua leapşă restantă vine de la HoneyBunny si de la Sisiphe, care vor să ştie musai care sunt cele 6 lucruri care mă fac fericită. Păi numai 6? Aş avea mult mai multe, dar hai să vedem:

1. Să fiu înconjurată de oameni pe care îi iubesc (familie, JP, prieteni)
2. Să mă joc cu pisica
3. O carte bună
4. O zi perfectă
5. O reuşită sau un succes oricât de mic ar fi el
6. O reducere substanţială la nişte pantofi fabuloşi :P

Şi acum să lepşuiesc alte 6 persoane: Gloria, Nelly, Sara, Denisa, Irina şi Montecore. Ha!

Still sleepless, just not in Seattle

2009-02-23T17:52:00.000-08:00

Am ajuns încă de ieri după amiază, dar nu am avut chef de scris. Tot ce am făcut a fost să dorm și să lenevesc, stând ca huhurezul noaptea pentru că nu m-am ajustat încă la fusul orar. Azi noapte m-am trezit la 1, apoi la 4, am adormit din nou la 8, deci mi-am ratat șansa de a intra în ritm pe ziua de azi.

Mă supără faptul că e vremea e răcoroasă și că cerul e înnorat. Azi aveam chef de plajă, dar nu a fost să fie pentru că stă să plouă. Poate mâine. În weekend vreau să merg să văd balene, e în plin sezon și cică se văd foarte bine în anumite părți ale insulei.

Am văzut-o pe Amber, care deși însărcinată în cinci luni e tot mititică, la fel ca un copilaș. Dacă nu ar da-o de gol umflătura din stomac, nici n-ai zice că e gravidă. Arată drăguț totuși și zice că doarme toată ziua. Va avea un băiețel, pe care îl va numi Mason Jayden. Îmi place Jayden, sună bine.

Mi-e lene să despachetez, mi-e lene să fac orice. Azi nu am avut chef nici să citesc bloguri, parcă sunt obosită tot timpul. L-am ajutat pe JP să-și învețe pentru un test și am mâncat supă la plic pentru că mi-a fost lene să-mi fac altceva. Parcă niciodată nu mi-a fost atât de greu să mă ajustez la fusul orar, dar îmi trece curând, sper.

Voi ce mai faceți?

Sleepless in Seattle

2009-02-21T21:41:00.000-08:00

Din păcate nu am ajuns la Honolulu (încă), mi-a întârziat 1000 de ani avionul, s-au moșcăit regal cei de la vamă și iată cum petrec eu o noapte neprevăzută în Seattle.

Cel puțin cei de la Immigration și Northwest Airlines au fost băieți de treabă și mi-au dat un voucher pentru hotel și mă vor pune în primul zbor către Honolulu mâine dimineață. Sunt cheaună de somn, mă doare capul de la jet lag și de la emoțiile legate de pierderea avionului și totuși nu pot să dorm - not so happy right now.

Măcar dacă s-ar fi întâmplat mai pe lumină, făceam și eu un tur al împrejurimilor. Poate altă dată și poate în condiții mai fericite...

Yupyyyyy

2009-02-20T06:28:00.000-08:00

După cum probabil v-aţi dat seama din titlu, am reuşit să iau viza, nu fără emoţii, dar orşcum. Deşi iniţial tanti de la ambasada Thailandei îmi spusese că nu se poate, că hâr, că mâr, eu am insistat politicos şi ferm şi am obţinut în ceasul al 11-lea dreptul de călătorie, valabil până în august. Noroc că eu am bilet în martie :) Whew!

By the way, dacă aveţi vreodată drum pe acolo, asiguraţi-vă că depuneţi dosarul din timp, duceţi-vă cu cel puţin o săptămână înainte, ca să nu aveţi surprize. Şi aveţi grijă să aduceţi toate documentele cerute şi să nu faceţi nicio greşeală pe formularul de aplicaţie, altfel fiecare eroare vă costă cel puţin o zi.

Aşadar bine că a trecut şi asta, acum fac bagaje, iar mâine voi zbura înapoi pe plaiuri yankee. O să pun poze din Thailanda când mă întorc din vacanţă, până atunci, Hawaii here I come again!

Mulţumesc pentru infuzia de good karma, pentru degetele încrucişate şi pentru acatistele la biserică (dacă au fost!)

Tootles, see ya later!

Some good karma, please!

2009-02-19T05:31:00.000-08:00

Ok, zilele astea am o problemă stringentă, cauzatoare de nervi și fluturași la stomac. Aștept o viză care s-ar putea să nu vină la timp și care mi-ar cam strica ploile pentru câteva zile, ca să nu mai vorbim că mi-ar strica vacanța dacă n-ar veni deloc.

Da, pentru că românii au nevoie de viză pentru Thailanda. La fel ca și bulgarii, dar ca nicio altă țară din minunata Uniune Europeană. Aștept cu interes momentul în care, ca cetățean român și european ce mă aflu mă voi putea plimba liniștită prin Japonia, prin Australia sau chiar și prin Burkina Faso dacă așa mi se pupezează.

Până atunci, trebuie să întocmesc un dosărel stufos, să plătesc un fee / entry, să mă proțăpesc în fața ambasadei și să aștept cu zilele, poate-poate mi-o da și mie cineva dreptul să îi vizitez... Și când mă gândesc că până la sfârșitul lui 2002 puteam obține viză pentru Thailanda pe aeroport îmi vine să mă zgârii pe ochi!!!!

Prin urmare, am nevoie de ceva good karma, pumni strânși, degete încrucișate, acatiste la biserică, baftă, milă și pomană, că altfel mai rămân vreo câteva zile pe plaiuri mioritice (neplanificat)...

Obsesia zilei

2009-02-16T23:50:00.000-08:00

Mă obsedează melodia asta de când m-am trezit şi nu-mi găsesc leac. Na, să vă obsedeze şi pe voi:

mihai margineanu- mai stii
Asculta mai multe audio Muzica »

Mai ştii...cum te strigam pe atunci:
Icoană cu picioare lungi
Veneai pe râu sau râu erai
Curgeai în mine până-n rai
Cu limba preschimbată-n bici
Vânai pe coapse iepuri mici
Aveai un zâmbet cam mieriu
Erai mireasmă, eram viu.

Dar of! of! of! desiş de ochi
Acum de mine trag 3 popi
Carnea miroase de pe-acum
A scândurică de salcâm
Pe când orzeşte muşchi de cai
Mie ţărâna-mi spune: Hai !
Mie ulcica-mi spune blid
De dragoste...rostogolit.

Mai ştii...cum te strigam pe atunci:
Icoană cu picioare lungi
Veneai pe râu sau râu erai
Curgeai în mine până-n rai
Cu limba preschimbată-n bici
Vânai pe coapse iepuri mici
Aveai un zâmbet cam mieriu
Erai mireasmă, eram viu.

Cartea Săptămânii - New Moon (Twilight saga)

2009-02-16T13:01:00.000-08:00

Luna Nouă este cea mai recentă carte pe care am terminat-o și pot spune că m-a surprins plăcut. Fie m-a mușcat și pe mine microbul, fie New Moon a fost mai bine scrisă decât Twilight, sau poate faptul că am avut așteptări foarte scăzute de la acest roman m-a făcut să îl apreciez mai mult.

Aventurile Bellei și ale lui Edward continuă cu o despărțire. Edward consideră că este mult prea periculos să mai rămână în preajma fetei, așa că el și familia Cullen își iau tălpășița din Forks și se mută în LA. Or so they say.

Este chiar deprimantă partea în care Bella mopes around și-și plânge pierderea și chiar mi se pare că autoarea a pus un pic prea mult accent pe patetismul scenei, dar am înțeles ideea, trebuia să fie trist. În fine, după ce-și revine oarecum după despărțirea de Edward, Bella se împrietenește cu Jacob (știți indianul ăla drăguț din rezervație) și află foarte multe lucruri interesante despre acesta și despre prietenii lui, în timp ce încearcă să își testeze limitele dedându-se la tot felul de activități periculoase. Între timp, Victoria, iubita lui James, vampirul omorât de familia Cullen, o vânează pe Bella, iar Jacob și prietenii lui fac tot posibilul pentru a o proteja.

Nu vreau să intru și mai mult în detalii, însă prin câteva turnuri de situație Bella și Edward ajung din nou împreună, iar el ia serios în considerare posibilitatea de a își transforma iubita în vampiroaică pentru a o proteja de pericolele la care e supusă prin esența ei umană. Nu se întâmplă încă în acest volum, so hold your horses!

Ce să spun, a fost mai ok decât mă așteptam. Am citit-o printre picături și nu m-a plictisit. Nu mi-a lăsat acel sentiment de inutilitate care m-a încercat după ce am citit Twilight. E o lectură palpitantă dacă sunteți amatori ai genului, altfel probabil ați găsi-o un pic cam trasă de păr.

PS: dacă vreți seria Twilight în format pdf, dați un mail pe leah[punct]lusch[la]gmail[punct]com!

The Graduate

2009-02-12T00:46:00.000-08:00

Yes, now that is me - de ieri se cheamă că am absolvit masteratul. Mă bucur şi dau din coadă, mai ales ţinând cont cât de speriată am fost marţi seara când am văzut notele jalnice date de temuta comisie II.

Am pus o întrebare colegilor de pe grupul de discuţii al masteratului referitoare la componenţa comisiei şi ce răspuns am primit: "era unul mic, bondoc, cu ochelari şi-al naibii care punea tot felul de întrebări încuietoare". Mda, tocmai ai descris jumătate din corpul profesoral al FCRP... Nu vreţi să vă spun cum l-am visat toată noaptea dinainte pe profesorul mic şi bondoc cu spada de samurai în braţe şi cu o privire războinică... Mă gândeam deja să zic mersi dacă iau un amărât de 8 la susţinere şi-am zis vreo zece "Tatăl Nostru" înainte de culcare. Mi-am ros până şi unghiile, ceea ce nu se întâmplă prea des pentru că ţin la unghii mai mult decât la păr (they're among my best features :P).

Bineînţeles că în noaptea fatidică m-am trezit din jumătate în jumătate de oră să verific dacă e setată corect alarma şi ca să adorm la loc îmi repetam prezentarea, însă rareori depăşeam slide-ul 3. N-am avut aşa emoţii nici măcar la licenţă şi atunci aflasem că îl am în comisie pe dl. Frigioiu, spaima facultăţii. Dar teama de acest necunoscut mic, bondoc, cu ochelari şi-al naibii m-a dat gata.

Dimineaţa nu mai aveam stare, am ajuns cu aproape o oră înainte de a fi programată şi am stat să mă stresez în faţa uşii cu restul colegilor care-şi citeau de zor foile sau care mai îngânau câte-o rugăciune. Una dintre fete încerca să se dea vitează şi zicea că ar prefera s-o întrebe din orice, fie din teorie, fie din studiul de caz că oricum le stăpâneşte bine pe amândouă. I-am răspuns zicând că eu aş prefera să nu mă întrebe nimic, la care vreo cinci perechi de ochi s-au întors îngrozite către mine. M-am oferit să ţin genţi şi haine în timp ce colegii intrau la tăiere, încercând să atrag good karma asupra mea, acum în ceasul al douăsprezecelea. Se pare că a mers. Se schimbase comisia, iar printre profesori nu erau decât vreo doi mai ai naibii, coordonatoarea care trebuia să fie neutră şi un prof draguţ de sociologie de care toate studentele au fost un pic îndrăgostite la un moment dat şi care mi-a ţinut isonul pe tot parcursul prezentării.

Bineînţeles că nu mi-a mers CD-ul cu PowerPoint-ul, noroc cu memory stick-ul care a salvat situaţia, am turuit vreo 5 minute după care m-au luat oamenii la întrebări, m-au întors pe-o parte şi pe alta, le-am răspuns cum am ştiut eu mai bine pe moment, după care m-au felicitat şi m-au dat afară pe uşă. Odată ieşită m-am înroşit până în vârful urechilor şi m-a luat tremuriciul la care colegii au sărit pe mine cu ochii mari şi întrebători şi m-au întrebat de ce m-au ţinut atâta, arătându-mi ceasul pe care se scurseseră aproape 20 de minute. Mie mi s-a părut mult mai rapid, nu credeam că am stat aşa mult. Whew, bine c-am scăpat.

Aseară am văzut şi nota şi a fost cea pe care mi-o doream :)

Cartea Săptămânii - Supermenajera (The Undomestic Goddess)

2009-02-10T00:42:00.000-08:00

Cred că e cazul să reîncep prezentarea unei cărţi care mi-a plăcut în fiecare săptămână şi, cum zilele astea m-am delectat cu câteva chic lits marca Sophie Kinsella, vă voi prezenta povestea Samanthei Sweeting, workaholica devenită peste noapte zeiţă domestică. De la început ar trebui să vă spun că dacă această carte ar fi transformată în film ar fi o comedie super distractivă, cu momente absolut delicioase. Dar dincolo de situaţiile hilare, cartea asta are un substrat mai adânc, ce surprinde realitatea crudă a sclaviei societăţii contemporane.

Samantha Sweeting este o avocată de succes, care munceşte non stop în aşteptarea glorioasei zile în care va fi numită parteneră a firmei Carter Spink. Toţi prietenii ei sunt la fel de workaholici, iar familia sa nu iese nicicum din acest tipar. Samantha nu are parte de weekend-uri libere, nu poate întreţine relaţii normale cu niciun bărbat, îşi măsoară timpul în intervale de 6 minute (conform fişei de pontaj), nu ştie să gătească, nu ştie nici măcar să-şi aprindă propriul aragaz, iar cutiile cu lucruri nu au dispărut încă din apartamentul ei.

Ziua de naştere şi-o petrece singură, pentru că familia ei a fost reţinută de diverse afaceri / probleme, iar în loc de La mulţi ani primeşte de la mama sa câteva cuvinte de reproş pentru că nu a muncit mai mult în vederea numirii sale ca partener.

Însă în ziua mult aşteptată se întâmplă ceva. O greşeală improbabilă şi imposibilă o face pe Samantha să-şi ia câmpii şi să se urce în primul tren din gara Padington, ajungând astfel într-un loc cu totul nou, unde nu cunoştea pe nimeni şi unde se putea reinventa. Datorită unei neînţelegeri ajunge menajeră în casa unor bogătaşi locali şi de aici încep o serie de evenimente care vor schimba ireversibil cursul vieţii sale.

Cartea e interesantă în primul rând datorită acestei perspective, a downshifting-ului, atât de necesar într-o societate isterizată de muncă, ore suplimentare şi proiecte care nu suportă amânare. Îmi doresc să o fi citit mai demult, probabil că aş fi abordat altfel anumite situaţii. Pe de altă parte, romanul este extrem de bine scris, curge rapid şi ai momente în care râzi cu lacrimi. Vi-l recomand cu foarte multă căldură :)

Check this out!

2009-02-09T04:25:00.001-08:00

CosmoCity.ro - Un website drăguţ, pentru fete, mai interesant decât multe reviste de profil, dezvoltat de my dear Katrina! Design-ul e de bun gust, fără culori ţipătoare, iar articolele pe care le-am citit conţin sfaturi interesante legate de frumuseţe, vestimentaţie, sănătate, relaţii şi evenimente. Site-ul este încă la început, însă promite mult! Succes Katrina!

Nimicuri

2009-02-09T02:54:00.000-08:00

Nu m-am mai omorât cu scrisul în ultima vreme, poate doar pentru că am avut parte de câteva zile agitate, după care relaş total. Joi şi vineri am avut întâlniri cu prietenii, am ajutat-o pe mama la birou, vineri chiar am mers la o reuniune de clasă cu colegii de liceu şi cu diriga, am revăzut oameni de care nu mai ştiam nimic de ani buni, am glumit, ne-am distrat, am făcut poze. Eu am ţinut legătura cu grupul vesel din liceu, prietenii mei buni cu care chiuleam în Cişmigiu sau cu care mai ieşeam la un suc şi o petrecere, însă asta a fost prima oară după absolvire când am fost la un loc 19 foşti colegi. Şi a fost fun, mai vreau. Mi-a plăcut faptul că aproape nimeni nu s-a schimbat, că ne serveam aceleaşi "miştouri" dintotdeauna şi că toţi erau entuziasmaţi, chiar şi oamenii care în liceu au fost mai retraşi. Am văzut poze de la nunţi, poze cu copii, am împărţit poveşti despre noi şi despre foşti profesori şi ne-am simţit minunat.

Sâmbătă şi duminică am făcut curat, am mâncat paste şi ciocolată şi am băut vin, am citit Sophie Kinsella, am făcut maraton de Heroes şi am văzut în sfârşit Sisterhood of the Travelling Pants 2. Nu râdeţi, dar am citit prima carte şi mi-a plăcut. Cred că mi-o iau şi pe a doua şi pe restul din serie. Bine, scuza era că am luat-o pentru Dudu, dar eu am citit-o prima ;;) Hmmm, e ciudat că încă îmi plac cărţile despre adolescenţi?

Aş fi vrut să ies cu rolele azi, dar mi s-a tăiat pofta când mi-am amintit că data trecută m-am pricopsit cu o ditamai rana pe gambă, de la care şi acum am semn. Poate dacă îndes pantalonii în role nu mă vor mai roade... off, blestemul gleznelor subţiri! Oricum, n-am cu cine să merg, lumea lucrează sau e la şcoală azi. Poate mă duc singură, who knows?

Deci cam atât, nimic de spus, pauză totală, urmează ultimul episod din Desperate Housewives şi înapoi la Heroes - care BTW, este un SUPER serial, dacă treceţi de primele 5 episoade o să vi se pară fenomenal!

Să punem capăt nebuniei!

2009-02-03T00:39:00.001-08:00

OK, de vreo câteva săptămâni încoace majoritatea celor care ajung pe blogul meu sunt în căutarea cărților din seria Twilight. Cel puțin 10 din 20 de căutări sunt legate în vreun fel de aceste romane. Chiar nu înțeleg fascinația generată de un roman născut dintr-un vis umed al autoarei.

N-oi fi eu în target, dar mă pot transpune în paradigma mentală a unui adolescent și pot înțelege cât de palpitantă trebuie să fie ideea unei povești de dragoste imposibile între un vampiroi și o fătucă. Și totuși, nu am văzut atâta nebunie nici măcar la Codul lui da Vinci, al lui Dan Brown, care își propunea să zguduie din temelii Biserica Catolică.

Fraților, dacă vreți cărți interesante cu vampiri citiți seria scrisă de Anne Rice (nu Dudu, nu sunt emo!) și lăsați-l pe Edward Cullen în plata Domnului. Nici măcar nu e așa frumos, cum vi se pare vouă. E dat cu prea multă pudră, poartă ruj și are părul vâlvoi. Și nici măcar nu sclipește frumos, zici că era dat cu gel sclipicios ieftin de la Avon, ca orice pitzipoancă de Bamboo. But then again, beauty is in the eye of the beholder.

Sunt pe un forum de femei și majoritatea au în semnătură sau la avatar o poză cu bampirul sau măcar vreun citat de mare efect din roman. Ca să nu vorbesc de aceia care afișează cu mândrie un ditamai banner-ul cu mesajul ”I'm having trouble with the idea that Edward Cullen is a fictional character” sau și mai și - ”Real men sparkle”!!! E al naibii de ficțional și de ireal, băgați-vă bine în cap! Și dacă voi chiar credeți că real men sparkle cumpărați un tub de sclipirici și turnați-l consortului pe piept. Și rugați-vă să nu vă arunce de la etaj cu Twilight cu tot!

Concluzia: THIS MADNESS NEEDS TO STOP NOW!!!

PS: asta nu înseamnă că nu voi citi și nu-mi voi spune părerea și despre cărțile din restul seriei, doar că nu mi se pare justificat acest succes nebun. Just my 2 cents, nu aruncați cu ouă și cu roșii stricate :)

Rebecca Bloomwood c'est moi!

2009-02-02T01:27:00.000-08:00

Tocmai am terminat de citit Mă dau în vânt după cumpărături de Sophie Kinsella, unul dintre cele mai amuzante romane chic pe care am pus mâna vreodată, chiar mai haios decât Diavolul se îmbracă de la Prada.

M-aş hazarda să spun că acest chic lit mi-a plăcut atât de mult pentru că, pe fiecare pagină sau cel puţin în fiecare capitol regăseam puţin din mine. Da, sunt o Rebecca Bloomwood visătoare, capabilă să-şi spargă tot salariul pe prostioare şi pe ieşiri în oraş, care transformă orice situaţie posibilă într-un întreg scenariu fantastic şi calculează 20000 de lire în ceasuri, genţi şi pantofi. Da, eu sunt aceea care aruncă deoparte scrisorile / mail-urile pe care nu vreau să le citesc sau care conţin potenţiale veşti proaste, eu sunt cea care se trezeşte vorbind în timp ce creierul îi spune "Taci, femeie, nu vezi că debitezi aberaţii?" şi tot eu reuşesc să mă bag în cele mai stupide şi ireale situaţii.

M-am regăsit cu totul în anumite momente şi, da, am râs cu lacrimi în metrou în timp ce lumea se uita la mine ca la urs. Da, şi mie mi se pare că lumea nu ar mai suferi de depresie dacă ar purta haine noi în fiecare zi şi tot eu sunt cea care face planuri peste planuri de economisire pentru ca peste o săptămână să las totul baltă şi să revin la veşnicele mele obiceiuri. Da, şi mie mi-a fost refuzat cardul la un magazin şi m-am înroşit ca un rac până în vârful urechilor, dar eu chiar aveam nevoie de acei pantaloni şi am plătit cash până la urmă. Eu am nevoie de orice mică stupizenie pe care mi-o cumpăr, şi, ca Rebecca noastră, o consider o investiţie pe termen lung. Cum a fost compleul gri business pe care nu l-am îmbrăcat decât o dată. Dar el stă cuminte în şifonier, aşteptându-şi următoarea scoatere în lume. Sau ca balerinii maro închis din piele întoarsă, cu talpă ortopedică, nişte superbităţi pe care nu le-am încălţat niciodată. Dar a trebuit să îi am.

Ca să nu mai vorbim de faptul că eu şi Rebecca am avut, până ieri, acelaşi job. Acela de jurnalist financiar, cu toate că eu nu m-am considerat niciodată asta, pentru Dumnezeu, scriam doar un newsletter. Şi culmea e că împărtăşim aceeaşi părere despre jobul cu pricina - se găşeşte între paginile 19 şi 20 ale romanului apărut în 2004 la Polirom :)

Cartea Sophiei Kinsella e plină de insight-uri feminine, extrem de bine scrisă, curge într-un ritm alert şi nu te lasă să o scapi din mână până nu afli care este deznodământul. Needless to say, voi citi toate cărţile despre Rebecca Bloomwood care îmi vor cădea în mână pentru simplul motiv că la sfârşiul lecturii aveam un zâmbet care se întindea de la o ureche la alta :) Recomand cu încredere fetelor, băieţii probabil că vor fi extrem de plictisiţi şi se vor gândi numai la World of Warcracft la vederea coperţii colorate.

Mulţumesc Micky :)

Multe lepşse

2009-02-02T00:29:00.000-08:00

LE: Încă o leapşă, de la Excepţiul, cu titlul You can't dance in my underwear - trebuie să:
1. Iau cartea care este cel mai aproape de mine ---> La cumpărături cu bebe de Sophie Kinsella
2. S-o deschid la pagina 123 - whew, are mai mult de 123 pagini :D
3. Să găsesc a cincea propoziţie / frază: "Mă uit în jur" (am scăpat uşor!)
4. Să nu îndrăznesc să scotocesc în bibliotecă după vreo carte mai intelectuală - după cum observaţi, nu am făcut lucrul ăsta, am ales un chic lit de toată frumuseţea, again, thanks to Micky :)

Leapşa asta este pentru oricine. Dacă vreţi să ne împărtăşiţi ce ţineţi pe raft :)
------------------------------------------------------------------------------------

În ultimele zile am primit câteva lepşe pe care nu am avut timpul şi nici dispoziţia necesară să le onorez, prin urmare, fiind luni dimineaţă şi neavând nimic altceva de făcut (în afară de ordine prin cameră) m-am gândit că e cazul să-i dau bătaie. Prin urmare, în ordine cronologică, avem:

29 ianuarie - Leapşa cu "I love you more" de la Miss HoneyBunny: trebuie să mă uit pe un site simpatic plin cu inimioare si să aleg trei dintre acestea, cele mai potrivite cu starea mea actuală. Whoa, sunt cam multe, but I have all the time in the world. Ok, we have a problem, nu reuşesc să salvez inimioarele pe desktop şi nici nu văd vreun cod html ca să le inserez aici, aşa că vă voi scrie efectiv mesajele pe care le-am ales:
1. I love you more than the Cookie Monster loves cookies.
2. I love you more than you love your Xbox.
3. I love you more than I love a good vodka martini (ca să fie total personalizat, eu aş spune I love you more than a good apple martini, but that's just me).

30 ianuarie - Lemonade Awards din lumea roz a Ancăi: trebuie să îmi postez această imagine pe blog sau măcar la o postare şi să nominalizez 5 bloguri care să arate super "Attitude and/or Gratitude".

Nominalizările ar fi:
DaDaModa - with a lot of attitude
HoneyBunny - pink attitude, bineînţeles
GloriaJ - for both attitude and gratitude
Montecore - tot pentru atitudine
Nookie - pentru atitudine şi o minte deschisă

Paşii sunt următorii:
1.Trebuie să pui logo-ul de mai sus în postare sau în blogul tău. (check)
2.Nominalizează 5 bloguri care să arate "Attitude and/or Gratitude"(check)
3.Trebuie ca cei 5 nominalizaţi să aibă şi link-ul blogului lor. (check)
4.Anunţă-i pe cei 5 nominalizaţi că i-ai nominalizat la Lemonade Award, spunându-le printr-un comentariu sau prin email, dacă eşti sigură că îl vor citi.:) (to do)
5.Fă un link către aceasta postare. (not for me to do)

31 ianuarie - Leapşa de la Montecore cu multe întrebări:

1.Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta?
Îmi place să călătoresc, să văd locuri noi şi să citesc. Având în vedere preţul transporturilor în ziua de azi, da, călătoriile îmi plac extrem de mult, încât sunt gata să pay the price. Pentru cărţi, recunosc, nu plătesc întotdeauna. Pe unele le cumpăr din anticariate sau de pe Amazon la mâna a doua, le mai împrumut de la bibliotecă sau de la prieteni, dar lectura îmi place suficient de mult încât aş plăti full-price pentru o carte bună, care să rămână copiilor (în cazul în care nu se vor naşte cu creierul deja prăjit).

2.Dacă ai afla azi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
M-aş oftica pentru un moment, după care aş face o listă cu toate lucrurile pe care le am de făcut până mor şi m-aş pune pe treabă. Aş ieşi de pe net şi aş petrece timp cu ai mei, m-aş juca cu pisica, aş mânca toată ciocolata posibilă şi imposibilă, m-aş plimba peste tot şi aş scrie un best-seller mondial :))

3.Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?
Păi cam da. Aş sta acasă, n-aş avea job, m-aş plimba. De fapt l-aş face pe JP să iasă din armată să stea toată ziua cu mine acasă. Oare pentru cât timp ne-ar ajunge 1 milion de euro?

4.Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară?
Aş prefera să nu scrie nimic de rău. Poate că am inventat the cure for cancer sau că am scris cel mai tare roman fantasy de la Harry Potter încoace.

5.Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funereră?
În primul rând să nu plângă. Şi-n al doilea rând să cânte: 'Cause she's a jolly good fellow / 'Cause she's a jolly good fellow / 'Cause she's a jolly good felloooooooow /
Which nobody can deny! Pam-pam!

6.Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?
O poezioară de-aia simpatică, aşa ca-n cimitirul de la Săpânţa :) (Doamne, ce umor negru pe capul meu în dimineaţa asta!)

7.Când erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?
La un moment dat le-am spus că vreau să mă fac Doamnă (adică învăţătoare, că-mi plăcea mult de dna Claudia, învăţătoarea mea din clasele 1-4)

8.Ce ai face, dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?
Hmmm, nu prea înţeleg întrebarea. Dar este imposibil să eşuez în prepararea ceaiului. Sau a supei la plic. Chiar dacă sănătatea mea nu o să-mi mulţumească pentru asta. Mai bine rămân la ceai. Pe ăsta nu am cum să-l ratez :)

9.Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?
Bunica, Dumnezeu s-o ierte, era o femeie tare haioasă... aşa să înceapă fiecare povestire despre năzbâtiile bunicii, aşa cum zice mama despre mamaia Lina, bunica ei.

13.Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt alea 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?
Cum ţi-a plăcut viaţa asta?
În ce vrei să ne încarnăm în viitor?
De ce naiba nu ai făcut X, Y şi Z când ai avut ocazia?

Whew, am terminat de scris cel mai lung post din istoria blogului meu. Am mai uitat ceva? Sper că nu. Ah, leapşa asta cu umor negru poate s-o ia cine vrea. Ca şi pe celelalte, de altfel.

Boo-freaking-hoo

2009-02-01T06:43:00.000-08:00

Mda, cred că am cobit cu toate posturile din ultima vreme şi, mulțumită minunatei crize economice, am rămas și eu fără job. Nu că ar fi durat prea mult, și, la urma urmei, când apar nori grei peste castelul Blandings prima care zboară din schemă e fata aia drăguță care se trezește la 10:00 și lucrează de acasă, îmbrăcată în pijamale și sorbindu-și cafeaua cu lapte.

Nu spun că îi condamn, doar că îmi pare rău. Era un job ok, nu făceam decât să scriu un newsletter, însă portalul cu pricina nu are suficient trafic încât să susțină toate cheltuielile. So yeah, îngroș și eu rândurile celor care nu mai au job din cauza crizei economice mondiale. Iată efectele...

Bine că în 3 săptămâni ajung pe tărâmuri mai însorite și o să mă doară fix în spate de joburi sau de lipsa lor. Cel puțin pe moment. Are nevoie cineva de o persoană care vrea să lucreze de acasă? Hit me up if you do!

Branding de criză

2009-01-28T06:35:00.000-08:00

Vremurile de restrişte nasc idei măreţe, prin urmare iată ce le-a scremut capul unor arţi talentaţi care au rebranduit (vai cum sună cuvântul ăsta!) diverse mărci cunoscute, astfel încât să aibe o hăinuţă potrivită momentului critic:

Sursa

Glossy şi îndobitocirea maselor

2009-01-26T03:47:00.001-08:00

Deşi nu scriu de obicei posturi pentru diverse concursuri, propunerea fetelor de la HotCity m-a intrigat. Vor să ştie dacă revistele pentru femei au potenţialul de a-şi tâmpi audienţa.

Răspunsul meu e BINEÎNŢELES!!! De la Cosmopolitanul cu (aceleaşi) sfaturi despre cum să-ţi satisfaci iubitul în pat sau care sunt cele mai incitante poziţii, până la Avantajele care ne prezintă bloggeriţe cvasi-necunoscute, toate revistele pentru femei nu fac altceva decât să perpetueze stereotipul femeii airhead, cu capul în nori, căreia nu-i pasă decât de hăinuţe, cosmetice, băieţi şi reţete culinare.

Nu gândeam mereu aşa, a fost un proces îndelungat, care a durat ani. Acest proces a început în momentul în care mama a început să cumpere revistele pe care le aşteptam cu nerăbdare cel puţin o dată pe lună. Îmi amintesc şi acum teancurile de Olivia sau de Lumea Femeilor pe care le stocam în debara, că cine ştine când le mai răsfoim sau cine ştie dacă ne trebuie vreo reţetă de sufleu cu portocale? Până şi eu, copil de şcoală generală de vremea ceea, puneam bani deoparte şi îmi cumpăram Bravo, Popcorn sau Super şi le devoram într-o oră. Când am ajuns la liceu îmi plăcea mult revista 20 De Ani, mai ales că de multe ori venea şi cu "surprize" - mai o ojă, mai o pereche de papuci sau vreun gablonz ieftin, ce mai, super chilipir!

După câţiva ani mi-am luat un job la care făceam zilnic monitorizarea de presă. Şi în monitorizarea respectivă intrau, evident, şi o tonă de reviste glossy, care mai de care mai colorate şi mai pline de "sevă" creativă şi jurnalistică. Ce bucurie pe capul meu! Mai ales că după ce decupam ce era de decupat din ele le puteam lua acasă! Şi-mi luam, bineînţeles, un teanc de reviste pe care le citeam din scoarţă în scoarţă cu aceeaşi plăcere cu care aş fi savurat o îngheţată (cu avantajul că revistele glossy nu îngraşă, ele doar îndobitocesc). Însă, după cum vă puteţi imagina, entuziasmul meu nu a durat mai mult de 3 luni. De ce? Pentru că în toate fiţuicile vedeam acelaşi lucru, aceleaşi articole reciclate sau traduse din vreo ediţie străină, aceleaşi sfaturi despre cum să pui mâna pe bărbatul ideal, cum să reacţionezi dacă prietena cea mai bună preferă să-şi petreacă timpul cu iubitul în loc să iasă la o bârfă cu tine sau despre cum să faci impresie bună la serviciu. Adică bullshit! La un moment dat ajunsesem să nici nu mai citesc, doar mă uitam la poze şi aruncam revista cât colo.

Apoi, când m-am mutat din ţară, plictisită fiind şi neavând nimic mai interesant de făcut m-am abonat la Cosmo. Super. Din câte pagini avea, mai mult de jumătate erau reclame. Vreun interviu cu o starletă, nişte pictoriale, nişte advertoriale, vreo două articole despre love&sex şi-n rest sănătate de la Gogu. Până într-un moment când mi-am zis, "Fată, dacă vrei să te simţi inteligentă nu mai citi Cosmo, pune mâna pe o carte!" Zis şi făcut, am dus telefonul la ureche şi am anulat abonamentul. Când m-au întrebat de ce, le-am spus că sunt dezamăgită de conţinutul editorial şi că nu mai vreau să colectez maculatură. Mi-au dat o pagină de net şi m-au rugat să răspund unui survey, în care să le spun cum şi-ar putea îmbunătăţi revista. Am luat adresa dar nu am completat niciodată chestionarul. Nu cred că ar fi ajutat la ceva. Revistele pentru femei vor fi mereu la fel: o formulă de îndobitocire a maselor feminine, un mod de a promova pitzipongeala şi de a scoate bani de la advertiserii care dau mii de euro pe un spread de revistă. Că deh, tre' să mănânce şi gura lor ceva, că din tariful de 6,9 RON nu faci mare brânză.

PS: Dacă v-a plăcut postul meu mă puteţi vota lăsând un comentariu aici! Thanks :)

Atenție Orangiști!

2009-01-25T08:18:00.000-08:00

Azi, în timp ce eram cu ai mei la cumpărături, primește mama un telefon pe numărul de Orange. Pentru că nu se auzea bine, mi l-a pasat mie, poate mă înțeleg eu cu el.

La capătul firului - un nene, care se recomanda a fi de la serviciul cu clienții Orange. Mi-a cerut să tastez un cod - 100*4*537726 Call - l-am tastat, neștiind inițial despre ce era vorba. Credeam că mama avea idee, din moment ce mi l-a dat la telefon. În fine, tastez, fără niciun rezultat, îmi dădea o eroare. Individul îmi cerea să tastez în continuare, până nu mai primesc acel mesaj de eroare. M-am enervat și i-am spus omului să sune mai târziu pentru că e aglomerație și nu îl aud bine și nici nu e momentul potrivit. Omul insista cu tupeu, spunând că e important. Eu, în continuare neștiind despre ce e vorba, l-am întrebat care este, de fapt, scopul acestui demers. El mi-a spus o poveste cum că ne-au facturat cu 200 euro mai mult și că dacă reuşim să tastăm codul ni se dau banii înapoi... moment în care îmi pică fisa!

I-am zis că mi se pare surprinzător ca un angajat Orange să sune duminica seara şi că mi se pare suspect faptul că mă pune să tastez acel cod. I-am spus că voi suna personal la Orange să verific, moment în care a încercat să mă convingă că nu e nevoie. I-am închis și am sunat la 411.

Acolo, numai roboți! Nu am reuşit nicicum să dau de un operator căruia să îi semnalez tentativa de fraudă. În fine, am ajuns acasă şi le-am dat un mail pe abuse@orange.ro, însă tot nu mi se pare ok faptul că nu poţi vorbi cu un angajat, căruia să îi poţi semnala acest lucru în timp util. Am instruit-o şi pe mama să nu mai răspundă unor astfel de solicitări şi vă anunţ şi pe voi, ca să nu cădeţi în cursă.

Două vorbe

2009-01-21T10:28:00.000-08:00

În ultima vreme nu am mai avut nici timp, nici chef să scriu, sesiunea și disertația nu mă ajută și nu mă inspiră deloc în acest sens. Vestea bună este că orice supliciu are un sfârșit, și nici acesta nu iese din tipare. Prin urmare examenele sunt aproape gata, la fel și lucrarea - mai trebuie un pic puricată, iar weekendul ăsta plănuiesc să dorm în neștire dacă se poate. Și acum mă doare capul de-mi crapă, iar pe Dudu o doare fix în cot și a pus, pentru a câta mia oară, Miles Away a Madonnei... Cine are un pistol, vă rog?

Home alone

2009-01-18T01:10:00.000-08:00

Aseară am fost singură acasă, party of one, bine hai, party of two dacă puneţi la socoteală şi pisica, deşi ea a fost pasivă în afară de momentele în care a cerut mâncare şi atenţie. Mama cu tata plecaţi în provincie, Dudu la party (yeah, she was not supposed to, but shhhhh!), eu acasă. Sinceră să fiu n-am mai stat o noapte singură acasă de nu mai ţin minte. Chiar am stat să mă gândesc şi nu am putut găsi un moment de completă singurătate nocturnă. Nu ştiu alţii ce fac atunci când sunt singuri noaptea, dar eu sigur nu dorm, ci stau ca un ghizuroi pe net, mă uit la seriale, ascult muzică, mă probez cu haine mai vechi şi cu pantofii soră-mii şi mănânc cereale cu iaurt.

Spre exemplu aseară, după ce a plecat Dudu şi i-am făcut instructajul ("vino la ce oră vrei atâta timp cât vii întreagă, pentru că dacă ţi se întâmplă ceva on my watch ne omoară tata pe amândouă and I swear I'll come back to haunt you!") am intrat pe net, am ascultat melodiile mele preferate de la Bon Jovi (I am a sucker for him!), am jucat un joculeţ cu bile şi am stat pe bloguri şi pe tot felul de site-uri până la 12:00, când am vorbit pentru vreo oră cu JP pe mess, după care mi-am dat seama că am uitat să mă uit la ultimele 4 episoade din Gossip Girl. Thanks to HoneyBunny, am avut şi subtitrări în engleză că sunt cam tare de urechi şi nici nu puteam să dau volumul prea sus că băteau vecinii în ţeavă. Acum sunt la acelaşi nivel cu voi ceilalţi and I still love Chuck. And Blair.

Şi vorbind de Chuck and Blair (pentru necunoscători un cuplu de copii de bani gata extrem de răutăcioşi, sick and twisted, dar foarte interesanţi ca personaje), mi-am dat seama că am trecut de stadiul în care îmi plăceau caracterele pozitive din filme sau seriale. Acum e all about the bad boys, îmi plac personajele negative, cu cât mai bitchy cu atât mai bine. De ce? Cum? Unde s-a produs transformarea? La fel şi cu finalurile: cele fericite, tip happily ever after nu mă mai satisfac. E mai interesant să vezi lucruri neprevăzute, finaluri pe care le credeai imposibile, turnuri de situaţie şi personaje nefericite. Sigur, nu mi-ar plăcea acelaşi lucru în viaţa reală, dar asta e diferenţa între realitate şi ficţiune, în ficţiune se poate întâmpla orice, în realitate ai o arie restrânsă de posibilităţi. Gata cu aberaţiile, plânge pisica să-i dau de mâncare!

Concluzia acestei seri: I suck as a babysitter!

Leapșă cu poze

2009-01-14T06:07:00.000-08:00

Pentru că Nookie și Carola m-au tagguit, pentru că în ultima vreme nu am mai prea postat pe blog și pentru că azi am îndeplinit toate task-urile propuse și nu am mai procrastinat cum mi-e prostul obicei, voi da curs acestei lepșe:

1. Go to the 4th folder where you store your pictures.
Fotografiile mi le țin pe D:, într-un folder denumit foarte sugestiv Pozne, iar cel de-al 4-lea director conține pozele din Hawaii.

2. Pick the 4th picture in that folder.
Am ales-o, e verde, din goana mașinii, iat-o:

3. Explain the picture.
Poza e făcută pe drumul către Plantația Dole, reprezintă o vale foarte pitorească din orășelul Mililani, văzută de pe autostrada H2 din Oahu. Am surprins-o rapid, din mersul mașinii, dacă vă uitați cu atenție veți observa reflexia camerei în geam.

4. Tag 4 people to do the same
Eu voi alege 2 x 4 adică 8, pentru că am primit leapșa din două locuri. Așadar, să ne prezinte pozele următorii: Nelly, Irina, Sara, Magda, Gloria, Mihai, Teo și Excepțiul. Cine mai dorește, cine mai pofește, luați leapșa cât e caldă :)

Mulţumesc!

2009-01-14T00:24:00.000-08:00

Dragilor,

Am închis chestionarul, graţie vouă şi altor persoane draguţe şi binevoitoare am adunat 150 de răspunsuri, mai mult decât suficient pentru ceea ce îmi trebuia.Aşadar vă mulţumesc foarte mult pe această cale şi vă ofer bomboanele promise :)

Acum îmi mai rămâne doar interpretarea rezultatelor, tragerea concluziilor şi a mâţei de coadă precum şi, evident, scrierea infamului capitol 3. Asta poate după ce reuşesc să le corectez pe primele două :S Uraţi-mi succes în continuare şi disciplină de fier până pe 23 ianuarie!

Ştia Irina ce ştia când vorbea de January blues, la fel mă simt şi eu, fără chef de nimic şi cu o grămadă de termene limită care stau ameninţător deasupra capului meu precum sabia lui Damocles.

Dar trebuie să ne relaxăm, să luăm viaţa în piept gândind pozitiv şi să fim Zen. Spor la sesiune, la teze, la examene, proiecte şi şedinţe!

Me needs help!

2009-01-11T01:31:00.000-08:00

Dragilor,

Ştiu că v-am bătut la cap destul cu lucrarea mea de disertaţie şi sunt convinsă că o să vă mai bat la cap cu ea până pe 15 februarie, însă acum mai am nevoie şi de puţin ajutor. Prin urmare, dacă aveţi timp, chef şi răbdare să răspundeţi la 16 întrebări despre CSR, vă invit să vă daţi cu părerea aici. Întrebările nu sunt nici grele, nici multe şi m-aţi ajuta enorm dacă aţi răspunde sincer. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi colaborare.

XOXO,
Gossip Girl :P

Propunere

2009-01-07T00:31:00.000-08:00

Eram într-o seara la Diverta cu o prietenă de-a mea şi ne uitam la ultimele apariţii. I-am arătat "Surorile Boleyn" (traducerea cărţii "The Other Boleyn Girl") şi mi-a zis că asta e carte de citit acasă în pat, nu de trambalat cu ea prin transportul în comun. Şi mi-am dat seama că are dreptate, deşi eu nu am nicio problemă cu căratul unei cărţi mai groase. De aceea iubesc genţile oversized, unde pe lângă ultimul roman de citit se găsesc portofelul, telefonul, serveţelele şi alte zeci de nimicuri fără de care nu pot trăi, chiar dacă rareori le folosesc.

Dar să ne reîntoarcem la cărţile groase. Majoritatea cititorilor din ziua de azi citesc în mijloacele de transport în comun, este un mod care face timpul să treacă mai repede, nu te mai gândeşti cât de enervant e să fii blocat la semafor, nu te mai holbezi la cei din jur şi ai o scuză pentru a evita toate interacţiunile nedorite. Dacă mai ai şi căştile în urechi, cu atât mai bine, eşti şi surd şi orb, călătoreşti în propria ta lume până la serviciu / şcoală / loc de întâlnire, etc.

Şi totuşi, pentru oamenii care nu îşi limitează lecturile la cărţi paperback sub 300 de pagini ca să intre în geantă şi să fie uşor de folosit în tramvai, am o propunere. Ce-ar fi dacă editurile ar introduce cărţile cu capitole detaşabile? Adică: azi merg 20 de minute cu metroul x 2 (40 de minute), plus timpul de aşteptare, ce-ar fi să-mi iau la mine 3 capitole de citit (80 de pagini versus 600)? Sau, merg cu trenul, am bagaj, ce-ar fi să detaşez capitolele pe care le-am citit deja? Eu cred că este o idee foarte bună.

Există totuşi un inconvenient: cei aiuriţi s-ar putea să nu mai poată pune capitolele cap la cap, acestea fiind risipite prin diverse genţi, sertare sau uitate prin metrou. But then again, aiuriţii pot să folosească romanele legate. Cred că ar trebui să brevetez această idee :)

PS: Ştiu că sunt în urmă cu Cartea Săptămânii, mă chinui să termin Meridon ca să vă povestesc despre întreaga trilogie Wideacre.

Frici

2009-01-04T13:41:00.000-08:00

Am primit o leapşă despre frici de la DeUnDutchable (btw, să-mi spui o dată ce înseamnă nick-ul tău), pe care m-am gândit să o onorez.

Mie nu mi-e frică de multe lucruri, sunt cam inconştientă de fel. Dacă mă laşi singură într-un loc necunoscut, mă descurc să ajung acasă şi nu mă descurajez uşor. De asemenea, nu mi-e frică de oameni, vorbesc cu străinii, sunt prietenoasă şi chiar nu îmi mai e teamă să vorbesc în public.

Mi-e frică în schimb de singurătate. Nu suport ideea că într-o zi e posibil să mă trezesc fără nimeni pe lume, că nu îi voi mai avea alături pe cei dragi. Îmi place să ştiu că oriunde-aş fi, oricât de departe, voi avea mereu familia şi prietenii la care să mă întorc.

Îmi mai e frică de nereuşită şi de ridicol. Nu îmi place să ratez ceva, nu suport să am "restanţe", poate de aceea nu am avut niciuna, niciodată în facultate. Prefer să nu mă înscriu într-un concurs pe care ştiu că nu îl pot câştiga sau din care nu pot ieşi onorabil, doar de teama de a nu fi văzută ca o ratată.

Frica de ridicol este probabil bine înrădăcinată prin educaţia dată de mamaie, în care principiul de bază era "să fii respectuoasă şi să nu te faci de râs". A fost un element esenţial în formarea mea, care uneori m-a făcut să fiu mai rezervată decât ar fi trebuit şi să îmi pară rău pe termen lung. Totuşi, frica de ridicol e constructivă de cele mai multe ori şi, cred, merge mână în mână cu bunul simţ. Probabil Pitzipoanca.org ar da faliment dacă mai multe fătuci ar avea frică de ridicol şi nu şi-ar mai posta poze crăcite în toate ipostazele pe hi5.

Îmi mai e frică de mail-urile fără subiect. Pentru că, din experienţă proprie, aceste mail-uri conţin veşti proaste sau potenţial neplăcute. Aşa a fost mail-ul dat de Dudu când m-a anunţat că tataie nu mai e, aşa îmi trimitea JP când ne mai certam şi aşa îmi trimitea şefa mea când era ofticată sau când îmi dădea vreun task nesuferit. Mail-urile fără subiect sunt EVIL, aşa că beware!

Nu mi-e frică de păianjeni, şerpi şi broaşte, în schimb mi-e scârbă de ele, nu le-aş vrea în preajmă. La fel şi de meduze. În schimb, mi-e o frică grozavă de miriapode, nişte monştri veninoşi de care te poţi trezi muşcat când ţi-e lumea mai dragă. Mă feresc de miriapode ca dracul de tămâie, stropesc săptămânal cu insecticid pe lângă casă şi caut cu atenţie în pantofii lăsaţi afară peste noapte înainte de a mă încălţa.

Cam astea sunt fricile mele cele mai arzătoare, voi mai updata dacă îmi mai amintesc ceva. Leapşa se va duce, ca de obicei, la cine are chef să scrie! Deci, dragilor, de ce vă temeţi?

Primul post pe 2009

2009-01-01T03:38:00.000-08:00

Și iată că a venit și 2009. La București e soare și ger. Îmi place deja cum arată anul nou.

Auzeam aseară la știri că va fi un an norocos pentru mine, fiind anul Bivolului de Pământ în zodiacul chinezesc. Pe net am citit că voi avea un an cu ”bune și cu rele”, relele fiind provocate de impulsivitatea mea nativă. E adevărat, mă aprind repede, dar îmi trece la fel de ușor, sunt omul care uită și iartă și nu păstrez niciodată ranchiună. Deci dacă mă cert cu voi și sunt rea, puteți să combateți bruta din mine aici!

Zice la zodiac că aș face bine să mă îmbrac în roșu, noroc că roșul este una dintre culorile mele preferate și dețin câteva piese de foc în garderobă ;) Nu cred neapărat în previziuni astrologice, dar mă amuză să le citesc. Uneori se potrivește, alteori nu. Eu cred cu tărie în ideea că norocul ți-l faci singur (de cele mai multe ori), dar că în anumite circumstanțe ești ajutat și de forțe supranaturale. Încă mă mir de previziunea pe care a primit-o mama când eu eram încă în liceu. O clarvăzătoare i-a spus că mă voi căsători cu un străin și voi locui departe. Ani mai târziu previziunea s-a arătat a fi adevărată.

Totuși, dacă mi-ar fi dat un glob de cristal în care mi-aș putea vedea viitorul, l-aș refuza politicos. Încă vreau să fiu surprinsă. Nu vreau o viață planificată, prefer să nu știu ce îmi aduce ziua de mâine. Urăsc rutina, iar dacă intru în ea simt că mă plafonez. Îmi plac surprizele (plăcute) și vreau ca anul 2009 să mă surprindă. În dimineața asta m-a surprins cu soare și cu un email frumos.

Ultimul post pe anul 2008

2008-12-31T05:34:00.000-08:00

Dragilor,

Vă urez un an nou fericit, plin de bucurii și împliniri! Să fie de 1000 de ori mai bun decât 2008, să nu vă afecteze criza economică, să îi aveți mereu alături pe cei dragi și să realizați tot ceea ce vă doriți.

La mulți ani și petrecere frumoasă diseară!

Goodbye 2008, hello 2009

2008-12-30T05:18:00.000-08:00

Așa cum se obișnuiește la sfârșit de an, facem socoteala, tragem linie și ne stabilim obiective pentru anul ce va să vie. Pentru mine 2008 a fost un an cu multe bune și cu câteva rele. Ce a fost bun:

* m-am mutat din România
* m-am plimbat destul de mult (am revăzut Kansasul - Manhattan, Topeka, Kansas City, am mers în Missouri - undeva pe lângă munții Ozark, Texas - Killeen și Austin și pentru prima oară în Hawaii și la Londra)
* am avut parte de multă libertate și mi-am putut face programul așa cum mi-am dorit; nu tu mers la birou, nu tu stat peste program...
* mi-am deschis acest blog și am început să citesc mult mai multe bloguri decât până acum
* am cunoscut o mulțime de oameni interesanți
* mi-am făcut prieteni noi online și offline
* am reluat legătura cu oameni de care nu mai știam nimic de foarte mult timp (Micky, this is for you) sau cu foști colegi de facultate pe care i-am regăsit în spațiul virtual (Sara și Alice, Irina, Clipici , Magda și după câte se pare, DaDa).
* sfârșitul de an mi-a adus și un job, așa cum îmi doream (I am a writer now!) - lucrez de acasă, în ritmul meu, exact cum îmi place.

Ce a fost trist anul ăsta a fost faptul că mi-am pierdut doi bunici și aproape că am rămas și fără pisică, deci pe planul pierderilor personale a fost cel mai groaznic an pe care l-aș fi putut avea. Pentru anul viitor îmi doresc:

* să nu mai pierd pe nimeni
* să îmi iau permisul de conducere
* să îmi fac noi prieteni în HI (e trist, dar în afară de JP și de Amber, nu prea am cu cine merge la un suc)
* să citesc mai multe cărți, să mă uit mai puțin la TV și să nu mai ard gazul toată ziua pe net
* să îmi echivalez diploma în SUA și să dau eventualele diferențe
* să îmi dau disertația și să îmi iau diploma de master
* să rezolv cu ușurință toată hârțogăraia (știu, astea sunt vise!)
* să îmi iau pisoi
* să ia Dudu bacul cu notă mare și să intre la ce facultate vrea ea
* world peace :)

Cărțile anului 2008

2008-12-28T04:25:00.000-08:00

Inspirată de un post de acum câteva zile al Smillei voi trece în revistă lecturile parcurse în anul 2008. Am citit unele cărți superbe, pe care le-aș reciti cu mare plăcere, dar și cărți pe care le-am terminat doar pentru că nu îmi place să las lucrurile de izbeliște. Am omis cărțile pe care le-am citit pentru școală, nu avea rost să le menționez aici. Așadar, iată lista:

John Grisham - The Firm - despre un tânăr avocat care se angajează într-o firmă de avocatură too good to be true. Într-un final își dă seama că e implicat până peste cap într-o afacere paravan a Mafiei italiene. Foarte bună cartea, un adevărat page turner.

A.C. Doyle - Best of Sherlock Holmes - carte adusă de Dudu de la Londra, cu cele mai interesante cazuri ale celebrului detectiv britanic, o altă lectură plăcută. By the way, sunt mare fan Sherlock Holmes!

Philippa Gregory - The Other Boleyn Girl - temelia obsesiei mele pentru cărțile Philippei Gregory și pentru Anglia dinastiei tudoriene.

Philippa Gregory - Queen's Fool - despre accesul la tron și decăderea reginei Maria (also known as Bloody Mary) și despre copilăria și adolescența lui Lady Elisabeth, viitoarea Regină Virgină.

Philippa Gregory - The Virgin's Lover - despre primii ani ai domniei Elizabetei I și despre relația sa furtunoasă cu lordul Robert Dudley.

Paulo Coelho - The Witch of Portobello - o carte interesantă dar un pic prea mistică pentru gustul meu, fanii lui Coelho ar aprecia-o. De remarcat că o parte din acțiune se petrece în România, iar observațiile lui Coelho sunt de o acuratețe impresionantă.

Philippa Gregory - The Boleyn Inheritance - una dintre preferatele mele, descrie ce s-a întâmplat după moartea Annei Boleyn cu următoarele soții ale lui Henry al VIII-lea (Jane Seymour, Anna de Cleves și Kitty Howard) și cu cumnata Annei Boleyn, Jane Rochford, cea care le-a dus pe toate la pierzanie.

Ray Bradbury - Omul ilustrat - o cărticică subțire, cu povestiri SF, care mi-a ridicat anumite întrebări la momentul respectiv.

Michael Ondaatje - Pacientul englez - a devenit unul dintre romanele mele preferate, citiți descrierea și veți afla de ce.

Lawrence Durrell - Labirintul întunecat - o carte din colecția Cotidianul, nu m-a impresionat în mod deosebit, dar, pe de altă parte nu mi-au plăcut niciodată romanele lui Durrell (am început să citesc Justine, dar m-a luat cu amețeli, prin urmare am lăsat-o pentru când voi crește și voi avea mai multă răbdare).

Elisabeth Kostova - The Historian - o carte de 900 de pagini, am citit-o în primele zile când am ajuns în Hawaii, despre istorici, vampiri, plimbări prin Bucureștiul comunist și săpături în Transilvania, despre vechi familii nobiliare și mistere întunecate. O lectură plăcută, dar am simțit uneori că autoarea a complicat nejustificat acțiunea doar ca să mai iasă câteva pagini. Merge ca lectură de vacanță, mai ales dacă vă plac poveștile cu vampiri. Se pare că mie îmi cam plac...

Susan Sontag - În America - tot din colecția Cotidianul, o carte despre viața și încercările prin care trec niște imigranți est-europeni în Statele Unite. Chiar mi-a plăcut romanul, îl voi reciti cu plăcere într-o bună zi.

Tony Perrottet - Napoleon's Privates - cartea asta am citit-o într-o după-amiază la Barnes & Noble, este despre secretele picante ale marilor figuri istorice, o lectură fooooarte educativă :)

K. Hightower, H. Scherer - Help! I'm a Military Wife, I Want a Life Too! - o carte despre supraviețuirea unei femei în lumea plină de deployments, TDYs, field weeks și alte minuni prin care trebuie să treci ca military wife.

Ian McEwan - Atonement - iarăși un roman care intră pe hitlist, click aici să vedeți de ce.

Meredith Leyva - Married to the Military - o altă carte din seria self help for military wives. Aici m-am oprit cu aceste lecturi pentru că mi-am dat seama că toate vorbesc despre același lucru. În plus am intrat într-o comunitate virtuală care e mult mai utilă din punctul ăsta de vedere.

Philippa Gregory - The Wise Woman - nu mi-a plăcut la fel de mult ca toate celelalte cărți ale Philippei, am mai scris despre asta.

Anthony Izzo - Cruel Winter - asta a fost printre cărțile proaste, pe care am citit-o numai pentru că eram în pană de lecturi (zombies, midle school și femei fatale - do the math!)

Tracy Chevalier - Burning Bright - o altă carte care mi-a plăcut mult, am mai scris despre ea.

Jodi Picoult - Vanishing Acts - prima carte dintr-o lungă serie de Jodi Picoulturi, îmi place stilul ei de a scrie, romanul curge ca un film, acțiunea este interesantă, sunt multe întorsături de situație și există drame morale - în cazul de față răpirea unui copil pentru o cauză nobilă este mai puțin condamnabilă?

Arturo Perez-Reverte - Clubul Dumas - aveți o recenzie mai pe larg aici.

Carolyn Meyer - Duchessina - despre copilăria Caterinei de Medici, o carte bine documentată, din care am ajuns să înțeleg mai bine acest personaj istoric.

Philippa Gregory - Wideacre - cartea I dintr-o trilogie, un fel de Ion al lui Rebreanu meets Scarlet O'Hara, voi scrie mai multe când voi termina toate cele trei cărți.

Daniel Silva - Moscow Rules - o carte cu spionul minune Gabriel Allon, un James Bond evreu. Romanul ăsta urmărește aventurile lui Allon printre oligarhii moscoviți, trafic de arme, rackeți și foști KGB-iști. Mi-a plăcut într-atât încât am continuat să citesc romanele din această serie.

Sandra Cisneros - The House on Mango Street - un cadou de la tata socru, despre greutățile unei familii hispanice sărace din ghetourile din Chicago văzute prin ochii unui copil (tata socru a copilărit într-un cartier din Chicago și până să intre în armată a făcut parte dintr-un gang. A făcut o schimbare radicală în viața sa după ce a fost împușcat în abdomen la 17 ani).

Nathaniel Hawthorne - The Scarlett Letter - un clasic, nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare.

Sara Dawalt - 365 Deployment Days - despre o tanti care a fost în aceeași situație ca mine timp de un an și despre cum și-a petrecut ea timpul respectiv departe de soțul ei. Am ajuns la concluzia că eu am fost mult mai curajoasă și că nu m-am smiorcăit atât, deci un mare ego booster.

Daniel Silva - The Secret Servant - despre cum a recuperat-o Gabriel Allon pe fiica ambasadorului american la Londra din mâinile teroriștilor.

Barbara Ehrenreich - Nickel and Dimed - On (Not) Getting By in America - un experiment interesant: o jurnalistă renunță la viața ei obișnuită pentru a vedea cum supraviețuiesc americanii care câștigă venitul minim pe economie și peripețiile ei prin parcurile de rulote, ca menajeră, chelneriță și lucrător la Walmart.

Jodi Picoult - Nineteen Minutes - despre un masacru petrecut într-un liceu american, când un adolescent torturat de către copiii "populari" decide să pună capăt tuturor suferințelor omorându-i pe cei care i-au făcut rău.

Daniel Silva - The Messenger - tot cu Gabriel Allon și cu the Allon girl (Sarah Bancroft), introdusă sub acoperire în lumea șeicilor bogați pentru a descoperi un complot.

Daniel Silva - The Confessor - o carte inspirată de atentatul asupra Papei Ioan Paul al II-lea din 1981.

Stephenye Meyer - Twilight - am scris despre ea, click aici pentru mai multe detalii.

Alice Hoffman - The Third Angel - spune povestea unor iubiri interzise sau imposibile, o altă carte care mi-a plăcut mult.

Jodi Picoult - The Tenth Circle - la romanul ăsta mi-a plăcut structura, fiind construit în funcție de nivelurile iadului din Divina Comedie a lui Dante. Este povestea unei familii, ai cărei membri comit toate păcatele descrise de Dante, precum și păcatul capital, corespondent celui de-al zecelea cerc - faptul că se mint pe sine înseși. Și ce a mai fost drăguț la cartea asta, la sfârșitul fiecărui capitol avea câte o bandă desenată în care erau ascunse câteva litere care puse cap la cap formau un mesaj. Mi-a plăcut, m-a făcut să mă simt inteligentă :P

Daniel Silva - The Prince of Fire - despre cum anihilează Gabriel Allon o rețea teroristă cu rădăcini adânci în Franța.

Alice Sebold - The Almost Moon - o altă carte superbă, despre relația disfuncțională între o mamă și o fiică și modul în care aceasta afectează toate aspectele vieții fiicei.

Clinton Kelly - Freakin' Fabulous - și despre aceasta am mai scris.

Jodi Picoult - My Sister's Keeper - despre drama copiilor născuți doar pentru a deveni donatori de celule / sânge / măduvă / organe pentru frații lor bolnavi.

Majgull Axelson - April Witch - o altă carte care mi-a plăcut mult și despre care am mai scris.

Mario Vargas Llosa - Bad Girl - asemenea.

Alice Hoffman - Blue Diary - nu aș spune că este preferata mea dintre cărțile lui Hoffman, despre o femeie care află că soțul său e de fapt un violator și un criminal și că toată căsnicia sa a fost clădită pe o minciună.

Anne Rice - The Feast of All Saints - mi-a luat patru luni să o termin, dar i-am venit de hac! Cam plictisitoare, despre viața mulatrilor care trăiau în Louisiana înaintea Razboiului Civil.

Stef Ann Holmes - Leaving Normal - altă lectură de umplutură, care nu mi-a plăcut deloc. Fix ca un film prost de pe Halmark.

A.J. Cronin - Castelul Pălărierului - un roman foarte bun, despre ambiție, parvenitism și complexe de superioritate.

Philippa Gregory - The Favored Child - cartea a doua din trilogia Wideacre, sper să o termin până la sfârșitul anului deși înaintez precum un melc sedat. Deocamdată sunt încântată, aproape că îmi place mai mult decât cartea I.

Nu mai îmi trebuie nimic!

2008-12-27T11:46:00.000-08:00

Și iată că trecu și Crăciunul, cu sarmale, cârnați, cozonaci, vin fiert și alte bunătăți și, har Domnului, fără indigestii cauzate de prea multă carne de porc la ficat.

A fost interesant, ne-am plimbat ca sfintele moaște pe la toate neamurile, era să fim luați ostatici în casa unei mătuși foarte ospitaliere care vroia musai să ne pună la masă deși noi i-am spus că nu putem să stăm mult, am acceptat vrând nevrând câte-o vișinată pe ici, câte-un vin pe colo, o măslină, un fursec, o scobitoare de am ajuns să nu mai suport vederea mâncării în fața ochilor. Partea proastă e că la neamuri nici nu poți refuza, vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasmă!

E drăguț Crăciunul petrecut la rude, mai afli o bârfă, mai vezi câte-un nou născut (cum ar fi îngerașul blond al vară-mii, care are aproape un an), mai asiști la tot felul de discuții, mai vezi oameni veniți de pe alte meleaguri, all in all nu a fost așa rău cum mă așteptam.

Partea proastă e că m-am întors cu o răceală de zile mari, am o voce sexy, ca de băiat proaspăt trecut de pubertate care fumează două pachete de țigări pe zi, iar nasul meu e afluent al Dunării. Ca să nu mai zic de roșeata feței si de coșurile apărute peste noapte. I feel icky, dar noroc că nu-i Crăciunul decât o dată pe an! De Revelion stau acasa, am decretat!

Crăciun Fericit!

2008-12-24T11:00:00.000-08:00

Dragilor,

Vă doresc un Crăciun Fericit, plin de bucurie și căldură în case, de zăpadă afară și de cadouri sub brad / pe lângă brad / sub crengile de brad sau pe lângă ce folosiți voi în loc de brad :) Să aveți parte de un Moș darnic și harnic, să nu mâncați prea multe porcării, să nu faceți indigestie și să nu vă doară capul de la prea mult alcool!

Ne citim peste câteva zile, până atunci enjoy the holidays!

All I want for Christmaaaaaas....

2008-12-23T01:32:00.000-08:00

.... is youuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, baaaaabyyyy!!! (Avertisment: urmează un post cam dezlânat!)

Melodia lui Mariah Carey îmi tot sună în cap de câteva zile bune, coutesy of Dudu, care a intrat bine de tot în spiritul Crăciunului și se pare că nu va ieși prea curând. Și cum astăzi a fost ziua întâi a marii curățenii de Crăciun, era evident că niște Mariah Carey, Santa Baby sau Let it snow nu puteau să lipsească din ecuație.

Am avut task-uri bine stabilite de către mama înainte de a pleca la serviciu, însă cea mai amuzantă și mai plăcută dintre toate acestea a fost scuturarea jucăriilor de praf. În 23, respectiv 18 ani, se pot aduna o grămadă de ursuleți și alte arătări de pluș, care în zilele noastre nu mai au parte de cine-știe-ce atenție, ci stau cocoțați pe șifonier și ne privesc de sus. Am coborât jucăriile din înălțimi și am organizat lupte greco-romane între iepurașul meu dăruit de Radu, primul meu prieten, în clasa a VII-a și leul primit acum multe Crăciunuri de la părinți, în timp ce doi urși fioroși au încercat să se pună cu inima mare și roșie de pluș pe care am primit-o de un Valentine's Day prin clasa a X-a. Am dat și de pisica roz de la Build-A-Bear, pe care mi-a făcut-o JP înainte de a pleca în Irak și care, atunci când o strângeam de lăbuță îmi transmitea un mesaj simpatic cu vocea lui. Pisica roz cu care am dormit un an întreg și care nu se mișca de pe perna mea, pisică scăldată în parfumul lui (cred că am golit jumătate de sticlă, să fiu sigură că îmi ajunge un an). M-am decis să o iau cu mine când plec, îi voi găsi eu loc în valiză.

Uitându-ne la jucării am rememorat semnificația fiecăreia, l-am revăzut pe Fram, ursul bej de care nu se dezlipea Dudu când era mică și pe care îl târa de colo-colo după ea, pe ursulețul absolvent, pe omul de zăpadă cu pălărie albastră, pe criminalul de Bugs Bunny (o poveste lungă, cu o poză în care Bugsy arăta de parcă ar fi vrut să hăcuiască pe cineva cu morcovul său portocaliu) și pe ratonul maron cu pui pe care i l-am luat eu din prima bursă în clasa a IX-a.

Îmi amintesc ce mult mă bucuram la primirea vreunei jucării și cum m-am opus de fiecare dată când mama sugera să le donăm sau să le aruncăm. Ca și cutia cu bilețele și scrisori, cu caiete măzgălite din liceu sau cu felicitări primite de-a lungul anilor, sunt amintiri cărora nu le pot spune la revedere. I am such a sentimental fool...

De Crăciun

2008-12-22T02:43:00.000-08:00

Draga de Carola m-a cadorisit cu o leapșă, pe care m-am decis să o onorez în spiritul Crăciunului, mai ales că mă aflam din nou în pană de inspirație. Carola vrea să știe:

1. Ce înseamnă Crăciunul pentru mine:
În ultimii ani Crăciunul a reprezentat o călătorie, o revedere, quality time cu familia mea sau a prietenului meu. Crăciunul înseamnă oameni dragi, mâncare bună, prăjituri făcute de mama, pisici, bunici, cadouri, vin fiert cu scorțișoară și șampanie, filme de sezon, frig și zăpadă afară, căldură în casă și în inimi, warmth & fuzzyness.

2. 10 idei de cadouri pe care aș vrea sa le primesc:
a. cărți (am o listă întreagă, nu e cazul s-o înșir aici)
b. gift card la Barnes & Nobles (asta dacă nu știți ce cărți să-mi luați)
c. PJs de la Victoria's Secret
d. parfumuri (Be Delicious de la DK, J'Adore de la Dior, Miss Dior Cherie, Viva la Juicy, Irresistible de la Givenchy, Happy de la Clinique)
e. loțiuni și creme parfumate de la Bath & Body Works sau Victoria's Secret
f. papucei warm & fuzzy și șosete groase colorate
g. un coș mare cu tot felul de dulciuri
h. un abonament pe un an la Vogue, Harper's Bazaar sau chiar Cosmo
i. să-mi văd prietenii de acasă sau cei plecați departe (Nelly, Irina, Iulia)
j. abonament la masaj

3.10 idei de cadouri pe care nu aș vrea să le primesc:
Sinceră să fiu, gestul contează, așa că nu m-ar deranja niciun cadou. În principiu nu aș vrea să primesc vreun animăluț viu, de genul papagal, cățel sau broască țestoasă care cu siguranță ar face deliciul dragei de Bibi. Deși când ajung din nou în HI nu m-ar deranja să fiu așteptată de un pisoiaș oranj. Dar atunci va fi deja Valentine's Day, deci intră într-o cu totul altă categorie.

4. Leapșa merge mai departe la: TOATĂ LUMEA!!!

Criză la români?

2008-12-19T00:29:00.000-08:00

De când am ajuns acasă, am auzit / citit cuvântul ”criză” de țspe mii de ori în la fel de multe contexte. La știri, prin ziare, pe unele bloguri, oamenii din metrou sau prietenii mei la o înghețată sau la o cafea, în newslettere primite pe mail, până și în bancurile care circulă pe mess - toată lumea vorbește despre ”marea criză economică”.

V. lucrează în presă și se gândește serios să-și schimbe radical cariera, să se facă procuror. Că deh, în criză economică mai degrabă își pierde jobul un jurnalist decât un slujitor al statului. I-am spus să stea cuminte, că până termină el școala de magistrați se încheie și criza economică. Pe de altă parte, prietena mea A., fostă colegă de serviciu și facultate, care acum lucrează în publicitate, declară că pentru ea criza este imperceptibilă. Clienții încă bagă bani serioși în campanii, publicitarii încă primesc prime de Crăciun, cifra de afaceri a agenției este în continuă creștere, deci unde e criza?

Oameni buni, voi o simțiți? Au scăzut / dispărut primele, mai aveți acces la credite, vă mai ajung banii de cadouri de Crăciun?